Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 3 967 din 6 octombrie 2004
Monitorul Oficial 245 din 11 Martie 2021 (M. Of. 245/2021)
HOTĂRÂRE nr. 293 din 10 martie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 245 din 11 martie 2021
Ţinând cont de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, a legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 179/2020, cu ...
Monitorul Oficial 140 din 11 Februarie 2021 (M. Of. 140/2021)
HOTĂRÂRE nr. 35 din 10 februarie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 140 din 11 februarie 2021
Ţinând cont de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, a legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 179/2020, cu ...
Monitorul Oficial 81 din 26 Ianuarie 2021 (M. Of. 81/2021)
ORDIN nr. 15 din 15 ianuarie 2021 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 137/2020 privind aprobarea sistemului de sancţiuni aplicabil începând cu anul 2020 pentru cererile de sprijin/plată depuse conform angajamentelor ce fac obiectul schemei de ajutor de stat "Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor", aferentă măsurii 15 "Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor", submăsura 15.1 "Plăţi pentru angajamente de silvomediu" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 81 din 26 ianuarie 2021
Având în vedere referatul de aprobare nr. 27 din 4.01.2021 al agenţiei pentru finanţarea investiţiilor rurale,în baza prevederilor:- programului naţional de dezvoltare rurală 2014-2020 (pndr 2014-2020), aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene nr. c(2015)3.508 din 26 mai 2015, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului ce nr. 1.698/2005 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 1.306/2013 al parlamentului european ...
Monitorul Oficial 36 din 12 Ianuarie 2021 (M. Of. 36/2021)
HOTĂRÂRE nr. 3 din 12 ianuarie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 36 din 12 ianuarie 2021
Ţinând cont de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, a legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 179/2020, cu ...
Monitorul Oficial 1330 din 31 Decembrie 2020 (M. Of. 1330/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 224 din 30 decembrie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, precum şi privind unele măsuri fiscale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1330 din 31 decembrie 2020
Pandemia covid-19 reprezintă un şoc major pentru economia globală, dar şi pentru economia naţională. În acest context, industria turistică, structurile de cazare, structurile de alimentaţie, agenţiile de turism, este printre cele mai afectate ramuri ale economiei naţionale.acest lucru a fost cauzat de restricţiile impuse de guvernul româniei în timpul stării de urgenţă şi în timpul stării de alertă. În baza decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul româniei, a legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19, cu modificările şi completările ulterioare, a hotărârii guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile ...
Monitorul Oficial 1215 din 11 Decembrie 2020 (M. Of. 1215/2020)
HOTĂRÂRE nr. 1.065 din 11 decembrie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1215 din 11 decembrie 2020
Ţinând cont de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, precum şi de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, a legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 179/2020, cu completările ulterioare,având ...
Monitorul Oficial 1207 din 10 Decembrie 2020 (M. Of. 1207/2020)
ORDIN nr. 1.708 din 27 noiembrie 2020 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului tineretului şi sportului nr. 742/493/2020 privind aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. XV alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările şi completările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 şi pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecţie socială EMITENT: Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1207 din 10 decembrie 2020
Având în vedere prevederile:- art. xv alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 59/2020;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 53/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind măsuri de protecţie socială determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2;– legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19, cu modificările şi completările ulterioare;– ordonanţei de urgenţă a guvernului ...
ORDIN nr. 1.707 din 27 noiembrie 2020 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului culturii nr. 743/2.802/2020 privind aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. XV alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările şi completările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 şi pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecţie socială EMITENT: Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1207 din 10 decembrie 2020
Având în vedere prevederile:- art. xv alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 59/2020;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 53/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind măsuri de protecţie socială determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2;– legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19, cu modificările şi completările ulterioare;– ordonanţei de urgenţă a guvernului ...
Monitorul Oficial 1168 din 03 Decembrie 2020 (M. Of. 1168/2020)
ORDIN nr. 1.706 din 27 noiembrie 2020 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului muncii şi protecţiei sociale nr. 740/2020 privind aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. XV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările şi completările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 şi pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecţie socială EMITENT: Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1168 din 3 decembrie 2020
Având în vedere prevederile: - art. xv alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 53/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind măsuri de protecţie socială determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2;– legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19, cu modificările şi completările ulterioare;– ordonanţei ...
ORDIN nr. 1.705 din 27 noiembrie 2020 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului muncii şi protecţiei sociale nr. 848/2020 privind aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. XV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, în cazul persoanelor care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei EMITENT: Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1168 din 3 decembrie 2020
Având în vedere prevederile:- art. xv alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 53/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind măsuri de protecţie socială determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2;– legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19, cu modificările şi completările ulterioare;– ordonanţei de ...








