Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 547 din 4 septembrie 2008

‹‹ Pagina 16 din 21

Monitorul Oficial 891 din 30 Decembrie 2010 (M. Of. 891/2010)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010

În vederea respectării angajamentelor asumate de guvernul româniei prin adoptarea măsurii de abrogare a sistemului de impozitare minim şi în concordanţă cu direcţiile de acţiune ale programului de guvernare 2009-2012, care vizează simplificarea cadrului legislativ şi aplicarea noului cadru de politici al comisiei europene în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, se impune implementarea unui sistem simplificat de impozitare a microîntreprinderilor.având în vedere necesitatea asigurării unui tratament nediscriminatoriu între persoanele juridice rezidente şi persoanele juridice nerezidente în domeniul impunerii veniturilor din dividende, precum şi a menţinerii în anul 2011 a limitării deducerii cheltuielilor privind combustibilul, în anumite condiţii, la calculul bazei ...

Monitorul Oficial 834 din 13 Decembrie 2010 (M. Of. 834/2010)

ORDIN nr. 2.558 din 30 septembrie 2010 privind clasarea in Lista monumentelor istorice, categoria ansamblu, grupa valorica "B", a imobilului Calea ferata forestiera ingusta "Valea Vaserului" din orasul Viseu de Sus, judetul Maramures EMITENT: MINISTERUL CULTURII SI PATRIMONIULUI NATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 834 din 13 decembrie 2010

În conformitate cu dispoziţiile ordinului ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008 privind aprobarea normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul prevederilor art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. a), ale art. 33 alin. (1) lit. d) din legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicatã, cu modificãrile ulterioare, şi ale art. 11 alin. (1) şi (4) din hotãrârea guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului culturii şi patrimoniului naţional, cu modificãrile ulterioare,ministrul culturii şi patrimoniului naţional emite prezentul ordin.art. 1imobilul calea feratã forestierã îngustã "valea vaserului" din oraşul vişeu de sus, ...

Monitorul Oficial 567 din 11 August 2010 (M. Of. 567/2010)

HOTARARE nr. 741 din 21 iulie 2010 privind aprobarea actelor aditionale pe anul 2010 la contractele de servicii publice in transportul feroviar de calatori pentru perioada 2008-2011 si a contractelor de servicii publice in transportul feroviar de calatori ale operatorilor de transport feroviar de calatori nou-intrati pe piata de transport in perioada de valabilitate a Contractului de servicii publice in transportul feroviar de calatori pentru perioada 2008-2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 567 din 11 august 2010

HotĂ?rÂre nr. 741 din 21 iulie 2010 privind aprobarea actelor adiţionale pe anul 2010 la contractele de servicii publice în transportul feroviar de cãlãtori pentru perioada 2008-2011 şi a contractelor de servicii publice în transportul feroviar de cãlãtori ale operatorilor de transport feroviar de cãlãtori nou-intraţi pe piaţa de transport în perioada de valabilitate a contractului de servicii publice în transportul feroviar de cãlãtori pentru perioada 2008-2011 emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 567 din 11 august 2010 În temeiul ...

Monitorul Oficial 271 din 27 Aprilie 2010 (M. Of. 271/2010)

ORDIN nr. 288 din 2 aprilie 2010 pentru aprobarea unor acte aditionale la acordurile de delegare de functii privind implementarea Programului operational sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 27 aprilie 2010

Având în vedere:- decizia ce nr. 5.811 din 22 noiembrie 2007 de adoptare a programului operaţional de ajutor comunitar din partea fondului social european în conformitate cu obiectivul "convergenţă" în românia;- hotărârea guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale;- ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin legea nr. 362/2009;- ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 308/2009 privind aprobarea schemei de ajutor de stat pentru ocuparea forţei de muncă "bani pentru completarea echipei";- ordinul ministrului muncii, ...

Monitorul Oficial 104 din 16 Februarie 2010 (M. Of. 104/2010)

HOTARARE nr. 94 din 10 februarie 2010 pentru declasificarea unor informatii secrete de stat emise de Ministerul Apararii Nationale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 104 din 16 februarie 2010

*t* *font 7**font 7* ┌────┬───────────┬────────────┬─────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐ │nr. │ nivel de │ numãr de │ data │ conţinutul pe scurt │ filã │ │crt.│clasificare│înregistrare│înregistrãrii│ ...

Monitorul Oficial 61 din 27 Ianuarie 2010 (M. Of. 61/2010)

 LEGE nr. 12 din 26 ianuarie 2010 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 61 din 27 ianuarie 2010

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2010 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetele instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar al anului 2010.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2010art. 2(1) sinteza bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe şi titluri, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1/03.(2) bugetul asigurărilor ...

Monitorul Oficial 29 din 14 Ianuarie 2010 (M. Of. 29/2010)

ORDIN nr. 29 din 8 ianuarie 2010 privind aprobarea Listei standardelor romanesti care adopta standardele europene armonizate referitoare la masini EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 29 din 14 ianuarie 2010

Având în vedere prevederile art. 45 alin. (2) lit. b) din legea securitãţii şi sãnãtãţii în muncã nr. 319/2006 şi ale art. 9 alin. (3) din hotãrârea guvernului nr. 1.029/2008 privind condiţiile introducerii pe piaţã a maşinilor, în baza hotãrârii guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei şi protecţiei sociale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale emite urmãtorul ordin: art. 1 se aprobã lista standardelor româneşti care adoptã standardele europene armonizate referitoare la maşini - publicate în ...

Monitorul Oficial 924 din 30 Decembrie 2009 (M. Of. 924/2009)

Monitorul Oficial 662 din 05 Octombrie 2009 (M. Of. 662/2009)

ORDIN nr. 868 din 30 septembrie 2009 privind modificarea si completarea Ordinului ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 417/431/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor nationale de sanatate in anul 2009 EMITENT: CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 5 octombrie 2009

Ordin nr. 868 din 30 septembrie 2009 privind modificarea şi completarea ordinului ministrului sãnãtãţii şi al preşedintelui casei naţionale de asigurãri de sãnãtate nr. 417 /431/2009 pentru aprobarea normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sãnãtate în anul 2009 emitent: ministerul sÃnÃtÃŢii nr. 1.192 din 30 septembrie 2009 casa naŢionalà de asigurÃri de sÃnÃtate ...

ORDIN nr. 1.192 din 30 septembrie 2009 privind modificarea si completarea Ordinului ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 417/431/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor nationale de sanatate in anul 2009 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 5 octombrie 2009

Ordin nr. 1.192 din 30 septembrie 2009 privind modificarea şi completarea ordinului ministrului sãnãtãţii şi al preşedintelui casei naţionale de asigurãri de sãnãtate nr. 417 /431/2009 pentru aprobarea normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sãnãtate în anul 2009 emitent: ministerul sÃnÃtÃŢii nr. 1.192 din 30 septembrie 2009 casa naŢionalà de asigurÃri de sÃnÃtate ...

‹‹ Pagina 16 din 21
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016