Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 65 din 16 februarie 2005
Monitorul Oficial 242 din 07 Aprilie 2017 (M. Of. 242/2017)
ORDIN nr. 84 din 3 aprilie 2017 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 116/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comitetului de selecţie şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor pentru proiectele aferente măsurii 1 „Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare“ din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR) EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 242 din 7 aprilie 2017
având în vedere referatul de aprobare nr. 235.119 din 29 martie 2017, întocmit de direcţia generală dezvoltare rurală - autoritate de management pentru pndr; în baza prevederilor:- art. 65 şi 66 din regulamentul (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;– programului naţional de dezvoltare rurală 2014-2020, aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene nr. 3.508 din 26 mai 2015, cu modificările ...
Monitorul Oficial 224 bis din 31 Martie 2017 (M. Of. 224 bis/2017)
NORME TEHNICE din 31 martie 2017 de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018 EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 224 bis din 31 martie 2017
──────────aprobate de ordinul nr. 245 din 31 martie 2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i nr. 224 din 31 martie 2017.────────── cap. icadrul general de realizare a programelor naţionale de sănătate curative art. 1 programele naţionale de sănătate curative, reprezintă un ansamblu de acţiuni multianuale şi au drept scop asigurarea tratamentului specific în cazul bolilor cu impact major asupra sănătăţii publice.art. 2(1) bugetul alocat programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018 este prevăzut la capitolul viii din prezenta anexă şi este aprobat anual în legea bugetului de stat.(2) structura programelor naţionale ...
Monitorul Oficial 230 din 04 Aprilie 2017 (M. Of. 230/2017)
DECIZIA nr. 725 din 6 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 230 din 4 aprilie 2017
┌──────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├──────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│daniel-marius morar │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│livia ...
Monitorul Oficial 180 din 13 Martie 2017 (M. Of. 180/2017)
NORME TEHNICE din 16 februarie 2017 privind acordarea statutului de expeditor şi/sau destinatar agreat în cadrul regimului de tranzit unional/comun EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 180 din 13 martie 2017
──────────aprobate de ordinul nr. 766 din 16 februarie 2017 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 180 din 136 martie 2017.────────── cap. idispoziţii generaleart. 1 prezentele norme stabilesc procedura de acordare a statutului de expeditor agreat şi/sau destinatar agreat în cadrul regimului de tranzit unional/comun.art. 2 În aplicarea prezentelor norme, prin termenii de mai jos se înţelege:a) codul vamal al uniunii - regulamentul (ue) nr. 952/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a codului vamal al uniunii;b) regulamentul delegat (ue) 2015/2.446 - regulamentul delegat al comisiei (ue) 2015/2.446 din 28 iulie 2015 ...
ORDIN nr. 766 din 16 februarie 2017 pentru aprobarea Normelor tehnice privind acordarea statutului de expeditor şi/sau destinatar agreat în cadrul regimului de tranzit unional/comun EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 180 din 13 martie 2017
Având în vedere dispoziţiile art. 6 alin. (2) şi (3), art. 22, 23, 27, 28, art. 39 lit. a), b) şi d) şi art. 233 alin. (4) lit. a), b) şi d) din regulamentul (ue) nr. 952/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a codului vamal al uniunii, ale art. 2 alin. (5) şi (6), art. 8-11, 13-18, 191-196, 250, 251 şi 254 din regulamentul delegat al comisiei (ue) 2015/2.446 din 28 iulie 2015 de completare a regulamentului (ue) nr. 952/2013 al parlamentului european şi al consiliului în ceea ce priveşte normele detaliate ale ...
Monitorul Oficial 153 bis din 01 Martie 2017 (M. Of. 153 bis/2017)
NORME METODOLOGICE din 27 februarie 2017 de aplicare în anul 2017 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 153 bis din 1 martie 2017
──────────aprobate de ordinul nr. 196/139/2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 153 din 1 martie 2017──────────anexa 1 condiŢiile acordĂrii pachetului de serviciiminimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ primarĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală1.2. supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic1.3. consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lehuziei1.4. consultaţiile de planificare familială1.5. servicii de prevenţie1.6. activităţi de suport1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă - ...
Monitorul Oficial 156 din 02 Martie 2017 (M. Of. 156/2017)
NORME TEHNICE din 14 februarie 2017 privind autorizarea utilizării regimului de tranzit unional/comun pe suport hârtie pentru mărfurile transportate pe calea ferată şi pe cale aeriană şi autorizarea utilizării regimului de tranzit unional/comun pe baza unui manifest electronic pentru mărfurile transportate pe cale aeriană EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 156 din 2 martie 2017
──────────aprobate prin ordinul nr. 735 din 14 februarie 2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 156 din 2 martie 2017.──────────cap. i dispoziţii generaleart. 1 prezentele norme tehnice stabilesc procedura de autorizare de către direcţia generală a vămilor a utilizării regimului de tranzit unional/comun pe suport hârtie pentru mărfurile transportate pe calea ferată şi pe cale aeriană şi de autorizare a utilizării regimului de tranzit unional/comun pe baza unui manifest electronic pentru mărfurile transportate pe cale aeriană.art. 2 În aplicarea prezentelor norme tehnice, prin termenii de mai jos se înţelege:a) codul vamal al uniunii - regulamentul (ue) nr. ...
ORDIN nr. 735 din 14 februarie 2017 pentru aprobarea Normelor tehnice privind autorizarea utilizării regimului de tranzit unional/comun pe suport hârtie pentru mărfurile transportate pe calea ferată şi pe cale aeriană şi autorizarea utilizării regimului de tranzit unional/comun pe baza unui manifest electronic pentru mărfurile transportate pe cale aeriană EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 156 din 2 martie 2017
Având în vedere dispoziţiile art. 22, 23 şi 26-28 din regulamentul (ue) nr. 952/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a codului vamal al uniunii, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 8-11 şi art. 13-18, 250, 251 şi 254 din regulamentul delegat al comisiei (ue) 2015/2.446 din 28 iulie 2015 de completare a regulamentului (ue) nr. 952/2013 al parlamentului european şi al consiliului în ceea ce priveşte normele detaliate ale anumitor dispoziţii ale codului vamal al uniunii, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 8, 12 şi 15 din regulamentul de punere în ...
Monitorul Oficial 153 din 01 Martie 2017 (M. Of. 153/2017)
ORDIN nr. 139 din 27 februarie 2017 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2017 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 1 martie 2017
Având în vedere referatul de aprobare nr. f.b. 1.728 din 1 martie 2017 al ministerului sănătăţii şi nr. d.g. 266 din 27 februarie 2017 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 229 alin. (4) şi art. 291 alin. (2) din titlul viii "asigurări sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, cu ...
Monitorul Oficial 150 din 28 Februarie 2017 (M. Of. 150/2017)
ORDIN nr. 44 din 24 februarie 2017 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, precum şi a condiţiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017
Văzând referatul de aprobare al direcţiei generale politici agricole, al direcţiei generale afaceri europene şi relaţii internaţionale şi al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură nr. 257.556 din 24 februarie 2017,în conformitate cu prevederile regulamentului (ue) nr. 1.307/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 637/2008 al consiliului şi a regulamentului (ce) nr. 73/2009 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului ...