Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr m 152 din 4 august 2020
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 783 bis din 12 Septembrie 2018 (M. Of. 783 bis/2018)
SCHEMĂ din 3 septembrie 2018 de ajutor de minimis "Împrumuturi cu partajarea riscului la nivel de portofoliu finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală" EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 783 bis din 12 septembrie 2018
──────────instituită prin ordinul nr. 1.353 din 3 septembrie 2018 publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 783 din 12 septembrie 2018.──────────cap. iprevederi generaleart. 1(1) prezentul ordin instituie schema transparentă de ajutor de minimis "Împrumuturi cu partajarea riscului la nivel de portofoliu finanţate din programul naţional de dezvoltare rurală", denumită în continuare schemă.(2) schema vizează tipurile de operaţiuni specifice şi categorii de beneficiarii eligibili conform fişelor submăsurilor 6.4, "sprijin pentru investiţii în creare şi dezvoltare de activităţi neagricole", denumită în continuare sm 6.4, aferentă măsurii 6 "dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor", 4.2 "sprijin pentru investiţii în prelucrare /comercializare şi /sau dezvoltare de ...
Monitorul Oficial 673 bis din 02 August 2018 (M. Of. 673 bis/2018)
PROGRAM din 17 iulie 2018 statistic naţional anual 2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 673 bis din 2 august 2018
──────────aprobat prin hotărârea guvernului nr. 545/2018, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 673 din 2 august 2018.──────────cuprins1. statisticĂ economicĂ1.1. statistica agriculturiilucrĂri Şi cercetĂri statistice ce se vor realiza de cĂtre insproducţia vegetală la principalele culturipotenţialul productiv al plantaţiilor pomicole şi al plantaţiilor viticole destinate producţiei de struguri de masăefectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animalăefectivele de bovine existente la 1 iunieefectivele de porcine existente la 1 maiactivitatea economică a unităţilor agricole cu personalitate juridicănumărul poziţiilor înscrise în registrul agricol, utilaje, instalaţii pentru agricultură, mijloace de transport şi construcţii agricole existente în gospodăriile populaţiei/exploataţiile agricole ...
Monitorul Oficial 774 din 07 Septembrie 2018 (M. Of. 774/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 5 septembrie 2018 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 774 din 7 septembrie 2018
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şapte luni ale anului 2018;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2018;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018 a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului, pentru implementarea în perioada septembrie-decembrie a anului şcolar 2018-2019 a programului pentru şcoli al româniei, pentru ...
Monitorul Oficial 744 din 28 August 2018 (M. Of. 744/2018)
NORME METODOLOGICE din 31 iulie 2018 pentru aplicarea de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2017 privind lansarea în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a Programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020 EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 744 din 28 august 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 1.061 din 31 iulie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 744 din 28 august 2018.──────────art. 1scopul prezentelor norme metodologice îl reprezintă reglementarea modului de instituire a unei scheme de ajutor de minimis, denumită în continuare schemă, pentru susţinerea accesului pe pieţe externe a operatorilor economici români, denumiţi în continuare operatori, prin acordarea de ajutoare de minimis sub forma unei alocaţii financiare nerambursabile de tip sprijin forfetar în vederea internaţionalizării acestora. art. 2(1) obiectivul programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020, denumit în ...
Monitorul Oficial 720 din 21 August 2018 (M. Of. 720/2018)
ORDIN nr. 3.501 din 29 martie 2018 privind aprobarea programelor şcolare pentru cultura de specialitate, pregătirea practică şi stagiile de pregătire practică din aria curriculară Tehnologii pentru clasele a XI-a şi a XII-a ciclul superior al liceului - filiera tehnologică; pentru pregătirea practică din aria curriculară Tehnologii pentru clasa a XI-a învăţământ profesional; pentru stagiile de pregătire practică de 720 ore (după clasa a X-a ciclul inferior al liceului - filiera tehnologică) EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 720 din 21 august 2018
În temeiul prevederilor:- art. 33 alin. (2) şi art. 65 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 3.152/2014 privind aprobarea planurilor-cadru de învăţământ pentru învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani, clasele a ix-a, a x-a şi a xi-a;– ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 3.412/2009 privind aprobarea planurilor-cadru de învăţământ pentru clasa a x-a, şcoala de arte şi meserii, pentru clasa a x-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, ruta directă de calificare, pentru clasa a xi-a, anul de completare, precum şi pentru clasele a xi-a - ...
Monitorul Oficial 5 din 14 August 2018 (M. Of. 5/2018)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 361 din 12 iulie 2018 la nivel de grup de unităţi sanitare din reţeaua proprie a Ministerului Transporturilor pe perioada 2018-2020 EMITENT: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 5 din 14 august 2018
În temeiul legii nr. 62/2011, între:1. ministerul transporturilor (m.t.) în calitate de ordonator principal de credite;patronatul reprezentat de: reprezentanţii ministerului transporturilor numiţi prin nota ministrului transporturilor nr. 22747/06.06.2018;2. salariaţii, reprezentaţi, potrivit legii nr. 62/2011, de federaţia sanitas din româniaa intervenit următorul contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi sanitare din reţeaua proprie a ministerului transporturilor pe perioada 2018-2020:cap. idispoziţii generaleart. 1(1) părţile contractante, pe deplin egale şi libere în negocierea acestui contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi sanitare din reţeaua proprie a ministerului transporturilor, se obligă să respecte prevederile acestuia.(2) la încheierea contractului ...
Monitorul Oficial 678 din 03 August 2018 (M. Of. 678/2018)
LEGE nr. 227 din 1 august 2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 678 din 3 august 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1se aprobă schema multianuală de susţinere a activităţii de reproducţie sau de creştere ori de incubaţie în sectorul avicol prin investiţii pentru înfiinţarea de ferme de reproducţie sau staţii de incubaţie ori ferme de creştere noi sau investiţii pentru cele aflate în activitate care îşi măresc capacitatea de cazare ori investiţii pentru cele aflate în conservare, precum şi de stimulare a asocierii în cooperative, denumit în continuare programul de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol.art. 2(1) scopul prezentei legi îl reprezintă instituirea unei scheme de ajutor ...
Monitorul Oficial 541 din 29 Iunie 2018 (M. Of. 541/2018)
ORDIN nr. 445 din 8 iunie 2018 privind aprobarea Programului naţional de utilitate publică "România în mişcare" EMITENT: Ministerul Tineretului şi Sportului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 541 din 29 iunie 2018
În conformitate cu art. 20 din legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la atribuţiile din domeniul sportului ale direcţiilor de tineret şi sport din subordinea ministerului tineretului şi sportului,în conformitate cu art. 51 şi 54 din hotărârea guvernului nr. 884/2001 pentru aprobarea regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu privire la repartizarea veniturilor destinate activităţilor sportive derulate de direcţiile pentru tineret şi sport, respectiv cu privire la aprobarea programelor sportive de utilitate publică,în conformitate cu hotărârea guvernului nr. 1.447/2007 privind aprobarea normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările şi ...