Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 288 din 5 septembrie 2012
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 749 bis din 30 August 2018 (M. Of. 749 bis/2018)
GHIDUL SOLICITANTULUI din 8 august 2018 aferent măsurilor I.6, I.23, II.2, IV.4 din Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014—2020 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 749 bis din 30 august 2018
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.301 din 8 august 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 749 din 30 august 2018.────────── (a se vedea imaginea asociată) anexa (anexa nr. 4 la omadr nr. 188/2017)programul operaŢional pentru pescuit Şi afaceri maritime2014 - 2020prioritatea uniunii europene nr.5stimularea comercializării şi prelucrăriiobiectiv specific 5.2: Încurajarea investiţiilor în sectoarele prelucrării şi comercializăriimăsura: iv.4 prelucrarea produselor pescăreşti şi de acvaculturăghidul solicitantuluitipul apelului: competitiv, cu termen limită de depunereiulie 2018, versiunea 4cuprins1. legislaŢie a uniunii europene Şi naŢionalĂ, alte documente relevante2. prevederi generale3. condiŢii specifice pentru obŢinerea finanŢĂrii3.1. solicitanţi eligibili3.2. eligibilitatea proiectului3.3. activităţi eligibile3.4. ...
Monitorul Oficial 685 bis din 07 August 2018 (M. Of. 685 bis/2018)
ANEXĂ din 17 iulie 2018 la Ordinul nr. 1.258 din 17 iulie 2018 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 685 bis din 7 august 2018
──────────conţinută de ordinul nr. 1.258 din 17 iulie 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 685 din 7 august 2018────────── (a se vedea imaginea asociată) programul operaŢional pentru pescuitŞi afaceri maritime 2014 - 2020 prioritatea uniunii europene 2stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizĂrii resurselor, inovatoare, competitive Şi bazate pe cunoaŞtere ghidul solicitantuluiobiectiv specific 2.2. sporirea competitivităţii şi a viabilităţii întreprinderilor din sectorul acvaculturii, inclusiv îmbunătăţirea siguranţei sau a condiţiilor de lucru, în special ale imm-urilor.măsura: ii.2 investiţii productive în acvaculturătipul apelului: competitiv, cu termen limită de depunereiunie 2018versiunea 3cuprins1. legislaŢia uniunii europene Şi ...
Monitorul Oficial 583 bis din 10 Iulie 2018 (M. Of. 583 bis/2018)
PLANUL NAŢIONAL din 28 iunie 2018 de acţiune pentru specia Canis lupus EMITENT: Ministerul Mediului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 583 bis din 10 iulie 2018
──────────aprobat de ordinul nr. 626/2018 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 583 din 10 iulie 2018.──────────cuprinscontext1. elaborarea planului naţional de acţiune2. prevederi legislative naţionale şi internaţionale în domeniul gestionării lupului2.1. cadrul de reglementare naţional2.2. directiva habitate2.3. convenţia de la washington2.4. convenţia de la berna 2.5. convenţia pentru diversitate biologică 2.6. iniţiativa europeană pentru carnivore mari2.7. planul european de acţiune pentru conservarea lupilor3. obiectivele planului de management4. starea de conservare a lupilor4.1. definirea statutului favorabil pentru specia lup4.2. situaţia din românia şi măsuri recente de conservare implementate4.3. situaţia din europa5. descrierea speciei, populaţia şi habitatul acesteia5.1. clasificare taxonomică şi ...
Monitorul Oficial 783 din 12 Septembrie 2018 (M. Of. 783/2018)
ORDIN nr. 932 din 22 august 2018 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în unitatea administrativ-teritorială Ardeoani din judeţul Bacău EMITENT: Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 783 din 12 septembrie 2018
Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (3) din regulamentul de organizare şi funcţionare al agenţiei naţionale de cadastru şi publicitate imobiliară, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (13) din legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,directorul general al agenţiei naţionale de cadastru şi publicitate imobiliară emite prezentul ordin.art. 1se aprobă începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, în sectoarele cadastrale nr. 2, 3, ...
Monitorul Oficial 761 din 04 Septembrie 2018 (M. Of. 761/2018)
ORDIN nr. 933 din 22 august 2018 pentru abrogarea unor dispoziţii ale Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.439/2017 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 7 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Bistriţa-Năsăud şi ale Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.569/2017 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 3 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Bistriţa-Năsăud EMITENT: Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 761 din 4 septembrie 2018
În temeiul art. 3 alin. (13) din legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 15 alin. (3) din regulamentul de organizare şi funcţionare a agenţiei naţionale de cadastru şi publicitate imobiliară, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,directorul general al agenţiei naţionale de cadastru şi publicitate imobiliară emite prezentul ordin.art. ila data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:a) litera g) a articolului 1, precum şi anexa nr. 7 la ordinul directorului general al agenţiei naţionale de cadastru şi publicitate imobiliară nr. 1.439/2017 privind aprobarea începerii lucrărilor de ...
Monitorul Oficial 547 din 02 Iulie 2018 (M. Of. 547/2018)
DECIZIA nr. 821 din 12 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (1), (2) şi (3), art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 547 din 2 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 462 din 05 Iunie 2018 (M. Of. 462/2018)
NORME TEHNICE din 10 mai 2018 pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 462 din 5 iunie 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 89 din 10 mai 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 462 din 5 iunie 2018.──────────cap. iobiect, domeniu de aplicare, terminologieart. 1(1) obiectul prezentelor norme tehnice este proiectarea, executarea şi exploatarea în condiţii de siguranţă a sistemelor de alimentare cu gaze naturale combustibile şi a magistralelor directe, cu presiunea egală sau mai mică de 10\'b710^5 pa (10 bari).(2) calitatea gazelor naturale combustibile respectă prevederile reglementărilor tehnice în vigoare.(3) prin aplicarea prevederilor prezentelor norme tehnice se asigură interoperabilitatea sistemelor de alimentare cu gaze naturale cu celelalte obiective din sectorul gazelor naturale, cu respectarea ...
Monitorul Oficial 166 bis din 22 Februarie 2018 (M. Of. 166 bis/2018)
REGULAMENT din 31 ianuarie 2018 de funcţionare şi de decontare a pieţei de echilibrare EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 166 bis din 22 februarie 2018
──────────aprobat prin ordinul nr. 31 din 31 ianuarie 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 166 din 22 februarie 2018──────────cap. idispoziţii generaleart. 1prezentul regulament are drept scop stabilirea regulilor pentru procurarea şi utilizarea energiei electrice necesare pentru echilibrarea sen în timp real în ordinea de prioritate economică, prin mecanisme concurenţiale, transparente, publice şi nediscriminatorii, precum şi pentru decontarea şi plata tranzacţiilor corespunzătoare.art. 2prezentul regulament se aplică producătorilor de energie electrică titulari de licenţă, operatorului de transport şi de sistem, operatorului pieţei de energie electrică şi consumatorilor dispecerizabili.art. 3abrevierile utilizate în cadrul prezentului regulament au următoarele semnificaţii:a) anre ...