Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 967 din 29 mai 2020
Monitorul Oficial 1330 din 31 Decembrie 2020 (M. Of. 1330/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 224 din 30 decembrie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, precum şi privind unele măsuri fiscale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1330 din 31 decembrie 2020
Pandemia covid-19 reprezintă un şoc major pentru economia globală, dar şi pentru economia naţională. În acest context, industria turistică, structurile de cazare, structurile de alimentaţie, agenţiile de turism, este printre cele mai afectate ramuri ale economiei naţionale.acest lucru a fost cauzat de restricţiile impuse de guvernul româniei în timpul stării de urgenţă şi în timpul stării de alertă. În baza decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul româniei, a legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19, cu modificările şi completările ulterioare, a hotărârii guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile ...
Monitorul Oficial 1221 din 12 Decembrie 2020 (M. Of. 1221/2020)
ORDIN nr. 4.660.371 din 12 decembrie 2020 privind prelungirea măsurii de carantinare zonală pentru U.A.T. Cernavodă, judeţul Constanţa EMITENT: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1221 din 12 decembrie 2020
Luând în considerare situaţia epidemiologică generată de coronavirusul sars-cov-2 pentru u.a.t. cernavodă, judeţul constanţa, unde se înregistrează o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu sars-cov-2 de 7,27 cazuri la 1.000 de locuitori, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare,ţinând cont de hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă constanţa nr. 106 din data de 11.12.2020, emisă pe baza analizei de risc a direcţiei de sănătate publică a judeţului constanţa nr. sbt 24.208 din 10.12.2020 şi a avizului institutului naţional de sănătate publică nr. cnscbt 322 din 10.12.2020,în temeiul prevederilor art. 3 ...
Monitorul Oficial 1220 din 12 Decembrie 2020 (M. Of. 1220/2020)
ORDIN nr. 4.660.369 din 12 decembrie 2020 privind prelungirea măsurii de carantinare zonală pentru U.A.T. Târguşor, judeţul Constanţa EMITENT: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1220 din 12 decembrie 2020
Luând în considerare situaţia epidemiologică generată de coronavirusul sars-cov-2 pentru u.a.t. târguşor, judeţul constanţa, unde se înregistrează o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu sars-cov-2 de 6,87 cazuri la 1.000 de locuitori, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare,ţinând cont de hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă constanţa nr. 108 din data de 11.12.2020, emisă pe baza analizei de risc a direcţiei de sănătate publică a judeţului constanţa nr. sbt 24.210 din 10.12.2020 şi a avizului institutului naţional de sănătate publică nr. cnscbt 323 din 10.12.2020,în temeiul prevederilor art. 3 ...
ORDIN nr. 4.660.368 din 12 decembrie 2020 privind prelungirea măsurii de carantinare zonală pentru comuna Corbeanca, cu satele aparţinătoare Corbeanca, Ostratu, Petreşti şi Tamaşi, judeţul Ilfov EMITENT: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1220 din 12 decembrie 2020
Luând în considerare situaţia epidemiologică generată de coronavirusul sars-cov-2 pentru comuna corbeanca, cu satele aparţinătoare corbeanca, ostratu, petreşti şi tamaşi, judeţul ilfov, unde se înregistrează o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu sars-cov-2 de 7,76 cazuri la 1.000 de locuitori, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare,ţinând cont de hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă ilfov nr. 67 din data de 11.12.2020, emisă pe baza analizei de risc a direcţiei de sănătate publică a judeţului ilfov nr. 12.300 din 11.12.2020 şi a avizului institutului naţional de sănătate publică nr. insp ...
Monitorul Oficial 1219 din 12 Decembrie 2020 (M. Of. 1219/2020)
ORDIN nr. 4.660.364 din 12 decembrie 2020 privind prelungirea măsurii de carantinare zonală pentru comuna Dobroeşti, judeţul Ilfov EMITENT: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1219 din 12 decembrie 2020
Luând în considerare situaţia epidemiologică generată de coronavirusul sars-cov-2 pentru comuna dobroeşti, judeţul ilfov, unde se înregistrează o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu sars-cov-2 de 7,01 cazuri la 1.000 de locuitori, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare,ţinând cont de hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă ilfov nr. 68 din data de 11.12.2020, emisă pe baza analizei de risc a direcţiei de sănătate publică a judeţului ilfov nr. 12.301 din 11.12.2020 şi a avizului institutului naţional de sănătate publică nr. insp 20.025 din 11.12.2020,în temeiul prevederilor art. 3 lit. ...
