Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 605 din 25 august 2006
Monitorul Oficial 519 din 19 August 2013 (M. Of. 519/2013)
ORDIN nr. 1.264 din 6 august 2013 pentru modificarea Ordinului ministrului dezvoltarii regionale si locuintei si al ministrului finantelor publice nr. 922/3.363/2009 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate in cadrul axei prioritare "Mediu", domeniul major de interventie "Dezvoltarea infrastructurii comune si a serviciilor pentru a preveni impactul crizelor naturale si cauzate de om, inclusiv serviciile comune de raspuns in situatii de urgenta", pentru proiecte finantate in cadrul celui de-al doilea apel de proiecte pentru Programul de cooperare transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 19 august 2013
Având în vedere prevederile art. 126 din regulamentul (ue, euratom) nr. 966/2012 al parlamentului european şi al consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al uniunii şi de abrogare a regulamentului (ce, euratom) nr. 1.605/2002 al consiliului, prevederile art. 7 şi 13 din regulamentul (ce) nr. 1.080/2006 al parlamentului european şi al consiliului din 5 iulie 2006 privind fondul european de dezvoltare regională şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.783/1999 , cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 56 din regulamentul (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului ...
ORDIN nr. 651 din 22 iulie 2013 pentru modificarea Ordinului ministrului dezvoltarii regionale si locuintei si al ministrului finantelor publice nr. 922/3.363/2009 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate in cadrul axei prioritare "Mediu", domeniul major de interventie "Dezvoltarea infrastructurii comune si a serviciilor pentru a preveni impactul crizelor naturale si cauzate de om, inclusiv serviciile comune de raspuns in situatii de urgenta", pentru proiecte finantate in cadrul celui de-al doilea apel de proiecte pentru Programul de cooperare transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 19 august 2013
Având în vedere prevederile art. 126 din regulamentul (ue, euratom) nr. 966/2012 al parlamentului european şi al consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al uniunii şi de abrogare a regulamentului (ce, euratom) nr. 1.605/2002 al consiliului, prevederile art. 7 şi 13 din regulamentul (ce) nr. 1.080/2006 al parlamentului european şi al consiliului din 5 iulie 2006 privind fondul european de dezvoltare regională şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.783/1999 , cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 56 din regulamentul (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului ...
ORDIN nr. 1.262 din 6 august 2013 pentru modificarea Ordinului ministrului dezvoltarii regionale si locuintei si al ministrului finantelor publice nr. 921/3.365/2009 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate in cadrul axei prioritare "Dezvoltare economica si sociala", domeniul major de interventie "Cooperarea in domeniul dezvoltarii resurselor umane - dezvoltarea in comun a aptitudinilor si a cunostintelor", pentru proiecte finantate in cadrul celui de-al doilea apel de proiecte pentru Programul de cooperare transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 19 august 2013
Având în vedere prevederile art. 126 din regulamentul (ue, euratom) nr. 966/2012 al parlamentului european şi al consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al uniunii şi de abrogare a regulamentului (ce, euratom) nr. 1.605/2002 al consiliului, prevederile art. 7 şi 13 din regulamentul (ce) nr. 1.080/2006 al parlamentului european şi al consiliului din 5 iulie 2006 privind fondul european de dezvoltare regională şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.783/1999 , cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 56 din regulamentul (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului ...
ORDIN nr. 655 din 22 iulie 2013 pentru modificarea Ordinului ministrului dezvoltarii regionale si locuintei si al ministrului finantelor publice nr. 921/3.365/2009 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate in cadrul axei prioritare "Dezvoltare economica si sociala", domeniul major de interventie "Cooperarea in domeniul dezvoltarii resurselor umane - dezvoltarea in comun a aptitudinilor si a cunostintelor", pentru proiecte finantate in cadrul celui de-al doilea apel de proiecte pentru Programul de cooperare transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 19 august 2013
Având în vedere prevederile art. 126 din regulamentul (ue, euratom) nr. 966/2012 al parlamentului european şi al consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al uniunii şi de abrogare a regulamentului (ce, euratom) nr. 1.605/2002 al consiliului, prevederile art. 7 şi 13 din regulamentul (ce) nr. 1.080/2006 al parlamentului european şi al consiliului din 5 iulie 2006 privind fondul european de dezvoltare regională şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.783/1999 , cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 56 din regulamentul (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului ...
ORDIN nr. 1.261 din 6 august 2013 pentru modificarea Ordinului ministrului dezvoltarii regionale si locuintei si al ministrului finantelor publice nr. 919/3.367/2009 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate in cadrul axei prioritare "Accesibilitate", domeniul major de interventie "Imbunatatirea facilitatilor de transport transfrontalier terestru si fluvial", pentru proiecte finantate in cadrul celui de-al doilea apel de proiecte pentru Programul de cooperare transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 19 august 2013
Având în vedere prevederile art. 126 din regulamentul (ue, euratom) nr. 966/2012 al parlamentului european şi al consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al uniunii şi de abrogare a regulamentului (ce, euratom) nr. 1.605/2002 al consiliului, prevederile art. 7 şi 13 din regulamentul (ce) nr. 1.080/2006 al parlamentului european şi al consiliului din 5 iulie 2006 privind fondul european de dezvoltare regională şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.783/1999 , cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 56 din regulamentul (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului ...
