Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 5 279 din 20 noiembrie 2023
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 11 bis din 05 Ianuarie 2018 (M. Of. 11 bis/2018)
PLAN NAŢIONAL din 20 decembrie 2017 de gestionare a deşeurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 11 bis din 5 ianuarie 2018
──────────aprobat prin hotărârea guvernului nr. 942 din 20 decembrie 2017 publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 11 din 5 ianuarie 2018.──────────cuprinsi. cadrul generali.1 informaţii generale privind planificareai.2 problematica generală a gestionării deşeurilori.3 legislaţia europeană privind deşeurilei.4 legislaţia naţională privind deşeurilei.5 politica naţională privind deşeurileii. situaŢia existentĂii.1 surse de date utilizate şi metodologia de analizăii.2 date socio-economiceii.3 deşeuri municipaleii.4 deşeuri alimentareii.5 deşeuri de ambalajeii.6 deşeuri de echipamente electrice şi electroniceii.7 deşeuri de baterii şi acumulatoriii.8 vehicule scoase din uzii.9 anvelope uzateii.10 uleiuri uzateii.11 deşeuri din construcţii şi desfiinţăriii.12 nămoluri rezultate de la epurarea apelor uzate orăşeneştiii.13 deşeuri cu conţinut ...
Monitorul Oficial 42 din 17 Ianuarie 2018 (M. Of. 42/2018)
AMENDAMENTE din 4 mai 2012 adoptate prin deciziile 2012/1 şi 2012/2 cu ocazia celei de-a treizecea reuniuni a Organismului Executiv, la Geneva la 30 aprilie-4 mai 2012, la Protocolul Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979, referitor la reducerea acidifierii, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic, adoptat la Gothenburg la 1 decembrie 1999 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 42 din 17 ianuarie 2018
──────────adoptate prin legea nr. 263 din 20 decembrie 2017, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 42 din 17 ianuarie 2018.────────────────────*) traducere──────────decizia 2012/1modificarea anexei i a protocolului din 1999 referitor la reducerea acidificării, eutrofizării şi nivelului de ozon troposfericpărţile la protocolul din 1999 referitor la reducerea acidificării, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic, întrunite în cadrul celei de-a treizecea întrunire a comitetului executivse decide modificarea anexei i la protocolul din 1999 referitor la reducerea acidificării, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic (protocolul gothenburg) la convenţia privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanţe lungi după cum urmează:art. 1modificarea anexei i1. În alineatul 1:(a) cuvintele „manualul privind ...
Monitorul Oficial 962 din 05 Decembrie 2017 (M. Of. 962/2017)
ORDIN nr. 6.962 din 29 noiembrie 2017 privind aprobarea Listei unităţilor administrativ-teritoriale din mediul rural în care se vor desfăşura lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor, care vor beneficia de finanţare din fonduri europene structurale şi de investiţii în cadrul axei prioritare 11 a Programului operaţional regional 2014-2020 EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 962 din 5 decembrie 2017
Având în vedere dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 294/2015 privind aprobarea programului naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 4 alin. (2) din regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei interministeriale, cu rol consultativ, pentru stabilirea listei unităţilor administrativ-teritoriale din mediul rural în care se vor desfăşura lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor, finanţate din fonduri europene structurale şi de investiţii, prevăzut în anexa nr. 2 la hotărârea guvernului nr. 294/2015, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 14 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 15/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor ...
Monitorul Oficial 694 din 28 August 2017 (M. Of. 694/2017)
ACT ADIŢIONAL nr. 1 din 8 august 2017 pentru anul 2017 la Contractul de servicii publice de transport cu metroul pentru perioada 2016-2018 al Societăţii Comerciale de Transport cu Metroul Bucureşti "METROREX" - S.A., aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 350/2016 EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 694 din 28 august 2017
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.237 din 8 august 2017 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 694 din 28 august 2017.────────── Încheiat între: ministerul transporturilor, cu sediul în municipiul bucureşti, bd. dinicu golescu nr. 38, sectorul 1, reprezentat legal prin domnul alexandru-răzvan cuc, ministrul transporturilor, în calitate de autoritate contractantă, şi societatea comercială de transport cu metroul bucureşti "metrorex" - s.a., denumită în continuare metrorex s.a., cu sediul în municipiul bucureşti, bd. dinicu golescu nr. 38, sectorul 1, prin domnul marin aldea, director general, în calitate de operator, în continuare denumite, în mod individual partea şi în mod colectiv părţile. părţile ...
