Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
procedura de acreditare din 3 iulie 2007
Monitorul Oficial 628 din 02 August 2017 (M. Of. 628/2017)
ORDIN nr. 3.643 din 13 iulie 2017 privind desemnarea organismului de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii Societatea Comercială QUALITY-CERT - S.A. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcţiei specifice de certificare a produselor pentru construcţii şi de certificare a controlului producţiei în fabrică EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 628 din 2 august 2017
Având în vedere procesul-verbal nr. 12 din 20.06.2017 al comisiei de evaluare a organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcţii,în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din hotărârea guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 11 alin. (2) ...
Monitorul Oficial 622 din 01 August 2017 (M. Of. 622/2017)
ORDIN nr. 3.642 din 13 iulie 2017 privind desemnarea organismului de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii Societatea Comercială QUALITAS - S.A. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcţiei specifice de certificare a controlului producţiei în fabrică EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 622 din 1 august 2017
Având în vedere procesul-verbal nr. 11 din 20.06.2017 al comisiei de evaluare a organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcţii,în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din hotărârea guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 11 alin. (2) ...
ORDIN nr. 3.641 din 13 iulie 2017 privind desemnarea organismului de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii Societatea Comercială AEROQ - S.A. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcţiei specifice de certificare a produselor pentru construcţii şi de certificare a controlului producţiei în fabrică EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 622 din 1 august 2017
Având în vedere procesul-verbal nr. 10 din 20.06.2017 al comisiei de evaluare a organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcţii,în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din hotărârea guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 11 alin. (2) ...
ORDIN nr. 3.640 din 13 iulie 2017 privind desemnarea organismului de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii Societatea Comercială RINA SIMTEX - ORGANISMUL DE CERTIFICARE - S.R.L. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcţiei specifice de certificare a controlului producţiei în fabrică EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 622 din 1 august 2017
Având în vedere procesul-verbal nr. 9 din 20.06.2017 al comisiei de evaluare a organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcţii,în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din hotărârea guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 11 alin. (2) ...
Monitorul Oficial 621 din 01 August 2017 (M. Of. 621/2017)
ORDIN nr. 3.647 din 13 iulie 2017 privind desemnarea organismului de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii Societatea Comercială SRAC CERT - S.R.L. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcţiei specifice de certificare a produselor pentru construcţii şi de certificare a controlului producţiei în fabrică EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 621 din 1 august 2017
Având în vedere procesul-verbal nr. 16 din 20.06.2017 al comisiei de evaluare a organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcţii,în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din hotărârea guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 11 alin. (2) ...
Monitorul Oficial 613 din 28 Iulie 2017 (M. Of. 613/2017)
ORDIN nr. 3.646 din 13 iulie 2017 privind desemnarea organismului de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii Societatea Comercială SRAC CERTSERV - S.R.L. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcţiei specifice de certificare a produselor pentru construcţii EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 613 din 28 iulie 2017
Având în vedere procesul-verbal nr. 15 din 20.06.2017 al comisiei de evaluare a organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcţii,în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din hotărârea guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 11 alin. (2) ...
ORDIN nr. 3.645 din 13 iulie 2017 privind desemnarea organismului de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii Societatea Comercială GCP CERTIFICĂRI - S.R.L. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcţiei specifice de certificare a controlului producţiei în fabrică EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 613 din 28 iulie 2017
Având în vedere procesul-verbal nr. 14 din 20.06.2017 al comisiei de evaluare a organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcţii,în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din hotărârea guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 11 alin. (2) ...
Monitorul Oficial 609 din 27 Iulie 2017 (M. Of. 609/2017)
ORDIN nr. 3.638 din 13 iulie 2017 privind desemnarea organismului de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii Societatea Comercială RAD CERT - S.R.L. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcţiei specifice de certificare a controlului producţiei în fabrică EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 609 din 27 iulie 2017
Având în vedere procesul-verbal nr. 7 din 20.06.2017 al comisiei de evaluare a organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcţii,în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din hotărârea guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 11 alin. (2) ...
Monitorul Oficial 606 din 27 Iulie 2017 (M. Of. 606/2017)
HOTĂRÂRE nr. 464 din 30 iunie 2017 privind ambarcaţiunile de agrement şi motovehiculele nautice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 606 din 27 iulie 2017
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. ii din ordonanţa guvernului nr. 8/2012 pentru modificarea ordonanţei guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei uniunii europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 55/2015, şi al art. 6 alin. (1) din legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre. cap. idispoziţii generale art. 1obiect prezenta hotărâre stabileşte cerinţe pentru proiectarea şi fabricarea produselor prevăzute la art. 2 alin. (1), precum şi norme privind libera ...
Monitorul Oficial 599 din 26 Iulie 2017 (M. Of. 599/2017)
ORDIN nr. 3.644 din 13 iulie 2017 privind desemnarea organismului de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii Societatea Comercială CEPROCIM - S.A. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcţiei specifice de certificare a produselor pentru construcţii şi de certificare a controlului producţiei în fabrică EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 599 din 26 iulie 2017
Având în vedere procesul-verbal nr. 13 din 20.06.2017 al comisiei de evaluare a organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcţii,în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din hotărârea guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 11 alin. (2) ...








