Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 753 din 23 septembrie 2010
Monitorul Oficial 806 din 29 Octombrie 2015 (M. Of. 806/2015)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 47 din 23 octombrie 2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 806 din 29 octombrie 2015
Având în vedere:- analiza execuţiei veniturilor bugetare derulată pe parcursul primelor 8 luni ale anului 2015;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;– posibilitatea plăţii tranşei a iv-a aferente anului 2016 din titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale obţinute în instanţă de către personalul din sectorul bugetar;– plata salariilor pentru luna decembrie 2015 ale persoanelor care îşi desfăşoară activitatea, potrivit legii, în cadrul proiectelor finanţate din fonduri ...
Monitorul Oficial 711 din 22 Septembrie 2015 (M. Of. 711/2015)
ORDIN nr. 5.082 din 31 august 2015 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal şi profesional de stat pentru anul şcolar 2016-2017 EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 22 septembrie 2015
În baza prevederilor art. 94 alin. (2) lit. e) şi ale art. 361 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 5 din hotărârea guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei şi cercetării Ştiinţifice,ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.art. 1se aprobă calendarul admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2016-2017, prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2(1) ...
Monitorul Oficial 694 din 15 Septembrie 2015 (M. Of. 694/2015)
ORDIN nr. 5.080 din 31 august 2015 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional - 2016 EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 694 din 15 septembrie 2015
În temeiul prevederilor art. 77 alin. (5) şi ale art. 361 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ, cu modificările ulterioare,în baza prevederilor hotărârii guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei şi cercetării Ştiinţifice,ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.art. 1se aprobă calendarul examenului de bacalaureat naţional - 2016, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2(1) examenul de bacalaureat naţional - 2016 se desfăşoară în conformitate cu prevederile ...
Monitorul Oficial 652 din 28 August 2015 (M. Of. 652/2015)
LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 652 din 28 august 2015
────────────────────*) republicată în temeiul art. vi din legea nr. 184/2015 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 490 din 3 iulie 2015, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 372 din 28 aprilie 2006, rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 391 din 5 mai 2006 şi, ulterior, a mai ...
Monitorul Oficial 609 din 12 August 2015 (M. Of. 609/2015)
DECIZIE nr. 393 din 28 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi (6) din Codul penal în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 2 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 609 din 12 august 2015
Augustin zegrean - preşedintepetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror cosmin grancea.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a "dezlegării date problemelor de drept judecate" prin decizia nr. 12 din 2 iunie 2014 a Înaltei curţi de ...
Monitorul Oficial 554 din 27 Iulie 2015 (M. Of. 554/2015)
LEGE nr. 212 din 21 iulie 2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 27 iulie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1 (1) prezenta lege stabileşte măsuri care urmăresc prevenirea formării de deşeuri provenite de la vehiculele scoase din uz, reutilizarea, reciclarea şi alte forme de valorificare a vehiculelor scoase din uz şi a componentelor acestora pentru a reduce eliminarea de deşeuri, precum şi îmbunătăţirea din punct de vedere ecologic a activităţii operatorilor economici implicaţi în ciclul de viaţă al vehiculelor, în special a operatorilor economici direct implicaţi în tratarea vehiculelor scoase din uz.(2) prevederile prezentei legi se aplică vehiculelor şi vehiculelor scoase din uz, inclusiv componentelor şi materialelor acestora, cu respectarea prevederilor art. 8 alin. ...
Monitorul Oficial 297 din 30 Aprilie 2015 (M. Of. 297/2015)
DECIZIE nr. 6 din 23 martie 2015 privind examinarea sesizării formulată de Tribunalul Sălaj - Secţia civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sub aspectul înscrierii sancţiunii avertismentului în cazierul fiscal EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 297 din 30 aprilie 2015
Dosar nr. 25/1/2015niculae măniguţiu - judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscal - preşedintele completuluiveronica năstasie - judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscalluiza maria păun - judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscaliuliana măiereanu - judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscalelena cântar - judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscaleugenia ion - judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscalcarmen maria ilie - judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscalzoiţa milăşan - judecător la secţia ...
Monitorul Oficial 252 din 15 Aprilie 2015 (M. Of. 252/2015)
ORDIN nr. 3.676 din 8 aprilie 2015 pentru modificarea Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 4.432/2014 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal şi profesional de stat pentru anul şcolar 2015-2016 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 252 din 15 aprilie 2015
În baza prevederilor art. 94 alin. (2) lit. e) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor hotărârii guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei şi cercetării Ştiinţifice,ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.art. iordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.432/2014 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal şi profesional de stat pentru anul şcolar 2015-2016, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 651 şi 651 bis din 4 ...
Monitorul Oficial 832 din 14 Noiembrie 2014 (M. Of. 832/2014)
DECIZIE nr. 10 din 20 octombrie 2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002 EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 832 din 14 noiembrie 2014
Dosar nr. 11/1/2014/hp/ciulia cristina tarcea - vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completuluilavinia curelea - preşedintele secţiei i civileroxana popa - preşedintele delegat al secţiei a ii-a civileionel barbă - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscalnicoleta Ţăndăreanu - judecător la secţia ...
Monitorul Oficial 718 din 01 Octombrie 2014 (M. Of. 718/2014)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 59 din 30 septembrie 2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 718 din 1 octombrie 2014
Având în vedere:- analiza execuţiei veniturilor bugetare derulată pe parcursul primelor 8 luni ale anului 2014;- asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;- adoptarea unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare (legea nr. 123/2014 pentru modificarea legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 58/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare şi pentru modificarea unor acte normative);- prevederile legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ...