Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 975 din 16 mai 2018
Monitorul Oficial 503 din 19 Iunie 2018 (M. Of. 503/2018)
HOTĂRÂRE nr. 427 din 13 iunie 2018 privind aprobarea programului de interes naţional "Servicii comunitare la domiciliu pentru persoanele vârstnice dependente" şi a programului de interes naţional "Creşterea capacităţii serviciilor publice de asistenţă socială din unele unităţi administrativ-teritoriale" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 503 din 19 iunie 2018
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 106 lit. o) şi art. 133 alin. (1) lit. a) din legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 21 alin. (1) lit. c^1) din legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 lit. a) şi art. 16 alin. (1) lit. w) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 113/2011 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru plăţi şi inspecţie socială, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 198/2012, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă programul ...
Monitorul Oficial 484 din 12 Iunie 2018 (M. Of. 484/2018)
ORDIN nr. 487 din 25 mai 2018 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului mediului şi schimbărilor climatice nr. 1.601/2013 pentru aprobarea listei cu aplicaţii care beneficiază de derogare de la restricţia prevăzută la art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 322/2013 privind restricţiile de utilizare a anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice EMITENT: Ministerul Mediului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 484 din 12 iunie 2018
Având în vedere referatul de aprobare al direcţiei generale deşeuri, situri contaminate şi substanţe periculoase nr. 92.770/dgdscsp din 7.05.2018,în temeiul prevederilor:- art. 5 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 322/2013 privind restricţiile de utilizare a anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice, cu modificările ulterioare;– art. 13 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 19/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul mediului, emite următorul ordin:art. ianexa nr. 1 la ordinul ministrului mediului şi schimbărilor climatice nr. 1.601/2013 pentru aprobarea listei cu aplicaţii care beneficiază de derogare de la restricţia prevăzută ...
Monitorul Oficial 478 din 11 Iunie 2018 (M. Of. 478/2018)
REGULAMENT nr. 5 din 10 mai 2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 478 din 11 iunie 2018
În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 6 alin. (3) şi art. 7 alin. (2) şi art. 28 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 1 şi art. 151 din legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă,potrivit deliberărilor consiliului autorităţii de supraveghere financiară din şedinţa din data de 9.05.2018, autoritatea de supraveghere financiară emite următorul regulament:titlul idispoziţii generaleart. 1prezentul regulament stabileşte cadrul juridic aplicabil operaţiunilor de ...
Monitorul Oficial 457 din 04 Iunie 2018 (M. Of. 457/2018)
ORDIN nr. 975 din 16 mai 2018 privind publicarea acceptării amendamentelor la anexa Protocolului din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta - Amendamente la anexa VI la MARPOL - (Sistemul de colectare a datelor pentru consumul de combustibil al navelor), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.278(70) a Comitetului pentru protecţia mediului marin din 28 octombrie 2016 EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 457 din 4 iunie 2018
Văzând referatul direcţiei transport naval nr. 7.736/351/cc din 5.04.2018 privind publicarea acceptării amendamentelor la anexa protocolului din 1997 privind amendarea convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin protocolul din 1978 referitor la aceasta - amendamente la anexa vi la marpol - (sistemul de colectare a datelor pentru consumul de combustibil al navelor), adoptate de organizaţia maritimă internaţională prin rezoluţia mepc.278(70) a comitetului pentru protecţia mediului marin din 28 octombrie 2016,ţinând seama de prevederile art. 16(2)(f)(iii) şi ale art. 16(2)(g)(ii) din convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin protocolul din 1978 referitor ...
Monitorul Oficial 408 din 14 Mai 2018 (M. Of. 408/2018)
DECIZIA nr. 299 din 3 mai 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 408 din 14 mai 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 384 din 04 Mai 2018 (M. Of. 384/2018)
DECIZIA nr. 251 din 19 aprilie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 384 din 4 mai 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 273 bis din 28 Martie 2018 (M. Of. 273 bis/2018)
NORME METODOLOGICE din 27 martie 2018 de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 273 bis din 28 martie 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 397/836/2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 273 din 28 martie 2018.──────────anexa 1 condiŢiile acordĂrii pachetului de serviciiminimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ primarĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală1.2. supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic1.3. consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lehuziei1.4. consultaţiile de planificare familială1.5. servicii de prevenţie1.6. activităţi de suport1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de ...
Monitorul Oficial 223 din 13 Martie 2018 (M. Of. 223/2018)
DECIZIA nr. 67 din 21 februarie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 223 din 13 martie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel-marius │- judecător ││morar │ ...
Monitorul Oficial 204 din 06 Martie 2018 (M. Of. 204/2018)
DECIZIA nr. 61 din 13 februarie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, în ansamblul său, precum şi, în special, a dispoziţiilor art. I pct. 4, 5, 7, 15, 19, 20, 34, 48 şi 62 din aceasta EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 204 din 6 martie 2018
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel ...
Monitorul Oficial 199 din 05 Martie 2018 (M. Of. 199/2018)
DECIZIA nr. 45 din 30 ianuarie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin. (3) teza a treia]; pct. 7 [cu referire la art. 5 alin. (1) tezele penultimă şi ultimă şi alin. (2) teza a doua]; pct. 9 [cu referire la art. 7 alin. (5) şi (7)]; pct. 12 [cu referire la art. 9 alin. (3)]; pct. 44; pct. 53 [cu referire la art. 39 alin. (3) şi (5)]; pct. 54 [cu referire la art. 40 alin. (4)]; pct. 69 [cu referire la art. 49 alin. (1)]; pct. 77 [cu referire la art. 52 alin. (3)]; pct. 87 [cu referire la art. 53 alin. (1), (2), (7), (8), (9) teza întâi şi (10)]; pct. 88 [cu referire la art. 54 alin. (3)]; pct. 97 [cu referire la art. 58 alin. (1) sintagmele "ori la alte autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv cele de demnitate publică numite" şi "precum şi la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale, la solicitarea Ministerului Justiţiei"]; pct. 108 [cu referire la art. 62 alin. (1^2) şi (1^3)]; pct. 109 [cu referire la art. 62 alin. (3) sintagma "nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute la art. 5 şi art. 8" prin raportare la art. 62 alin. (1^3)]; pct. 112 [cu referire la art. 62^2, 62^3 şi 62^4]; pct. 134 [cu referire la art. 73 alin. (2)]; pct. 143 [cu referire la art. 82 alin. (2) sintagma "funcţia de ministru al justiţiei"]; pct. 144 [cu referire la art. 82 alin. (2^1) şi (2^2)]; pct. 146 [cu referire la art. 82 alin. (5^1) şi (5^2)]; pct. 153 [cu referire la art. 85^1 sintagma "funcţia de ministru al justiţiei"]; pct. 156 [cu referire la art. 96]; pct. 157 [cu referire la art. 99 lit. r)]; pct. 160 [cu referire la art. 100 alin. (1) lit. d^1)]; pct. 161 [cu referire la art. 100 alin. (2)] şi pct. 163 [cu referire la art. 109 alin. (1) teza întâi şi art. 114] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi legea în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 199 din 5 martie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...