Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 490 din 29 martie 2013

‹‹ Pagina 21 din 26

Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)

RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013

Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...

Monitorul Oficial 410 din 08 Iulie 2013 (M. Of. 410/2013)

ORDIN nr. 89 din 18 iunie 2013 privind aprobarea Regulamentului de planificare, organizare, pregatire si desfasurare a activitatii de prevenire a situatiilor de urgenta executate de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta si structurile subordonate EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 8 iulie 2013

Având în vedere prevederile art. 17 alin. (1) şi (2) din legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările ulterioare, ale art. 24 alin. (3) din legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 28 din regulamentul de organizare şi funcţionare al inspectoratului general pentru situaţii de urgenţă, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 1.490/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului administraţiei şi internelor, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne ...

Monitorul Oficial 253 din 07 Mai 2013 (M. Of. 253/2013)

ORDIN nr. 229 din 30 aprilie 2013 privind modificarea si completarea Ordinului ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 423/191/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014 EMITENT: CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 7 mai 2013

Având în vedere referatul de aprobare nr. en 4.516 din 30 aprilie 2013 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 1.020 din 30 aprilie 2013 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 117/2013 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014;- hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 972/2006 ...

ORDIN nr. 587 din 30 aprilie 2013 privind modificarea si completarea Ordinului ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 423/191/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 7 mai 2013

Având în vedere referatul de aprobare nr. en 4.516 din 30 aprilie 2013 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 1.020 din 30 aprilie 2013 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 117/2013 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014;- hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 972/2006 ...

Monitorul Oficial 198 din 08 Aprilie 2013 (M. Of. 198/2013)

ORDIN nr. 256 din 29 martie 2013 pentru aprobarea Normelor privind serviciul continuu maxim admis pe locomotiva, efectuat de personalul care conduce si/sau deserveste locomotive in sistemul feroviar din Romania EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 198 din 8 aprilie 2013

În temeiul prevederilor art. 3 alin. (2) lit. k) pct. (ii) din anexa nr. 1 "regulament de organizare şi funcţionare al autorităţii de siguranţă feroviară română-asfr" la anexa nr. 1 "regulament de organizare şi funcţionare al autorităţii feroviare române - afer" la hotărârea guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii feroviare române - afer, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 4 alin. (1) pct. 1 şi 12 şi art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor,ministrul transporturilor emite următorul ordin:art. 1 se aprobă normele privind serviciul continuu maxim admis pe locomotivă, ...

Monitorul Oficial 186 din 03 Aprilie 2013 (M. Of. 186/2013)

ORDIN nr. 254 din 28 martie 2013 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2013 al Centrului de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 186 din 3 aprilie 2013

În temeiul prevederilor art. 16 alin. (1) lit. e) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale ordonanţei guvernului nr. 26/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea centrului de investigaţii şi analiză pentru siguranţa aviaţiei civile, aprobată cu modificări prin legea nr. 55/2010, ale hotărârii guvernului nr. 1.013/2010 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a centrului de investigaţii şi analiză pentru siguranţa aviaţiei civile şi ale art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor,ministrul transporturilor emite următorul ordin:art. 1(1) se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul ...

Monitorul Oficial 175 din 29 Martie 2013 (M. Of. 175/2013)

ORDIN nr. 407 din 29 martie 2013 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevazute la art. 7, 9 si 12 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, precum si a sumelor stabilite de instantele de judecata prin hotarari definitive si irevocabile EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 175 din 29 martie 2013

Având în vedere dispoziţiile art. 4 şi art. 10 alin. (1) din normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 88/2013, coroborate cu cele ale art. 7, 9 şi 12 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule,în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi schimbărilor climatice şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului şi schimbărilor climatice şi ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului ...

Monitorul Oficial 174 din 29 Martie 2013 (M. Of. 174/2013)

 ORDIN nr. 191 din 29 martie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014 EMITENT: MINISTERUL SANATATII Nr. 423 din 29 martie 2013 CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE Nr. 191 din 29 martie 2013 PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 29 martie 2013

Având în vedere referatul de aprobare nr. e.n. 3.156 din 29 martie 2013 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 673 din 29 martie 2013 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 117/2013 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014;- hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 972/2006 ...

Monitorul Oficial 175 din 29 Martie 2013 (M. Of. 175/2013)

ORDIN nr. 490 din 29 martie 2013 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevazute la art. 7, 9 si 12 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, precum si a sumelor stabilite de instantele de judecata prin hotarari definitive si irevocabile EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI SCHIMBARILOR CLIMATICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 175 din 29 martie 2013

Având în vedere dispoziţiile art. 4 şi art. 10 alin. (1) din normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 88/2013, coroborate cu cele ale art. 7, 9 şi 12 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule,în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi schimbărilor climatice şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului şi schimbărilor climatice şi ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului ...

Monitorul Oficial 174 din 29 Martie 2013 (M. Of. 174/2013)

 ORDIN nr. 423 din 29 martie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014 EMITENT: MINISTERUL SANATATII Nr. 423 din 29 martie 2013 CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE Nr. 191 din 29 martie 2013 PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 29 martie 2013

Având în vedere referatul de aprobare nr. e.n. 3.156 din 29 martie 2013 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 673 din 29 martie 2013 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 117/2013 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014;- hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 972/2006 ...

‹‹ Pagina 21 din 26
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016