Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 5 din 7 ianuarie 2003
Monitorul Oficial 1070 din 08 Noiembrie 2021 (M. Of. 1070/2021)
HOTĂRÂRE nr. 1.183 din 8 noiembrie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 noiembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1070 din 8 noiembrie 2021
Ţinând cont de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, a legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 179/2020, cu ...
Monitorul Oficial 1068 din 08 Noiembrie 2021 (M. Of. 1068/2021)
DECIZIA nr. 439 din 24 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1068 din 8 noiembrie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1051 din 03 Noiembrie 2021 (M. Of. 1051/2021)
ORDIN nr. 1.721 din 29 octombrie 2021 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1051 din 3 noiembrie 2021
În temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile art. 29 alin. (1) şi ale art. 30 alin. (3) şi (5) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul conform al ministerului finanţelor comunicat prin adresa nr. 742.049 din 28.10.2021,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. 1dispoziţii generale(1) prin prezentul ordin se stabileşte competenţa de administrare a marilor contribuabili în sarcina direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, începând ...
Monitorul Oficial 1049 din 02 Noiembrie 2021 (M. Of. 1049/2021)
DECIZIA nr. 59 din 13 septembrie 2021 referitoare la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 207 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 95/2006 raportate la prevederile art. 31 alin. (8) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 10 din anexa nr. II cap. II din aceeaşi lege, precum şi la prevederile art. 41 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2011 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1049 din 2 noiembrie 2021
Dosar nr. 1.638/1/2021 ┌────────┬─────────────────────────────┐│gabriela│- vicepreşedintele Înaltei ││elena │curţi de casaţie şi justiţie ││bogasiu │- preşedintele completului │└────────┴─────────────────────────────┘ ┌─────────────┬────────────────────────┐│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei a││ │ii-a civile │├─────────────┼────────────────────────┤│denisa │- preşedintele secţiei ││angelica ...
Monitorul Oficial 963 bis din 08 Octombrie 2021 (M. Of. 963 bis/2021)
PLAN NAŢIONAL INTEGRAT din 4 octombrie 2021 în domeniul energiei şi schimbărilor climatice 2021-2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 963 bis din 8 octombrie 2021
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 1.076 din 4 octombrie 2021, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 963 din 8 octombrie 2021.────────── februarie 2021conţinutconţinutlista de tabele, figuri şi graficelistă acronimea. planul naţional1. prezentare generală şi procesul de elaborare a planului1.1. rezumat1.2. prezentare generală a situaţiei actuale cu privire la politicile în vigoare1.3. consultări şi implicarea entităţilor naţionale şi ale uniunii europene, precum şi rezultatele acestora1.4. cooperarea regională în decursul elaborării planului2. obiective naţionale2.1. dimensiunea decarbonare2.1.1. emisiile şi absorbţiile ges2.1.2. energia din surse regenerabile2.2. dimensiunea eficienţă energetică2.3. dimensiunea "securitate energetică"2.4. dimensiunea "piaţă internă a energiei"2.4.1. interconectivitatea reţelelor electrice2.4.2. infrastructura de transport ...
Monitorul Oficial 1047 din 02 Noiembrie 2021 (M. Of. 1047/2021)
METODOLOGIE din 28 octombrie 2021 privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de antepreşcolari/preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2022-2023 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1047 din 2 noiembrie 2021
──────────aprobată prin ordinul nr. 5.511 din 28 octombrie 2021, publicat în monitorul ofiical, partea i, nr. 1047 din 2 noiembrie 2021.──────────cap. ifundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat finanţat de la bugetul de stat şi prin bugetele locale/judeţene, după cazart. 1proiectul planului de şcolarizare la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, respectiv al inspectoratelor şcolare, în vederea fundamentării cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, se realizează pe baza următoarelor criterii generale: criteriul legislativ, criteriul economic, criteriul demografic, criteriul geografic, criteriul socioeconomic şi criteriul relevanţei.art. 2pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului legislativ ...
Monitorul Oficial 968 bis din 11 Octombrie 2021 (M. Of. 968 bis/2021)
PLAN din 4 octombrie 2021 de acţiuni preventive privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale în România EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 968 bis din 11 octombrie 2021
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 1.077 din 4 octombrie 2021, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 968 din 11 octombrie 2021.──────────cuprinslistĂ acronime1. introducere2. descrierea sistemului de gaze naturale din romÂnia2.1. descrierea funcţionării reţelei de gaze naturale din românia2.1.1. descrierea sistemului naţional de transport gaze naturale2.1.2. operatorul naţional de transport şi de sistem2.1.3. sistemele de distribuţie gaze naturale2.1.4. Înmagazinarea subterană a gazelor naturale în românia2.1.5. identificarea infrastructurilor-cheie relevante pentru siguranţa furnizării2.2. consumul de gaze naturale în românia2.3. producţia de gaze naturale în românia2.4. rolul gazelor naturale în producţia de energie electrică2.5. rolul măsurilor de eficienţă energetică şi efectul acestora asupra consumului ...
Monitorul Oficial 974 din 12 Octombrie 2021 (M. Of. 974/2021)
ORDIN nr. 98 din 6 august 2021 pentru aprobarea Normelor de protecţie radiologică - procedura de acceptare a întreprinderilor externe EMITENT: Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 974 din 12 octombrie 2021
În conformitate cu art. 9 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 729/2018 privind organizarea şi funcţionarea comisiei naţionale pentru controlul activităţilor nucleare,având în vedere:- art. 5 alin. (1) şi art. 35 lit. a) din legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinul ministrului sănătăţii, al ministrului educaţiei naţionale şi al preşedintelui comisiei naţionale pentru controlul activităţilor nucleare nr. 752/3.978/136/2018 pentru aprobarea normelor privind cerinţele de bază de securitate radiologică,luând în considerare referatul de aprobare nr. 20.426 din 8.06.2021 al direcţiei ciclul combustibilului nuclear din cadrul comisiei naţionale pentru controlul activităţilor nucleare,preşedintele ...
Monitorul Oficial 962 din 07 Octombrie 2021 (M. Of. 962/2021)
HOTĂRÂRE nr. 1.090 din 6 octombrie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 962 din 7 octombrie 2021
Ţinând cont de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, a legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 179/2020, cu ...
Monitorul Oficial 952 din 05 Octombrie 2021 (M. Of. 952/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 119 din 4 octombrie 2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 952 din 5 octombrie 2021
Având în vedere necesitatea modificării şi completării legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea corelării cu prevederile legii nr. 46/2008 - codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând seama că evoluţia continuă a activităţilor în domeniul silvic, în vederea obţinerii unor rezultate mai bune pe linia luptei împotriva infracţionalităţii de mediu, în special a tăierilor ilegale de păduri, determină necesitatea adoptării unor măsuri imediate în scopul limitării tăierilor ilegale şi monitorizării trasabilităţii materialelor lemnoase, având în vedere necesitatea consolidării urgente a cadrului legal şi întărirea capacităţii de implementare, monitorizare şi ...