Monitorul Oficial 66 din 26 Ianuarie 2017 (M. Of. 66/2017)
INIŢIATIVĂ LEGISLATIVĂ nr. 1.288 din 13 decembrie 2016 referitoare la proiectul privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc (Szekelyfold - Terra Siculorum) EMITENT: REPREZENTANŢII UNUI GRUP DE CETĂŢENI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 26 ianuarie 2017
expunere de motiveŢinutul secuiesc (szekelyfold - terra siculorum) este o regiune istorică cu un trecut aparte, care s-a bucurat de o largă autonomie, indiferent de statul din care făcea parte de a lungul secolelor trecute, chiar şi la începutul erei comuniste, până la reorganizarea administrativă a româniei din anul 1968.principiul subsidiarităţii este unul unanim recunoscut, una dintre valorile de bază ale tuturor ţărilor europei, îmbrăţişat şi de românia prin ratificarea cartei europene a autonomiei locale, încă din anul 1997. aceasta presupune ca comunităţile locale să aibă un cuvânt important în privinţa treburilor care prezintă interes pentru ele. o astfel de ...
Monitorul Oficial 322 din 27 Aprilie 2016 (M. Of. 322/2016)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 20 aprilie 2016 "Dezvoltare locală integrată (DLI 360°) în comunităţile marginalizate" EMITENT: MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 322 din 27 aprilie 2016
I. dispoziţii generaleart. 1 (1) prezenta procedură instituie o schemă transparentă de ajutor de minimis denumită "dezvoltare locală integrată (dli 360°) în comunităţile marginalizate", aferentă programului operaţional capital uman 2014-2020 (pocu 2014-2020), axa prioritară 4 "incluziunea socială şi combaterea sărăciei", obiectivul specific 4.2 "reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate (non roma), prin implementarea de măsuri integrate".(2) acordarea ajutorului de minimis în cadrul acestei scheme se va face numai cu respectarea prevederilor privind ajutorul de minimis stipulate în regulamentul (ue) nr. 1.407/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 pentru aplicarea articolelor 107 ...
ORDIN nr. 534 din 20 aprilie 2016 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis "Dezvoltare locală integrată (DLI 360°) în comunităţile marginalizate", aferentă Programului operaţional Capital uman 2014-2020 (POCU 2014-2020), axa prioritară 4 "Incluziunea socială şi combaterea sărăciei", obiectivul specific 4.2 "Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate (non roma), prin implementarea de măsuri integrate" EMITENT: MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 322 din 27 aprilie 2016
Având în vedere:- regulamentul (ue) al comisiei nr. 1.407/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 pentru aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de minimis;- ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, cu modificările ulterioare;- ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare;- avizul consiliului concurenţei nr. 5.644 din 16 aprilie 2016,în temeiul art. 3 ...
Monitorul Oficial 320 din 26 Aprilie 2016 (M. Of. 320/2016)
ORDIN nr. 533 din 20 aprilie 2016 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis "Dezvoltare locală integrată (DLI 360°) în comunităţile marginalizate în care există populaţie aparţinând minorităţii rome", aferentă Programului operaţional Capital uman 2014-2020 (POCU 2014-2020), axa prioritară 4 "Incluziunea socială şi combaterea sărăciei", obiectivul specific 4.1 "Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate în care există populaţie aparţinând minorităţii rome, prin implementarea de măsuri integrate" EMITENT: MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 26 aprilie 2016
Având în vedere:- regulamentul (ue) nr. 1.407/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 pentru aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de minimis;- ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, cu modificările ulterioare;- ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare;- avizul consiliului concurenţei nr. 5.627 din 16 aprilie 2016,în temeiul art. 3 alin. (4) ...








