Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 772 din 29 iunie 2016

‹‹ Pagina 13 din 16

Monitorul Oficial 648 din 24 August 2016 (M. Of. 648/2016)

 ORDIN nr. 1.939 din 18 august 2016 privind stabilirea instituţiilor financiare care au obligaţia de declarare, categoriile de informaţii privind identificarea contribuabililor, precum şi informaţiile de natură financiară referitoare la conturile deschise şi/sau închise de aceştia la instituţiile financiare, instituţiile financiare nonraportoare din România şi conturile excluse de la obligaţia de declarare, regulile de conformare aplicabile de către aceste instituţii în vederea identificării conturilor raportabile de către acestea, precum şi procedura de declarare a acestor informaţii şi a normelor şi procedurilor administrative menite să asigure punerea în aplicare şi respectarea procedurilor de raportare şi diligenţă fiscală prevăzute în instrumentele juridice de drept internaţional la care România s-a angajat EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 648 din 24 august 2016

În temeiul art. 62 alin. (2) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere:- prevederile cap. i al titlului x din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare (legea nr. 207/2015), prin care este transpusă directiva 2011/16/ue a consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal şi de abrogare a directivei 77/799/cee, astfel cum a fost modificată prin directiva 2014/107/ue a consiliului ...

Monitorul Oficial 543 din 19 Iulie 2016 (M. Of. 543/2016)

 ORDIN nr. 852 din 13 iulie 2016 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.731/2015 privind instituirea schemei de ajutor de minimis "Sprijin acordat microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici din spaţiul rural pentru înfiinţarea şi dezvoltarea activităţilor economice neagricole" EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 19 iulie 2016

Având în vedere referatul de aprobare nr. 91.796 din 11 iulie 2016, întocmit de direcţia generală dezvoltare rurală - autoritate de management pentru pndr şi avizul consiliului concurenţei nr. 8.811 din 28 iunie 2016,în baza prevederilor:- programului naţional de dezvoltare rurală 2014-2020, aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene nr. 3.508 din 26 mai 2015, cu modificările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi de la bugetul de stat, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 ...

Monitorul Oficial 493 din 01 Iulie 2016 (M. Of. 493/2016)

 ORDIN nr. 379 din 23 iunie 2016 privind aprobarea criteriilor ce stau la baza îndeplinirii atribuţiilor comisiilor constituite în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 1 iulie 2016

Având în vedere referatul de aprobare nr. v.v.v. 1.248 din data de 29 iunie 2016 al ministerului sănătăţii şi nr. d.g. 1.195 din data de 23 iunie 2016 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 291 alin. (2) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, cu modificările ...

 CRITERII din 29 iunie 2016 ce stau la baza îndeplinirii atribuţiilor comisiei constituite în baza prevederilor art. 87 alin. (3) şi (4) din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 - pentru asistenţa medicală spitalicească*)) (Anexa 4) EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 1 iulie 2016 ──────────     *) Aprobate de Ordinul nr. 772/379/2016 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 1 iulie 2016 ──────────

Art. 1prezentele criterii stau la baza îndeplinirii atribuţiilor comisiei constituite în baza prevederilor art. 87 alin. (3) şi (4) din anexa nr. 2 la hotărârea guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, cu modificările şi completările ulterioare.art. 2la stabilirea zonelor/localităţilor deficitare din punctul de vedere al existenţei medicilor de o anumită specialitate în cadrul unităţilor sanitare cu paturi, în vederea analizării situaţiilor în care un medic poate acorda servicii medicale spitaliceşti în cadrul ...

 ORDIN nr. 772 din 29 iunie 2016 privind aprobarea criteriilor ce stau la baza îndeplinirii atribuţiilor comisiilor constituite în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 1 iulie 2016

Având în vedere referatul de aprobare nr. v.v.v. 1.248 din data de 29 iunie 2016 al ministerului sănătăţii şi nr. d.g. 1.195 din data de 23 iunie 2016 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 291 alin. (2) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, cu modificările ...

Monitorul Oficial 342 din 05 Mai 2016 (M. Of. 342/2016)

 LEGE nr. 72 din 28 aprilie 2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 342 din 5 mai 2016

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1dreptul la asigurări sociale al avocaţilor se exercită în condiţiile prezentei legi prin sistemul unic, propriu şi autonom de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor.art. 2sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor este organizat şi funcţionează în conformitate cu următoarele principii fundamentale:a) principiul autonomiei, principiu care, potrivit prezentei legi, stă la baza administrării de sine stătătoare a sistemului de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor;b) principiul unicităţii, potrivit căruia sistemul de ...

Monitorul Oficial 226 din 28 Martie 2016 (M. Of. 226/2016)

 ORDIN nr. 343 din 15 februarie 2016 privind aprobarea Planului de management al sitului ROSCI0221 Sărăturile din Valea Ilenei EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 28 martie 2016

Având în vedere referatul de aprobare nr. 103.998 din 30 iunie 2015 al direcţiei biodiversitate,ţinând cont de avizul agenţiei pentru protecţia mediului iaşi - decizia etapei de Încadrare nr. 1 din 21 ianuarie 2013, avizul ministerului culturii nr. 1.424/2013, adresa ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 225.609 din 29 ianuarie 2015, adresa ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 36.319 din 8 mai 2013 şi adresa direcţiei generale păduri nr. 13.442/cd din 12 noiembrie 2014,în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi ...

Monitorul Oficial 806 din 29 Octombrie 2015 (M. Of. 806/2015)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 47 din 23 octombrie 2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 806 din 29 octombrie 2015

Având în vedere:- analiza execuţiei veniturilor bugetare derulată pe parcursul primelor 8 luni ale anului 2015;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;– posibilitatea plăţii tranşei a iv-a aferente anului 2016 din titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale obţinute în instanţă de către personalul din sectorul bugetar;– plata salariilor pentru luna decembrie 2015 ale persoanelor care îşi desfăşoară activitatea, potrivit legii, în cadrul proiectelor finanţate din fonduri ...

Monitorul Oficial 786 din 22 Octombrie 2015 (M. Of. 786/2015)

 ORDIN nr. 2.000 din 13 octombrie 2015 privind modificarea Ordinului ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 886/2013 pentru aprobarea Listei standardelor române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la maşini EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 786 din 22 octombrie 2015

Având în vedere prevederile art. 9 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.029/2008 privind condiţiile introducerii pe piaţă a maşinilor, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 18 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice emite următorul ordin:art. i ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 886/2013 pentru aprobarea listei standardelor române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la maşini, publicat în monitorul oficial al româniei, ...

Monitorul Oficial 652 din 28 August 2015 (M. Of. 652/2015)

 LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 652 din 28 august 2015

────────────────────*) republicată în temeiul art. vi din legea nr. 184/2015 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 490 din 3 iulie 2015, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 372 din 28 aprilie 2006, rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 391 din 5 mai 2006 şi, ulterior, a mai ...

‹‹ Pagina 13 din 16
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016