Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
procedur din 15 aprilie 2003
Monitorul Oficial 1211 din 02 Decembrie 2024 (M. Of. 1211/2024)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 20 noiembrie 2024 privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1211 din 2 decembrie 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.864 din 20 noiembrie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1211 din 2 decembrie 2024.──────────cap. iintroducereart. 1(1) prezenta schemă de ajutor de stat, bazată pe procedură de ofertare concurenţială, vizează sprijinirea investiţiilor în producerea energiei electrice din surse regenerabile solare pentru autoconsum, precum şi în sisteme de stocare a energiei, realizate de administratorii aerodromurilor civile certificate din românia, în scopul creşterii ponderii surselor regenerabile de energie în mixul total de energie şi reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, precum şi al decongestionării sistemului energetic naţional (sen).(2) prezenta schemă de ...
Monitorul Oficial 1188 bis din 29 Noiembrie 2024 (M. Of. 1188 bis/2024)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 21 noiembrie 2024 de supraveghere a pieţei 2024-2027 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1188 bis din 29 noiembrie 2024
──────────aprobată prin hotĂrÂrea guvernului nr. 1.471 din 21 noiembrie 2024, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1188 din 29 noiembrie 2024.──────────listă abrevieri┌───────┬──────────────────────────────┐│acronim│descriere │├───────┼──────────────────────────────┤│aacr │autoritatea aeronautică română│├───────┼──────────────────────────────┤│adco │grupuri de cooperare ││ │administrativă │├───────┼──────────────────────────────┤│adco │grupul de cooperare ...
Monitorul Oficial 1191 din 29 Noiembrie 2024 (M. Of. 1191/2024)
DECIZIA nr. 53 din 21 octombrie 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 82 alin. (3) raportate la dispoziţiile art. 86 şi art. 104 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1191 din 29 noiembrie 2024
Dosar nr. 1.630/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 1172 bis din 25 Noiembrie 2024 (M. Of. 1172 bis/2024)
REGULAMENT din 18 noiembrie 2024 de organizare şi funcţionare al Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1172 bis din 25 noiembrie 2024
──────────aprobat prin ordinul nr. 5.596 din 18 noiembrie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.172 din 25 noiembrie 2024.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) spitalul de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă săpoca, denumit în continuare spitalul, este unitate sanitară de utilitate publică, cu personalitate juridică, cu rol în asigurarea de servicii medicale, funcţionând pe principiile prevăzute în legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(2) sediul spitalului este în comuna săpoca, str. principală, nr. 117, judeţul buzău şi îşi desfăşoară activitatea medicală în 4 locaţii: strada principală, nr. 117, sat săpoca, comuna ...
Monitorul Oficial 55 din 14 Noiembrie 2024 (M. Of. 55/2024)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 1.786 din 11 octombrie 2024 la nivel de grup de unităţi aflate în subordinea/administrarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (A.S.S.M.B.) pentru perioada 2024-2026, înregistrat la M.M.S.S. - U.D.S.P.S. EMITENT: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 5 din 14 noiembrie 2024
Cap. 1dispoziţii generaleart. 1(1) părţile contractante, pe deplin egale şi libere în negocierea acestui contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi, se obligă să respecte prevederile acestuia.(2) la încheierea contractului colectiv de muncă s-a avut în vedere legislaţia în vigoare.(3) În sensul prezentului contract, termenul angajator/unitate desemnează pe cel care angajează, respectiv:- administraţia spitalelor şi serviciilor medicale bucureşti (a.s.s.m.b.), instituţie de specialitate a administraţiei publice locale şi autoritate locală în domeniul asistenţei de sănătate publică, conform atribuţiilor sale stabilite prin actul de înfiinţare şi regulamentul de organizare şi funcţionare;– unităţile sanitare (spitalele) reprezentate prin manager, ...
Monitorul Oficial 1135 bis din 13 Noiembrie 2024 (M. Of. 1135 bis/2024)
GHIDUL SOLICITANTULUI din 12 noiembrie 2024 privind sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanţare din Fondul pentru modernizare EMITENT: Ministerul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1135 bis din 13 noiembrie 2024
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.626 din 12 noiembrie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1135 din 13 noiembrie 2024.────────── (a se vedea imaginea asociată) ghidul solicitantului condiţii specifice de accesare a finanţării sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare aenergiei electrice (baterii) cu finanţare din fondul pentru modernizare 2024cuprinscapitolul 1. informaŢii despre procedura de selecŢie a proiectelor1.1. domeniul de investiţii aferent şi obiectivul specific1.1.1. definiţii1.2. perioada de depunere a propunerilor de proiecte1.3. acţiunile şi activităţile finanţabile1.3.1. acţiunile finanţabile1.3.2. activităţile finanţabile1.5. indicatori1.6. alocarea stabilită pentru procedura de ofertare concurenţială1.7. valoarea maximă a finanţării din fondul pentru modernizare1.8. ajutor de statcapitolul 2. ...
Monitorul Oficial 1137 din 14 Noiembrie 2024 (M. Of. 1137/2024)
PROCEDURĂ COMUNĂ DE LUCRU din 2 februarie 2024 la nivel interinstituţional privind colectarea, raportarea şi monitorizarea datelor statistice în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice EMITENT: Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1137 din 14 noiembrie 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.040/21/5.505/2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1137 din 14 noiembrie 2024.──────────preambulca urmare a ratificării convenţiei consiliului europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, adoptată la istanbul la 11 mai 2011 şi ratificată prin legea nr. 30/2016, românia şi-a asumat responsabilitatea transpunerii în legislaţia internă a unor măsuri concrete legate de prevenirea violenţei domestice, protecţia victimelor şi pedepsirea agresorilor printr-o serie de politici integrate menite să reducă incidenţa acestui fenomen. În acest scop, una dintre atribuţiile principale ale agenţiei naţionale pentru egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi (anes), ...
Monitorul Oficial 1109 din 06 Noiembrie 2024 (M. Of. 1109/2024)
DECIZIA nr. 254 din 14 mai 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1109 din 6 noiembrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ ...
Monitorul Oficial 1074 din 25 Octombrie 2024 (M. Of. 1074/2024)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 126 din 23 octombrie 2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. şi pentru reglementarea unor măsuri bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1074 din 25 octombrie 2024
Având în vedere demersurile curente de operaţionalizare a băncii de investiţii şi dezvoltare - s.a., astfel încât banca să devină operaţională conform planului naţional de redresare şi rezilienţă în trimestrul iv 2024,în lipsa unor măsuri imediate se pot produce întârzieri în implementarea aranjamentelor operaţionale aferente reformei 5 - Înfiinţarea şi operaţionalizarea băncii naţionale de dezvoltare, componenta 8 din cadrul planului naţional de redresare şi rezilienţă, care includ, printre altele, eliminarea suprapunerilor între atribuţiile instituţiilor financiare cu rol de dezvoltare aflate în subordinea ministerului finanţelor, care presupune ajustarea corespunzătoare a obiectului de activitate al acestora şi al mandatului desfăşurat în numele ...
Monitorul Oficial 1071 din 25 Octombrie 2024 (M. Of. 1071/2024)
DECIZIA nr. 302 din 18 iunie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (14), ale art. 40 alin. (12), (16) şi (21) şi ale art. 48 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1071 din 25 octombrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina ...








