Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
prescrip ie tehnic din 25 iulie 2018
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
Monitorul Oficial 586 bis din 11 Iulie 2018 (M. Of. 586 bis/2018)
ANEXĂ din 9 iulie 2018 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 873/1.118/2018 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 586 bis din 11 iulie 2018
ModificĂri Şi completĂri la anexa nr. 1 la ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui casei naţionale de asigurări de sănătate nr. 1.301/500/2008 1. după poziţia 246 se introduc şaisprezece noi poziţii, poziţiile 247, 248, 249, 250, 251, 252, 253, 254, 255, 256, 257, 258, 259, 260, 261 şi 262, cu următorul cuprins: "┌───┬─────┬────────┬───┬───────────────┐│nr.│anexĂ│cod │tip│denumire ││1. │247 │protocol│dci│pertuzumabum ││1. │248 │l01xc13 │dci│pembrolizumabum││1. │249 │l01xc18 │dci│blinatumomabum ││1. │250 │l01xc19 │dci│ramucirumabum ││1. │251 │l01xc21 │dci│daratumumabum ││1. │252 │l01xc24 │dci│olaratumab ...
Monitorul Oficial 646 din 25 Iulie 2018 (M. Of. 646/2018)
DECIZIA nr. 451 din 28 iunie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 [cu referire la art. 1]; pct. 26 [cu referire la art. 32, partea introductivă a alin. (1) şi literele b) şi c)]; pct. 28 [cu referire la art. 32, partea introductivă a alin. (3) şi litera b)]; pct. 31 [cu referire la art. 33, partea introductivă a alin. (1) şi litera a)] şi pct. 43 [cu referire la art. 40] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 646 din 25 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 599 din 13 Iulie 2018 (M. Of. 599/2018)
DECIZIA nr. 207 din 17 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) lit. c), art. 22 alin. (7) şi ale art. 69 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 599 din 13 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 560 din 04 Iulie 2018 (M. Of. 560/2018)
REGULAMENT din 8 iunie 2018 de organizare şi funcţionare al Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan", Bucureşti EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 560 din 4 iulie 2018
──────────aprobat prin ordinul nr. 742 din 8 iunie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 560 din 4 iulie 2018.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) institutul naţional de gerontologie şi geriatrie „ana aslan“, bucureşti, denumit în continuare institutul, este unitate sanitară de interes naţional, funcţionând potrivit hotărârii consiliului de miniştri nr. 111/1952 şi hotărârii guvernului nr. 1.002/1990 privind organizarea şi funcţionarea institutului naţional de gerontologie şi geriatrie din bucureşti. sediul central al institutului este situat în bucureşti, sectorul 1, str. căldăruşani nr. 9.(2) activităţile organizatorice şi funcţionale cu caracter medico-sanitar din institut sunt reglementate şi supuse controlului ministerului sănătăţii.(3) ...
Monitorul Oficial 523 din 26 Iunie 2018 (M. Of. 523/2018)
DECIZIA nr. 190 din 29 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 523 din 26 iunie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 521 din 26 Iunie 2018 (M. Of. 521/2018)
LEGE nr. 126 din 11 iunie 2018 privind pieţele de instrumente financiare EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 521 din 26 iunie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege. titlul idomeniul de aplicare, autorităţi competente şi definiţiiart. 1prezenta lege se aplică societăţilor de servicii de investiţii financiare, denumite în continuare s.s.i.f., operatorilor de piaţă, furnizorilor de servicii de raportare a datelor, depozitarilor centrali, contrapărţilor centrale, firmelor de investiţii din alte state membre care operează pe teritoriul româniei în temeiul libertăţii de a presta servicii sau prin înfiinţarea unei sucursale, precum şi societăţilor din ţări terţe care furnizează servicii de investiţii sau desfăşoară activităţi de investiţii în românia prin înfiinţarea unei sucursale. art. 2(1) autoritatea de supraveghere financiară, denumită în continuare a.s.f., este ...
Monitorul Oficial 518 din 25 Iunie 2018 (M. Of. 518/2018)
DECIZIA nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 488 din 13 Iunie 2018 (M. Of. 488/2018)
DECIZIA nr. 385 din 5 iunie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 488 din 13 iunie 2018
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel ...
Monitorul Oficial 474 din 08 Iunie 2018 (M. Of. 474/2018)
DECIZIA nr. 156 din 27 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 474 din 8 iunie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│petre lăzăroiu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│simona-maya ...








