Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 3 606 din 26 martie 2012
Monitorul Oficial 365 din 30 Mai 2012 (M. Of. 365/2012)
LEGE nr. 76 din 24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1prezenta lege cuprinde dispoziţiile pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, denumită în continuare codul de procedură civilă, având ca principal obiect punerea de acord a legislaţiei procesual civile existente cu prevederile acestuia, precum şi soluţionarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a codului de procedură civilă.art. 2ori de câte ori legi speciale sau complementare codului de procedură civilă fac trimitere la "codicele de procedură civilă" (sau "codul de procedură civilă"), denumit în continuare codul de procedură civilă din 1865, sau la dispoziţii abrogate, modificate ori ...
Monitorul Oficial 344 din 21 Mai 2012 (M. Of. 344/2012)
ORDIN nr. 261 din 2 aprilie 2012 privind aprobarea componentei Comitetului de coordonare pentru implementarea proiectului major ELI - Nuclear Physics (ELI-NP) finantat in cadrul axei prioritare 2 - Competitivitate prin cercetare-dezvoltare si inovare a Programului operational sectorial "Cresterea competitivitatii economice" (POS CCE) EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 344 din 21 mai 2012
În conformitate cu memorandumul cu tema "constituirea echipei de coordonare pentru implementarea proiectului major eli - nuclear physics finanţat în cadrul axei prioritare 2 - competitivitate prin cercetare-dezvoltare şi inovare a programului operaţional sectorial «creşterea competitivitãţii economice (pos cce)»", aprobat în şedinţa guvernului din 18 ianuarie 2012,în baza referatului nr. 696 din 23 februarie 2012 al ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri privind nominalizarea reprezentanţilor autoritãţii de management pentru pos cce în comitetul de coordonare al proiectului major eli - nuclear physics şi a referatului nr. 2.150 din 28 februarie 2012 al consiliului concurenţei privind nominalizarea unui reprezentant în ...
ORDIN nr. 3.606 din 26 martie 2012 privind aprobarea componentei Comitetului de coordonare pentru implementarea proiectului major ELI - Nuclear Physics (ELI-NP) finantat in cadrul axei prioritare 2 - Competitivitate prin cercetare-dezvoltare si inovare a Programului operational sectorial "Cresterea competitivitatii economice" (POS CCE) EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 344 din 21 mai 2012
În conformitate cu memorandumul cu tema "constituirea echipei de coordonare pentru implementarea proiectului major eli - nuclear physics finanţat în cadrul axei prioritare 2 - competitivitate prin cercetare-dezvoltare şi inovare a programului operaţional sectorial «creşterea competitivitãţii economice (pos cce)»", aprobat în şedinţa guvernului din 18 ianuarie 2012,în baza referatului nr. 696 din 23 februarie 2012 al ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri privind nominalizarea reprezentanţilor autoritãţii de management pentru pos cce în comitetul de coordonare al proiectului major eli - nuclear physics şi a referatului nr. 2.150 din 28 februarie 2012 al consiliului concurenţei privind nominalizarea unui reprezentant în ...
Monitorul Oficial 134 din 24 Februarie 2012 (M. Of. 134/2012)
ORDIN nr. 37 din 22 februarie 2012 privind aprobarea formularului-tip de cerere unica de plata pe suprafata pentru anul 2012 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 134 din 24 februarie 2012
Vãzând referatul de aprobare nr. 4.300 din 13 februarie 2012,având în vedere prevederile:- regulamentului (ce) nr. 73/2009 al consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a regulamentelor (ce) nr. 1.290/2005 , (ce) nr. 247/2006 , (ce) nr. 378/2007 şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.782/2003 , cu modificãrile si completãrile ulterioare;- regulamentului consiliului (ce) nr. 1.122/2009 din 30 noiembrie 2009 de stabilire ...
Monitorul Oficial 762 din 28 Octombrie 2011 (M. Of. 762/2011)
PROGRAMUL DE IARNA din 28 septembrie 2011 in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012 - sinteza - EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 28 octombrie 2011
Programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional.documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se ...
