Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 470 din 18 mai 2015

‹‹ Pagina 36 din 54

Monitorul Oficial 920 din 11 Decembrie 2015 (M. Of. 920/2015)

 LEGE nr. 312 din 4 decembrie 2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 920 din 11 decembrie 2015

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idomeniu de aplicare, definiţii şi autorităţiart. 1(1) prezenta lege stabileşte reguli şi proceduri privind redresarea şi rezoluţia următoarelor categorii de entităţi:a) instituţii de credit şi firme de investiţii, persoane juridice române;b) instituţii financiare, persoane juridice române, care sunt filiale ale unei instituţii de credit, ale unei firme de investiţii ori ale uneia dintre societăţile prevăzute la lit. c) sau d) şi care sunt acoperite de supravegherea la nivel consolidat a întreprinderii-mamă în conformitate cu art. 6-17 din regulamentul (ue) nr. 575/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru ...

Monitorul Oficial 851 din 17 Noiembrie 2015 (M. Of. 851/2015)

 ORDIN nr. 1.036 din 6 noiembrie 2015 privind modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 951/2015 pentru aprobarea Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, cu finanţare în anul 2015 EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 851 din 17 noiembrie 2015

În conformitate cu prevederile legii bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014, cu modificările şi completările ulterioare, ale legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 16 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 12 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu modificările ...

Monitorul Oficial 840 din 11 Noiembrie 2015 (M. Of. 840/2015)

 REGULAMENT din 4 noiembrie 2015 de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 840 din 11 noiembrie 2015

Cap. i dispoziţii generaleart. 1 În sensul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) activitate economică - orice activitate care constă în furnizarea de bunuri şi servicii pe o piaţă, cu respectarea prevederilor legale privind ajutorul de stat;b) consum propriu al administratorului fondului forestier proprietate publică a statului - volumul de masă lemnoasă necesar pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în contractele colective de muncă încheiate la nivelul administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului, volum care nu face obiectul comercializării;c) consum propriu al administratorului fondului forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale - volumul de masă lemnoasă necesar ...

 HOTĂRÂRE nr. 924 din 4 noiembrie 2015 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 840 din 11 noiembrie 2015

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al prevederilor art. 60 alin. (4) şi (5) din legea nr. 46/2008 - codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 se aprobă regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2 la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă:a) ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 1.898/2010 pentru aprobarea regulamentului de vânzare a masei lemnoase care se recoltează anual din fondul forestier proprietate publică a statului administrat de regia naţională a pădurilor - ...

Monitorul Oficial 817 din 03 Noiembrie 2015 (M. Of. 817/2015)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 27 octombrie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 817 din 3 noiembrie 2015

Având în vedere interesul general de susţinere a creşterii economice şi pornind de la interesul româniei pentru atragerea investiţiilor,în scopul relansării cadrului fiscal care să susţină aceste investiţii,în vederea continuării procesului de creştere a eficienţei sistemului fiscal prin întreprinderea unor măsuri de reducere a sarcinii fiscale, într-un cadru fiscal-bugetar stimulativ pentru dezvoltarea mediului economic privat,ţinând cont că, pentru stimularea creării de noi locuri de muncă şi pentru aşezarea echitabilă a sarcinii fiscale între microîntreprinderile cu şi fără salariaţi, este necesar un sistem diferenţiat de cote de impozitare,luând în considerare faptul că, pentru stimularea distribuirii rezultatelor financiare sub formă de dividende ...

Monitorul Oficial 810 din 30 Octombrie 2015 (M. Of. 810/2015)

 ORDIN nr. 1.415 din 29 octombrie 2015 privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii noiembrie 2015 EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 810 din 30 octombrie 2015

În temeiul:- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare;- ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, al normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare;- regulamentului privind operaţiunile cu titluri de stat emise în formă dematerializată, aprobat prin ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.509/2008, cu modificările şi completările ulterioare, al regulamentului ...

Monitorul Oficial 806 din 29 Octombrie 2015 (M. Of. 806/2015)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 47 din 23 octombrie 2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 806 din 29 octombrie 2015

Având în vedere:- analiza execuţiei veniturilor bugetare derulată pe parcursul primelor 8 luni ale anului 2015;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;– posibilitatea plăţii tranşei a iv-a aferente anului 2016 din titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale obţinute în instanţă de către personalul din sectorul bugetar;– plata salariilor pentru luna decembrie 2015 ale persoanelor care îşi desfăşoară activitatea, potrivit legii, în cadrul proiectelor finanţate din fonduri ...

Monitorul Oficial 786 din 22 Octombrie 2015 (M. Of. 786/2015)

 ORDIN nr. 2.000 din 13 octombrie 2015 privind modificarea Ordinului ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 886/2013 pentru aprobarea Listei standardelor române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la maşini EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 786 din 22 octombrie 2015

Având în vedere prevederile art. 9 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.029/2008 privind condiţiile introducerii pe piaţă a maşinilor, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 18 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice emite următorul ordin:art. i ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 886/2013 pentru aprobarea listei standardelor române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la maşini, publicat în monitorul oficial al româniei, ...

Monitorul Oficial 706 din 21 Septembrie 2015 (M. Of. 706/2015)

 NORMĂ nr. 14 din 5 august 2015 privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aplicabile sistemului de pensii private EMITENT: AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 706 din 21 septembrie 2015

Având în vedere prevederile art. 57 alin. (5) şi (6) din legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 15 alin. (5), (6) şi (7) din legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 20 din legea nr. 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private,în temeiul dispoziţiilor art. 24 lit. k) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiei de supraveghere a sistemului de pensii private, aprobată cu modificări ...

Monitorul Oficial 688 din 10 Septembrie 2015 (M. Of. 688/2015)

 LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 10 septembrie 2015

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. i scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscalart. 1 scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscal(1) prezentul cod stabileşte: cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2), care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale; modul de calcul şi de plată a acestora; procedura de ...

‹‹ Pagina 36 din 54
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016