ORDIN nr. 652 din 22 iulie 2013 pentru modificarea Ordinului ministrului dezvoltarii regionale si locuintei si al ministrului finantelor publice nr. 919/3.367/2009 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate in cadrul axei prioritare "Accesibilitate", domeniul major de interventie "Imbunatatirea facilitatilor de transport transfrontalier terestru si fluvial", pentru proiecte finantate in cadrul celui de-al doilea apel de proiecte pentru Programul de cooperare transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 19 august 2013
Având în vedere prevederile art. 126 din regulamentul (ue, euratom) nr. 966/2012 al parlamentului european şi al consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al uniunii şi de abrogare a regulamentului (ce, euratom) nr. 1.605/2002 al consiliului, prevederile art. 7 şi 13 din regulamentul (ce) nr. 1.080/2006 al parlamentului european şi al consiliului din 5 iulie 2006 privind fondul european de dezvoltare regională şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.783/1999 , cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 56 din regulamentul (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului ...
Monitorul Oficial 508 din 12 August 2013 (M. Of. 508/2013)
ORDIN nr. 1.263 din 6 august 2013 privind modificarea Ordinului ministrului dezvoltarii regionale si locuintei si al ministrului finantelor publice nr. 916/3.364/2009 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate in cadrul axei prioritare "Dezvoltare economica si sociala", domeniul major de interventie "Sprijinirea cooperarii transfrontaliere in mediul de afaceri si promovarea unei imagini si identitati regionale" pentru proiecte finantate in cadrul celui de-al doilea apel de proiecte pentru Programul de cooperare transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 508 din 12 august 2013
Având în vedere prevederile art. 126 din regulamentul (ue, euratom) nr. 966/2012 al parlamentului european şi al consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al uniunii şi de abrogare a regulamentului (ce, euratom) nr. 1.605/2002 al consiliului, prevederile art. 7 şi 13 din regulamentul (ce) nr. 1.080/2006 al parlamentului european şi al consiliului din 5 iulie 2006 privind fondul european de dezvoltare regională şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.783/1999 , cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 56 din regulamentul (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului ...
ORDIN nr. 654 din 22 iulie 2013 privind modificarea Ordinului ministrului dezvoltarii regionale si locuintei si al ministrului finantelor publice nr. 916/3.364/2009 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate in cadrul axei prioritare "Dezvoltare economica si sociala", domeniul major de interventie "Sprijinirea cooperarii transfrontaliere in mediul de afaceri si promovarea unei imagini si identitati regionale" pentru proiecte finantate in cadrul celui de-al doilea apel de proiecte pentru Programul de cooperare transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 508 din 12 august 2013
Având în vedere prevederile art. 126 din regulamentul (ue, euratom) nr. 966/2012 al parlamentului european şi al consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al uniunii şi de abrogare a regulamentului (ce, euratom) nr. 1.605/2002 al consiliului, prevederile art. 7 şi 13 din regulamentul (ce) nr. 1.080/2006 al parlamentului european şi al consiliului din 5 iulie 2006 privind fondul european de dezvoltare regională şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.783/1999 , cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 56 din regulamentul (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului ...
ORDIN nr. 2.281 din 5 iulie 2013 privind modificarea Ordinului ministrului dezvoltarii regionale si locuintei si al ministrului finantelor publice nr. 916/3.364/2009 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate in cadrul axei prioritare "Dezvoltare economica si sociala", domeniul major de interventie "Sprijinirea cooperarii transfrontaliere in mediul de afaceri si promovarea unei imagini si identitati regionale" pentru proiecte finantate in cadrul celui de-al doilea apel de proiecte pentru Programul de cooperare transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI ADMINISTRATIEI PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 508 din 12 august 2013
Având în vedere prevederile art. 126 din regulamentul (ue, euratom) nr. 966/2012 al parlamentului european şi al consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al uniunii şi de abrogare a regulamentului (ce, euratom) nr. 1.605/2002 al consiliului, prevederile art. 7 şi 13 din regulamentul (ce) nr. 1.080/2006 al parlamentului european şi al consiliului din 5 iulie 2006 privind fondul european de dezvoltare regională şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.783/1999 , cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 56 din regulamentul (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului ...
Monitorul Oficial 115 din 28 Februarie 2013 (M. Of. 115/2013)
ORDIN nr. 32 din 25 februarie 2013 privind aprobarea formularului-tip de cerere unica de plata pe suprafata pentru anul 2013 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 115 din 28 februarie 2013
Văzând referatul de aprobare nr. 4.658 din 8 februarie 2013 al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură,având în vedere prevederile:- regulamentului (ce) nr. 73/2009 al consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a regulamentelor (ce) nr. 1.290/2005 , (ce) nr. 247/2006 , (ce) nr. 378/2007 şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.782/2003 , cu modificările şi completările ulterioare;- regulamentului (ce) nr. 1.122/2009 ...