Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 3 500 din 29 martie 2018
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 685 bis din 07 August 2018 (M. Of. 685 bis/2018)
ANEXĂ din 17 iulie 2018 la Ordinul nr. 1.258 din 17 iulie 2018 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 685 bis din 7 august 2018
──────────conţinută de ordinul nr. 1.258 din 17 iulie 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 685 din 7 august 2018────────── (a se vedea imaginea asociată) programul operaŢional pentru pescuitŞi afaceri maritime 2014 - 2020 prioritatea uniunii europene 2stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizĂrii resurselor, inovatoare, competitive Şi bazate pe cunoaŞtere ghidul solicitantuluiobiectiv specific 2.2. sporirea competitivităţii şi a viabilităţii întreprinderilor din sectorul acvaculturii, inclusiv îmbunătăţirea siguranţei sau a condiţiilor de lucru, în special ale imm-urilor.măsura: ii.2 investiţii productive în acvaculturătipul apelului: competitiv, cu termen limită de depunereiunie 2018versiunea 3cuprins1. legislaŢia uniunii europene Şi ...
Monitorul Oficial 673 bis din 02 August 2018 (M. Of. 673 bis/2018)
PROGRAM din 17 iulie 2018 statistic naţional anual 2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 673 bis din 2 august 2018
──────────aprobat prin hotărârea guvernului nr. 545/2018, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 673 din 2 august 2018.──────────cuprins1. statisticĂ economicĂ1.1. statistica agriculturiilucrĂri Şi cercetĂri statistice ce se vor realiza de cĂtre insproducţia vegetală la principalele culturipotenţialul productiv al plantaţiilor pomicole şi al plantaţiilor viticole destinate producţiei de struguri de masăefectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animalăefectivele de bovine existente la 1 iunieefectivele de porcine existente la 1 maiactivitatea economică a unităţilor agricole cu personalitate juridicănumărul poziţiilor înscrise în registrul agricol, utilaje, instalaţii pentru agricultură, mijloace de transport şi construcţii agricole existente în gospodăriile populaţiei/exploataţiile agricole ...
Monitorul Oficial 656 bis din 27 Iulie 2018 (M. Of. 656 bis/2018)
NORME din 19 iulie 2018 privind revizuirea calităţii activităţii de audit financiar, altul decât cel statutar, şi a altor activităţi desfăşurate de auditorii financiari EMITENT: Camera Auditorilor Financiari din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 656 bis din 27 iulie 2018
──────────aprobate prin hotărârea nr. 60 din 19 iulie 2018, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 656 din 27 iulie 2018────────── cap. idispoziţii generaleart. 1prezentele norme stabilesc condiţiile şi procedurile de efectuare a revizuirilor pentru asigurarea calităţii auditului financiar, altul decât cel statutar, şi a altor activităţi de către camera auditorilor financiari din românia ("camera" sau "cafr"), reglementând organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurare a calităţii activităţii de audit financiar, altul decât cel statutar, şi a altor activităţi desfăşurate de auditorii financiari, membri ai cafr.art. 2(1) toţi auditorii financiari, membri ai camerei, fac obiectul unui ...
Monitorul Oficial 692 din 08 August 2018 (M. Of. 692/2018)
ORDIN nr. 979 din 3 august 2018 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 692 din 8 august 2018
Văzând referatul de aprobare nr. sp 9.080 din 3.08.2018 al direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexa nr. 1 la ordinul ...
Monitorul Oficial 669 din 01 August 2018 (M. Of. 669/2018)
ORDIN nr. 2.632 din 31 iulie 2018 privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii august 2018 EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 669 din 1 august 2018
În temeiul:- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, al normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului-cadru privind operaţiunile de piaţă cu titluri de stat pe piaţa internă, aprobat prin ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.245/2016, al regulamentului băncii naţionale a româniei nr. ...
Monitorul Oficial 651 din 26 Iulie 2018 (M. Of. 651/2018)
HOTĂRÂRE nr. 549 din 17 iulie 2018 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire a sumelor reprezentând ajutor de stat pentru suportarea unei părţi din accizele calculate pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 651 din 26 iulie 2018
Având în vedere prevederile art. 342 alin. (9) şi (10) din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care transpun prevederile art. 7 alin. (2) şi (3) din directiva 2003/96/ce a consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi electricităţii, precum şi dispoziţiile regulamentului (ue) nr. 651/2014 al comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat,în temeiul dispoziţiilor art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) scopul prezentei ...
Monitorul Oficial 641 din 24 Iulie 2018 (M. Of. 641/2018)
ORDIN nr. 912 din 19 iulie 2018 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 641 din 24 iulie 2018
Văzând referatul de aprobare nr. sp 8.360 din 19.07.2018 al direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexele nr. 1 şi 2 la ordinul ...
Monitorul Oficial 627 din 19 Iulie 2018 (M. Of. 627/2018)
DECIZIA nr. 209 din 17 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010, art. 12 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. II art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, art. 8 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi ale art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 627 din 19 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona maria │- judecător ││pivniceru │ ...