Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
plan din 18 septembrie 2003
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 583 bis din 10 Iulie 2018 (M. Of. 583 bis/2018)
PLANUL NAŢIONAL din 28 iunie 2018 de acţiune pentru specia Canis lupus EMITENT: Ministerul Mediului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 583 bis din 10 iulie 2018
──────────aprobat de ordinul nr. 626/2018 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 583 din 10 iulie 2018.──────────cuprinscontext1. elaborarea planului naţional de acţiune2. prevederi legislative naţionale şi internaţionale în domeniul gestionării lupului2.1. cadrul de reglementare naţional2.2. directiva habitate2.3. convenţia de la washington2.4. convenţia de la berna 2.5. convenţia pentru diversitate biologică 2.6. iniţiativa europeană pentru carnivore mari2.7. planul european de acţiune pentru conservarea lupilor3. obiectivele planului de management4. starea de conservare a lupilor4.1. definirea statutului favorabil pentru specia lup4.2. situaţia din românia şi măsuri recente de conservare implementate4.3. situaţia din europa5. descrierea speciei, populaţia şi habitatul acesteia5.1. clasificare taxonomică şi ...
Monitorul Oficial 651 din 26 Iulie 2018 (M. Of. 651/2018)
HOTĂRÂRE nr. 549 din 17 iulie 2018 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire a sumelor reprezentând ajutor de stat pentru suportarea unei părţi din accizele calculate pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 651 din 26 iulie 2018
Având în vedere prevederile art. 342 alin. (9) şi (10) din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care transpun prevederile art. 7 alin. (2) şi (3) din directiva 2003/96/ce a consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi electricităţii, precum şi dispoziţiile regulamentului (ue) nr. 651/2014 al comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat,în temeiul dispoziţiilor art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) scopul prezentei ...
Monitorul Oficial 646 din 25 Iulie 2018 (M. Of. 646/2018)
DECIZIA nr. 451 din 28 iunie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 [cu referire la art. 1]; pct. 26 [cu referire la art. 32, partea introductivă a alin. (1) şi literele b) şi c)]; pct. 28 [cu referire la art. 32, partea introductivă a alin. (3) şi litera b)]; pct. 31 [cu referire la art. 33, partea introductivă a alin. (1) şi litera a)] şi pct. 43 [cu referire la art. 40] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 646 din 25 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 612 din 17 Iulie 2018 (M. Of. 612/2018)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 5 iulie 2018 de management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2018-2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 612 din 17 iulie 2018
──────────aprobată prin hotarârea nr. 486 din 5 iulie 2018, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 612 din 17 iulie 2018.──────────cuprinscap. i - consideraţii generale secţiunea 1 - introducere1.1 contextul internaţional1.2 contextul naţional şi documente strategice adoptatecap. ii - obiective secţiunea 1 - obiective specificesecţiunea a 2-a - principii generalesecţiunea a 3-a - provocări în domeniul controlului frontierei de stat şi specificul infracţionalităţii transfrontalieresecţiunea a 4-a - factori de risc4.1. factori de risc interni4.2. factori de risc externisecţiunea a 5-a - direcţii de acţiune5.1. obiectivul „asigurarea şi menţinerea unui nivel înalt de supraveghere şi control la frontieră şi în spaţiul ...
Monitorul Oficial 565 din 05 Iulie 2018 (M. Of. 565/2018)
DECIZIA nr. 40 din 30 ianuarie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 23 şi ale art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 565 din 5 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 543 din 29 Iunie 2018 (M. Of. 543/2018)
DECIZIA nr. 313 din 9 mai 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 543 din 29 iunie 2018
┌────────────────────────┬─────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├────────────────────────┼─────────────┤│marian enache │- judecător │├────────────────────────┼─────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├────────────────────────┼─────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├────────────────────────┼─────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├────────────────────────┼─────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├────────────────────────┼─────────────┤│livia doina stanciu │- judecător │├────────────────────────┼─────────────┤│simona-maya teodoroiu │- judecător │├────────────────────────┼─────────────┤│varga attila ...
Monitorul Oficial 529 din 27 Iunie 2018 (M. Of. 529/2018)
ORDIN nr. 4.999 din 5 iunie 2018 privind aprobarea măsurii de sprijin, constând în acordarea unor ajutoare de stat şi ajutoare de minimis pentru sprijinirea parcurilor ştiinţifice şi tehnologice în cadrul Programului operaţional regional 2014-2020 EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 529 din 27 iunie 2018
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, precum şi avizul consiliului concurenţei comunicat cu adresa nr. 2.325 din 7.03.2018,în conformitate cu prevederile art. 1 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,în temeiul art. 12 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 51/2018 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice,viceprim-ministrul, ...
Monitorul Oficial 521 din 26 Iunie 2018 (M. Of. 521/2018)
LEGE nr. 126 din 11 iunie 2018 privind pieţele de instrumente financiare EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 521 din 26 iunie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege. titlul idomeniul de aplicare, autorităţi competente şi definiţiiart. 1prezenta lege se aplică societăţilor de servicii de investiţii financiare, denumite în continuare s.s.i.f., operatorilor de piaţă, furnizorilor de servicii de raportare a datelor, depozitarilor centrali, contrapărţilor centrale, firmelor de investiţii din alte state membre care operează pe teritoriul româniei în temeiul libertăţii de a presta servicii sau prin înfiinţarea unei sucursale, precum şi societăţilor din ţări terţe care furnizează servicii de investiţii sau desfăşoară activităţi de investiţii în românia prin înfiinţarea unei sucursale. art. 2(1) autoritatea de supraveghere financiară, denumită în continuare a.s.f., este ...