Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 714 din 16 mai 2012
Monitorul Oficial 451 din 20 Iunie 2014 (M. Of. 451/2014)
ORDIN nr. 533 din 7 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2014 al Societăţii Comerciale RO-ARMYCATERING - S.A., filială a Companiei Naţionale "Romtehnica" - S.A. EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 451 din 20 iunie 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014,în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, cu modificările ulterioare, ale art. 15 alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi ...
ORDIN nr. M.36 din 31 martie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2014 al Societăţii Comerciale RO-ARMYCATERING - S.A., filială a Companiei Naţionale "Romtehnica" - S.A. EMITENT: MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 451 din 20 iunie 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014,în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, cu modificările ulterioare, ale art. 15 alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi ...
Monitorul Oficial 411 din 03 Iunie 2014 (M. Of. 411/2014)
DECIZIE nr. 2 din 17 februarie 2014 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 411 din 3 iunie 2014
Dosar nr. 21/2013 iulia cristina tarcea - vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completuluilavinia curelea - preşedintele secţiei i civileroxana popa - preşedintele delegat al secţiei a ii-a civileionel barbă - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscalcorina michaela jîjîie - preşedintele secţiei penalesimona lala cristescu - judecător la secţia i civilăcarmen minodora ianoşi - judecător la secţia i civilărodica susanu - judecător la secţia i civilăandreia liana constanda - judecător la secţia i civilă, judecător-raportornina ecaterina grigoraş - judecător la secţia i civilălavinia dascălu - judecător la secţia i civilăcarmen trănica teau - judecător la secţia a ...
Monitorul Oficial 372 din 20 Mai 2014 (M. Of. 372/2014)
DECIZIE nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Codul penal EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 20 mai 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.1. ...
Monitorul Oficial 114 din 17 Februarie 2014 (M. Of. 114/2014)
DECIZIE nr. 534 din 12 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 6 din 15 aprilie 2013, precum şi ale art. 5 alin. (5) din aceeaşi lege EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 17 februarie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan ...
Monitorul Oficial 88 din 04 Februarie 2014 (M. Of. 88/2014)
ORDIN nr. 116 din 30 ianuarie 2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2013 EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 4 februarie 2014
În baza prevederilor art. 19 lit. d) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 80 alin. (2) şi art. 84 din legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 15 alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul delegat ...
Monitorul Oficial 831 din 24 Decembrie 2013 (M. Of. 831/2013)
ORDIN nr. 2.021 din 17 decembrie 2013 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice privind organizarea si conducerea contabilitatii institutiilor publice, Planul de conturi pentru institutiile publice si instructiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1.917/2005 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 24 decembrie 2013
În baza prevederilor art. 4 din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 5 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,în temeiul art. 15 alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul delegat pentru buget emite următorul ...
Monitorul Oficial 805 din 19 Decembrie 2013 (M. Of. 805/2013)
LEGE nr. 356 din 18 decembrie 2013 bugetului de stat pe anul 2014 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 805 din 19 decembrie 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2014 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2014art. 2(1) sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.(2) bugetul de ...
Monitorul Oficial 659 din 28 Octombrie 2013 (M. Of. 659/2013)
ORDIN nr. 1.254 din 10 octombrie 2013 pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 1.447/2008 privind aprobarea cerintelor tehnice pentru navele de navigatie interioara EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 659 din 28 octombrie 2013
În temeiul prevederilor art. 2 din legea nr. 157/2005 pentru ratificarea tratatului dintre regatul belgiei, republica cehă, regatul danemarcei, republica federală germania, republica estonia, republica elenă, regatul spaniei, republica franceză, irlanda, republica italiană, republica cipru, republica letonia, republica lituania, marele ducat al luxemburgului, republica ungară, republica malta, regatul Ţărilor de jos, republica austria, republica polonă, republica portugheză, republica slovenia, republica slovacă, republica finlanda, regatul suediei, regatul unit al marii britanii şi irlandei de nord (state membre ale uniunii europene) şi republica bulgaria şi românia privind aderarea republicii bulgaria şi a româniei la uniunea europeană, semnat de românia la luxemburg la ...
Monitorul Oficial 628 din 09 Octombrie 2013 (M. Of. 628/2013)
HOTARARE nr. 752 din 2 octombrie 2013 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada octombrie 2013-martie 2014 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 9 octombrie 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 lit. p) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă programul de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada octombrie 2013-martie 2014, prevăzut în anexa nr. 1.art. 2autorităţile administraţiei publice prevăzute în anexa nr. 2 vor duce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului prevăzut la art. 1.art. 3anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministru victor-viorel pontacontrasemnează: ────────────────ministrul economiei, varujan vosganianp. ministrul delegat pentru energie, mihai adrian albulescu, secretar de ...