Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordonan nr 8 din 8 august 2019
Monitorul Oficial 792 bis din 10 August 2022 (M. Of. 792 bis/2022)
PROGRAM NAŢIONAL din 3 august 2022 de siguranţă în aviaţia civilă EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 792 bis din 10 august 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.359 din 3 august 2022 publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 792 din 10 august 2022.──────────temei legal:art. 7 - programul naţional de siguranţă - din regulamentul (ue) nr. 2018/1139 al parlamentului european şi al consiliului din 4 iulie 2018 privind normele comune în domeniul aviaţiei civile şi de înfiinţare a agenţiei uniunii europene pentru siguranţa aviaţiei, de modificare a regulamentelor (ce) nr. 2111/2005, (ce) nr. 1008/2008, (ue) nr. 996/2010, (ue) nr. 376/2014 şi a directivelor 2014/30/ue şi 2014/53/ue ale parlamentului european şi ale consiliului, precum şi de abrogare a regulamentelor (ce) nr. 552/2004 şi (ce) nr. ...
Monitorul Oficial 790 din 10 August 2022 (M. Of. 790/2022)
HOTĂRÂRE nr. 986 din 3 august 2022 privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei Române, precum şi trecerea unor construcţii din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 790 din 10 august 2022
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 1 şi 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin legea nr. 246/2001,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 şi art. 361 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ...
HOTĂRÂRE nr. 985 din 3 august 2022 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor bunuri aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. - sucursalele regionale CF Craiova, Timişoara, Braşov, Iaşi şi Constanţa pentru scoaterea din funcţiune, în vederea valorificării şi, după caz, casării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 790 din 10 august 2022
În conformitate cu art. 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin legea nr. 246/2001,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 288 şi art. 361 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor bunuri aflate în administrarea ministerului transporturilor şi infrastructurii şi în concesiunea companiei naţionale ...
Monitorul Oficial 793 din 10 August 2022 (M. Of. 793/2022)
HOTĂRÂRE nr. 996 din 3 august 2022 privind modificarea datelor de identificare şi a valorii de inventar a unor bunuri imobile aflate în administrarea Ministerului Culturii, precum şi pentru revocarea dreptului de folosinţă gratuită al Uniunii Scriitorilor din România asupra acestor bunuri imobile, urmată de transmiterea imobilelor din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Culturii în domeniul public al comunei Rodna, judeţul Bistriţa-Năsăud EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 793 din 10 august 2022
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 869 şi art. 874 alin. (3) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi al art. 288 alin. (1) şi art. 292 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă modificarea datelor de identificare şi actualizarea valorii de inventar, ca urmare a reevaluării, ...
Monitorul Oficial 792 din 10 August 2022 (M. Of. 792/2022)
HOTĂRÂRE nr. 993 din 3 august 2022 privind modificarea anexei nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 792 din 10 august 2022
Având în vedere dispoziţiile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile înscrise în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aflate în administrarea ministerului justiţiei şi a instanţelor judecătoreşti, conform anexei nr. 1.art. 2se ...
Monitorul Oficial 789 din 09 August 2022 (M. Of. 789/2022)
HOTĂRÂRE nr. 991 din 3 august 2022 privind înscrierea unor bunuri imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestora în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", prin administraţiile bazinale de apă Buzău-Ialomiţa şi Crişuri EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 789 din 9 august 2022
Având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea ...
HOTĂRÂRE nr. 990 din 3 august 2022 privind actualizarea valorii de inventar şi a datelor de identificare ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Prezidenţiale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 789 din 9 august 2022
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 2 alin. (1) şi (2) din hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar a bunului ...
Monitorul Oficial 787 din 09 August 2022 (M. Of. 787/2022)
DECIZIA nr. 318 din 19 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi ale art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 787 din 9 august 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
DECIZIA nr. 244 din 3 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum au fost modificate prin articolul unic pct. 4 din Legea nr. 111/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 787 din 9 august 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
DECIZIA nr. 160 din 17 martie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 787 din 9 august 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...