HOTARARE nr. 944 din 28 septembrie 2011 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 28 octombrie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 6 lit. q) din legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1se aprobã programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012, denumit în continuare program de iarnã, prevãzut în anexa nr. 1.art. 2autoritãţile administraţiei publice cuprinse în lista prevãzutã în anexa nr. 2 vor duce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului de iarnã.art. 3anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din ...
Monitorul Oficial 586 din 18 August 2011 (M. Of. 586/2011)
ORDIN nr. 1.232 din 2 august 2011 privind aprobarea ghidurilor de practica medicala pentru specialitatea neonatologie EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 586 din 18 august 2011
Vãzând referatul de aprobare al direcţiei asistenţã medicalã şi politici publice de sãnãtate nr. cs.a. 7.499 din 30 iunie 2011,având în vedere:- art. 16 alin. (1) lit. g) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- art. 7 lit. c) din anexa nr. 1a "regulament de organizare şi funcţionare al comisiilor de specialitate ale ministerului sãnãtãţii" la ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 326/2009 privind înfiinţarea comisiilor de specialitate ale ministerului sãnãtãţii şi a comisiei naţionale de transparenţã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi ...
Monitorul Oficial 288 din 26 Aprilie 2011 (M. Of. 288/2011)
ACORD INTERPROFESIONAL din 25 martie 2011 pentru sfecla de zahar - recolta anului de comercializare 2011/2012 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 288 din 26 aprilie 2011
Membrii semnatari ai prezentului acord interprofesional, şi anume:- organizaţia interprofesionalã naţionalã "zahãrul" din românia, denumitã în continuare oinzr;- federaţia cultivatorilor de sfeclã de zahãr din românia, denumitã în continuare fcszr;- asociaţia "patronatul zahãrului" din românia;- asociaţia producãtorilor de zahãr din sfeclã de zahãr din românia,în baza art. 8 lit. k) pct. 7 din statutul oinzr, au încheiat prezentul acord interprofesional, denumit în continuare aip, privind contractarea, producerea, transportul, recepţia şi plata sfeclei de zahãr din recolta anului de comercializare 2010/2011, destinatã industrializãrii.aip a luat în considerare toate regulamentele şi prevederile europene recente în domeniu şi, îndeosebi, regulamentul (ce) nr. ...
ORDIN nr. 87 din 18 aprilie 2011 privind recunoasterea Acordului interprofesional pentru sfecla de zahar - recolta anului de comercializare 2011/2012 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 288 din 26 aprilie 2011
Vãzând referatul de aprobare nr. 70.784/2011 al direcţiei generale politici în sectorul vegetal,având în vedere prevederile art. 2 pct. 11 lit. (b), art. 6 şi ale anexei ii la regulamentul (ce) nr. 318/2006 al consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comunã a pieţelor în sectorul zahãrului, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l, nr. 58 din 28 februarie 2006, prevederile art. 50, ale pct. (11) din partea a ii-a a anexei iii şi ale pãrţii b a anexei iv b la regulamentul (ce) nr. 1.234/2007 al consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire ...
Monitorul Oficial 153 din 02 Martie 2011 (M. Of. 153/2011)
ORDIN nr. 1 din 10 februarie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind intocmirea situatiilor financiare consolidate conforme cu Standardele Internationale de Raportare Financiara, solicitate institutiilor de credit in scopuri de supraveghere prudentiala EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 2 martie 2011
Având în vedere prevederile art. 153 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 227/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul prevederilor art. 420 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 99/2006, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 227/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 48 din legea nr. 312/2004 privind statutul bãncii naţionale a româniei,banca naţionalã a româniei emite urmãtorul ordin:art. 1 (1) se aprobã normele metodologice privind întocmirea situaţiilor financiare consolidate conforme cu standardele internaţionale de raportare ...








