Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 869 din 11 iunie 2021
Monitorul Oficial 1242 din 29 Decembrie 2021 (M. Of. 1242/2021)
ORDIN nr. 2.006 din 28 decembrie 2021 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei nr. 2.154/2020 pentru aprobarea Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe cu finanţare în perioada 2020-2022 EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1242 din 29 decembrie 2021
În conformitate cu prevederile legii bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021, cu modificările şi completările ulterioare, ale legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de referatul de aprobare al direcţiei generale dezvoltare regională şi infrastructură nr. 165.841 din 28.12.2021,în temeiul art. 16 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 6 alin. (1) şi al art. 12 lit. b) ...
Monitorul Oficial 1238 din 28 Decembrie 2021 (M. Of. 1238/2021)
LEGEA nr. 317 din 28 decembrie 2021 bugetului de stat pe anul 2022 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1238 din 28 decembrie 2021
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2022art. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2022 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.art. 2(1) sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.(2) ...
Monitorul Oficial 1217 din 22 Decembrie 2021 (M. Of. 1217/2021)
ORDIN nr. 1.889 din 15 decembrie 2021 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei nr. 2.154/2020 pentru aprobarea Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe cu finanţare în perioada 2020-2022 EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1217 din 22 decembrie 2021
În conformitate cu prevederile legii bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021, cu modificările şi completările ulterioare, ale legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de referatul de aprobare al direcţiei generale dezvoltare regională şi infrastructură nr. 153.052 din 10.12.2021, în temeiul art. 16 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 6 alin. (1) şi al art. 12 lit. ...
Monitorul Oficial 1154 din 06 Decembrie 2021 (M. Of. 1154/2021)
ORDIN nr. 312 din 5 noiembrie 2021 privind organizarea sistemului de control şi certificare, de aprobare a organismelor de control şi de supraveghere a activităţii acestora în agricultura ecologică EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1154 din 6 decembrie 2021
Având în vedere referatul de aprobare nr. 254.835/331.869/238.786 din 3.11.2021 al direcţiei generale politici agricole, al direcţiei generale afaceri europene şi relaţii internaţionale şi al direcţiei generale control, antifraudă şi inspecţii,în conformitate cu prevederile: - regulamentului (ue) 2017/625 al parlamentului european şi al consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale şi alte activităţi oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislaţiei privind alimentele şi furajele, a normelor privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi produsele de protecţie a plantelor, de modificare a regulamentelor (ce) nr. 999/2001, (ce) nr. 396/2005, (ce) nr. 1.069/2009, (ce) nr. 1.107/2009,(ue) nr. 1.151/2012, (ue) ...
Monitorul Oficial 1025 din 27 Octombrie 2021 (M. Of. 1025/2021)
ORDIN nr. 2.293 din 26 octombrie 2021 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.165/2020 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1025 din 27 octombrie 2021
Văzând referatul de aprobare nr. caz/2.646/2021 al direcţiei politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnologiilor medicale din cadrul ministerului sănătăţii, având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii, interimar, emite următorul ordin:art. ianexele nr. 1 şi 2 la ordinul ministrului ...
Monitorul Oficial 917 din 24 Septembrie 2021 (M. Of. 917/2021)
ORDIN nr. 1.312 din 16 septembrie 2021 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei nr. 2.154/2020 pentru aprobarea Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe cu finanţare în perioada 2020-2022 EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 917 din 24 septembrie 2021
În conformitate cu prevederile legii bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021, cu modificările şi completările ulterioare, ale legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de referatul de aprobare al direcţiei generale dezvoltare regională şi infrastructură nr. 109.166 din 14.09.2021,în temeiul art. 16 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 6 alin. (1) şi al art. 12 lit. b) ...
Monitorul Oficial 869 bis din 10 Septembrie 2021 (M. Of. 869 bis/2021)
ANEXE din 30 august 2021 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2022-2023 EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 869 bis din 10 septembrie 2021
──────────aprobate prin ordinul nr. 5.150 din 30 august 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 869 din 10 septembrie 2021.──────────anexa 1 la ordinul me nr. 5.150/30.08.2021 calendarul admiterii În ÎnvĂŢĂmÂntul liceal pentru anul şcolar 2022-2023┌─────────┬────────────────────────────┐│data │ ││limitĂ/ │evenimentul ││perioada │ ...
Monitorul Oficial 869 din 10 Septembrie 2021 (M. Of. 869/2021)
ORDIN nr. 5.062 din 25 august 2021 privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 17 mai-25 iunie 2021 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 869 din 10 septembrie 2021
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile art. ii alin. (2) şi (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 23/2019 pentru completarea legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, instituirea unor derogări şi prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin legea nr. 230/2019,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 21/2007 privind ...
Monitorul Oficial 624 din 24 Iunie 2021 (M. Of. 624/2021)
ORDIN nr. 869 din 11 iunie 2021 pentru modificarea Reglementărilor privind omologarea, agrearea şi efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor destinate transportului anumitor mărfuri periculoase - RNTR 3, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.134/2005 EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 624 din 24 iunie 2021
Având în vedere referatul direcţiei generale transport terestru nr. 19.499 din 12.05.2021, prin care se supune spre aprobare ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii pentru modificarea reglementărilor privind omologarea, agrearea şi efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor destinate transportului anumitor mărfuri periculoase - rntr 3, aprobate prin ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.134/2005, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare prevederile art. 15 alin. (1) pct. i lit. b) din normele de efectuare a activităţii de transport rutier de mărfuri periculoase în românia, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.175/2007,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 370/2021 privind organizarea ...
Monitorul Oficial 524 din 20 Mai 2021 (M. Of. 524/2021)
ORDIN nr. 73 din 6 mai 2021 privind abrogarea unor acte normative în scopul aplicării directe a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor ("Legea privind sănătatea animală") EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 524 din 20 mai 2021
Văzând referatul de aprobare nr. 1.822 din 7.04.2021, întocmit de direcţia generală sănătatea şi bunăstarea animalelor din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,ţinând cont de prevederile regulamentului (ue) 2016/429 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor („legea privind sănătatea animală“), ale regulamentului delegat (ue) 2020/687 al comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a regulamentului (ue) 2016/429 al parlamentului european şi al consiliului în ceea ce priveşte normele de prevenire şi control al anumitor boli listate, ...








