Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 4 844 din 3 august 2006
Monitorul Oficial 799 din 10 Octombrie 2017 (M. Of. 799/2017)
ORDIN nr. 4.926 din 19 septembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.849/2016 privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 9 mai-30 august 2016 EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 799 din 10 octombrie 2017
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare adresa fundaţiei cultural umanitare „henri coandă“ din municipiul oradea nr. 71 din 15.02.2017, înregistrată la agenţia română de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar cu nr. 504 din 17.02.2017,în temeiul hotărârii guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei naţionale, cu modificările ulterioare,ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.art. iordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.849/2016 privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale din cadrul unităţilor de învăţământ ...
Monitorul Oficial 729 din 08 Septembrie 2017 (M. Of. 729/2017)
ORDIN nr. 4.642 din 17 august 2017 privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 18 mai-21 iulie 2017 EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 729 din 8 septembrie 2017
având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar (aracip), cu modificările ulterioare, luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ ...
ORDIN nr. 4.685 din 18 august 2017 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Casa Montessori" din municipiul Bucureşti EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 729 din 8 septembrie 2017
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar (aracip), cu modificările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de ...
ORDIN nr. 4.684 din 18 august 2017 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala "Sfinţii Martiri Brâncoveni" din municipiul Constanţa EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 729 din 8 septembrie 2017
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar (aracip), cu modificările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de ...
ORDIN nr. 4.683 din 18 august 2017 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program prelungit "Zum - Zum" din municipiul Bucureşti EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 729 din 8 septembrie 2017
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar (aracip), cu modificările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ ...
Monitorul Oficial 723 din 06 Septembrie 2017 (M. Of. 723/2017)
ORDIN nr. 4.679 din 18 august 2017 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală Sanitară "Carol Davila" din municipiul Deva EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 723 din 6 septembrie 2017
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar (aracip), cu modificările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ ...
ORDIN nr. 4.678 din 18 august 2017 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală Sanitară "Carol Davila" din municipiul Caransebeş EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 723 din 6 septembrie 2017
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar (aracip), cu modificările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ ...
Monitorul Oficial 722 din 06 Septembrie 2017 (M. Of. 722/2017)
ORDIN nr. 4.687 din 18 august 2017 privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 22 mai-23 iunie 2017 EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 722 din 6 septembrie 2017
având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar (aracip), cu modificările ulterioare, luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de ...
Monitorul Oficial 720 din 06 Septembrie 2017 (M. Of. 720/2017)
ORDIN nr. 4.541 din 7 august 2017 privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 2 martie-7 aprilie 2017 EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 720 din 6 septembrie 2017
având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar (aracip), cu modificările ulterioare, luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ ...
Monitorul Oficial 721 din 06 Septembrie 2017 (M. Of. 721/2017)
ORDIN nr. 4.543 din 7 august 2017 privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 23 martie-19 mai 2017 EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 721 din 6 septembrie 2017