Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 83 din 29 august 2005
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 513 din 14 August 2013 (M. Of. 513/2013)
LEGE nr. 253 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 513 din 14 august 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. idomeniul şi scopul reglementăriiart. 1domeniul de reglementareprezenta lege reglementează modul şi condiţiile în care sunt executate:a) pedeapsa amenzii;b) pedeapsa accesorie;c) pedepsele complementare: interzicerea exercitării unor drepturi, degradarea militară, publicarea hotărârii de condamnare, dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice, închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice, interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice, plasarea sub supraveghere judiciară, afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare;d) măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţă în cazul amânării aplicării pedepsei, suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi liberării condiţionate;e) măsurile ...
Monitorul Oficial 507 din 12 August 2013 (M. Of. 507/2013)
ORDIN nr. 2.422 din 2 august 2013 privind aprobarea Listei cuprinzand indicativele de referinta ale standardelor romane care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru constructii EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI ADMINISTRATIEI PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 12 august 2013
În temeiul art. 3 alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei uniunii europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 12 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu modificările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite prezentul ordin.art. 1 se aprobă lista cuprinzând indicativele de referinţă ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2 prezentul ordin ...
Monitorul Oficial 499 din 08 August 2013 (M. Of. 499/2013)
HOTARARE nr. 572 din 30 iulie 2013 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 8 august 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 26 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 4 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea guvernului ori a ministerelor,guvernul româniei adoptă prezenta ...
Monitorul Oficial 493 din 05 August 2013 (M. Of. 493/2013)
ORDONANTA nr. 17 din 30 iulie 2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 5 august 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 182/2013 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. i dispoziţii generaleart. 1 bugetul de stat pe anul 2013, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 106 şi nr. 106 bis din 22 februarie 2013, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2 (1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2013, detaliate pe capitole şi subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) detalierea ...
Monitorul Oficial 407 din 05 Iulie 2013 (M. Of. 407/2013)
DECIZIE nr. 334 din 26 iunie 2013 cu privire la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 5 iulie 2013
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormona maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormihaela senia costinescu - magistrat-asistent-şefi. cu adresa nr. 51/3.190 din 4 iunie ...
Monitorul Oficial 372 din 21 Iunie 2013 (M. Of. 372/2013)
HOTARARE din 27 septembrie 2011 in Cauza M. si C. impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 21 iunie 2013
(cererea nr. 29.032/04)definitivăhotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza m. şi c. împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în camera compusă din josep casadevall, preşedinte, corneliu bîrsan, egbert myjer, jan sikuta, ineta ziemele, nona tsotsoria, kristina pardalos, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 6 septembrie 2011,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 29.032/04 îndreptată împotriva româniei, prin care la 30 iulie 2004, doi cetăţeni ai acestui ...
Monitorul Oficial 359 din 17 Iunie 2013 (M. Of. 359/2013)
DECIZIE nr. 232 din 10 mai 2013 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 17 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorbenke karoly - magistrat-asistent-şefi. pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada ...
Monitorul Oficial 269 din 14 Mai 2013 (M. Of. 269/2013)
ORDIN nr. 1.817 din 30 aprilie 2013 privind aprobarea Listei cuprinzand indicativele de referinta ale standardelor romane care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru constructii EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI ADMINISTRATIEI PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 269 din 14 mai 2013
În temeiul art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 12 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice,viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite prezentul ordin.art. 1 se aprobă lista cuprinzând indicativele de referinţă ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2 prezentul ordin se publică în monitorul oficial al româniei, ...
Monitorul Oficial 229 din 22 Aprilie 2013 (M. Of. 229/2013)
ORDIN nr. 505 din 12 aprilie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind intocmirea si depunerea situatiilor financiare trimestriale ale institutiilor publice, precum si a unor raportari financiare lunare in anul 2013 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 229 din 22 aprilie 2013
În baza prevederilor art. 19 lit. d) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 80 alin. (2) şi art. 84 din legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 15 alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 71/2013,ministrul delegat pentru buget emite următorul ...