Monitorul Oficial 1218 din 12 Decembrie 2020 (M. Of. 1218/2020)
ORDIN nr. 4.660.351 din 11 decembrie 2020 privind prelungirea măsurii de carantinare zonală pentru UAT comuna Ciurea - satele Ciurea şi Lunca Cetăţuii (zona Zanea), judeţul Iaşi EMITENT: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1218 din 12 decembrie 2020
Luând în considerare situaţia epidemiologică generată de coronavirusul sars-cov-2 în uat comuna ciurea - satele ciurea şi lunca cetăţuii (zona zanea), judeţul iaşi, unde se înregistrează o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu sars-cov-2 de 6,47 cazuri la 1.000 de locuitori, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare,ţinând cont de hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă iaşi nr. 111 din data de 11.12.2020, emisă pe baza analizei de risc a direcţiei de sănătate publică a judeţului iaşi nr. 36.997 din 9.12.2020 şi a avizului institutului naţional de sănătate publică nr. ...
ORDIN nr. 4.660.350 din 11 decembrie 2020 privind prelungirea măsurii de carantinare zonală pentru oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov EMITENT: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1218 din 12 decembrie 2020
Luând în considerare situaţia epidemiologică generată de coronavirusul sars-cov-2 în pentru oraşul bragadiru, judeţul ilfov, unde se înregistrează o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu sars-cov-2 de 8,85 cazuri la 1.000 de locuitori, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare,ţinând cont de hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă ilfov nr. 69 din data de 11.12.2020, emisă pe baza analizei de risc a direcţiei de sănătate publică a judeţului ilfov nr. 12.298 din 11.12.2020 şi a avizului institutului naţional de sănătate publică nr. 20.027 din 11.12.2020,în temeiul prevederilor art. 3 lit. ...
ORDIN nr. 4.660.349 din 11 decembrie 2020 privind prelungirea măsurii de carantinare zonală pentru comuna Chiajna, cu satele aparţinătoare Chiajna, Dudu şi Roşu, judeţul Ilfov EMITENT: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1218 din 12 decembrie 2020
Luând în considerare situaţia epidemiologică generată de coronavirusul sars-cov-2 în comuna chiajna, cu satele aparţinătoare chiajna, dudu şi roşu, judeţul ilfov, unde se înregistrează o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu sars-cov-2 de 8,01 cazuri la 1.000 de locuitori, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare,ţinând cont de hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă ilfov nr. 66 din data de 11.12.2020, emisă pe baza analizei de risc a direcţiei de sănătate publică a judeţului ilfov nr. 12.299 din 11.12.2020 şi a avizului institutului naţional de sănătate publică nr. 20.028 din ...
Monitorul Oficial 1213 din 11 Decembrie 2020 (M. Of. 1213/2020)
ORDIN nr. 4.660.343 din 10 decembrie 2020 privind prelungirea măsurii de carantinare zonală pentru comuna Berceni, cu satul aparţinător Berceni, judeţul Ilfov EMITENT: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1213 din 11 decembrie 2020
Luând în considerare situaţia epidemiologică generată de coronavirusul sars-cov-2 în comuna berceni, cu satul aparţinător berceni, judeţul ilfov, unde se înregistrează o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu sars-cov-2 de 7,66 cazuri la 1.000 de locuitori, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare,ţinând cont de hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă ilfov nr. 65 din data de 10.12.2020, emisă pe baza analizei de risc a direcţiei de sănătate publică a judeţului ilfov nr. 15.029 din 10.12.2020 şi a avizului institutului naţional de sănătate publică nr. 19.966 din 10.12.2020,în temeiul prevederilor ...
Monitorul Oficial 1209 din 10 Decembrie 2020 (M. Of. 1209/2020)
ORDIN nr. 4.660.338 din 10 decembrie 2020 privind prelungirea carantinei zonale pentru U.A.T. Eforie, judeţul Constanţa EMITENT: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1209 din 10 decembrie 2020
Luând în considerare situaţia epidemiologică generată de coronavirusul sars-cov-2 pentru u.a.t. eforie, judeţul constanţa, unde se înregistrează o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu sars-cov-2 de 8,55 cazuri la 1.000 de locuitori, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare,ţinând cont de hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă constanţa nr. 105 din data de 10.12.2020, emisă pe baza analizei de risc a direcţiei de sănătate publică a judeţului constanţa nr. 24.031 din 9.12.2020 şi a avizului institutului naţional de sănătate publică nr. cnscbt 313 din 9.12.2020,în temeiul prevederilor art. 3 lit. ...








