Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 259 din 29 noiembrie 2010
Monitorul Oficial 479 din 01 August 2013 (M. Of. 479/2013)
REGULAMENT din 24 iulie 2013 de aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 1 august 2013
Cap. idispoziţii generaleart. 1activitatea notarială pe teritoriul româniei se îndeplineşte de notarii publici numiţi în funcţie de către ministrul justiţiei, în condiţiile legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare lege, şi ale prezentului regulament.art. 2(1) În afara graniţelor româniei, activităţile notariale prevăzute de legislaţia în vigoare pot fi îndeplinite numai de persoanele cu atribuţii în acest sens din cadrul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare ale româniei, precum şi de comandanţii navelor şi aeronavelor sub pavilion românesc.(2) secretarii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează birouri notariale sau sedii ...
ORDIN nr. 2.333/C din 24 iulie 2013 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 1 august 2013
Având în vedere dispoziţiile art. vii alin. (2) din legea nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995,în temeiul art. 13 din hotărârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul justiţiei emite următorul ordin:art. 1se aprobă regulamentul de aplicare a legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2la data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă ordinul ministrului justiţiei nr. 710/c/1995 pentru aprobarea regulamentului de punere în aplicare a legii notarilor publici şi ...
Monitorul Oficial 481 din 01 August 2013 (M. Of. 481/2013)
ORDIN nr. 1.038 din 18 iulie 2013 privind intrarea in vigoare a unor tratate internationale EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 1 august 2013
În temeiul art. 25 alin. (9) din legea nr. 590/2003 privind tratatele, potrivit căruia, prin ordin al ministrului afacerilor externe, se face cunoscută intrarea în vigoare a tratatelor internaţionale încheiate de românia cu alte state, care se publică, fără plată, în monitorul oficial al româniei, partea i,constatând că părţile au îndeplinit procedurile legale necesare pentru intrarea în vigoare a tratatelor internaţionale enumerate mai jos,ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.art. 1la data de 8 februarie 2013 a intrat în vigoare memorandumul de înţelegere dintre oficiul naţional de prevenire şi combatere a spălării banilor din românia şi ministerul de finanţe din turkmenistan ...
Monitorul Oficial 476 din 31 Iulie 2013 (M. Of. 476/2013)
DECIZIE nr. 307 din 13 iunie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 208 alin. (3), art. 211 alin. (1), art. 215 alin. (3) si ale art. 257 alin. (2) lit. b) si alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 476 din 31 iulie 2013
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan ...
Monitorul Oficial 475 din 31 Iulie 2013 (M. Of. 475/2013)
DECIZIE nr. 333 din 26 iunie 2013 asupra obiectiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor pct. 6.4 si pct. 6.10 din anexa la Legea privind Memorandumul de intelegere incheiat intre statul roman si The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucuresti la 15 februarie 2013 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 31 iulie 2013
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormarieta safta - prim-magistrat-asistenti. 1. cu adresa nr. 51/3111 din 29 mai 2013, secretarul general al camerei deputaţilor a trimis curţii constituţionale, ...
Monitorul Oficial 471 din 30 Iulie 2013 (M. Of. 471/2013)
ORDIN nr. M.72 din 10 iulie 2013 pentru abrogarea unor ordine ale ministrului apararii nationale emise in perioada 1990-2012 EMITENT: MINISTERUL APARARII NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 471 din 30 iulie 2013
În vederea aplicării prevederilor art. 64 alin. (1) şi art. 65 alin. (2) din legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, cu modificările ulterioare,ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.art. i prin prezentul ordin se abrogă următoarele ordine:1. ordinul ministrului apărării naţionale nr. m. 16/1990*) privind absolvirea participanţilor la întâlnirile cu guvernul şi organele de conducere ale ministerului apărării naţionale de unele repercusiuni;2. ordinul ministrului apărării naţionale nr. m. 20/1990*) privind înfiinţarea unor ...
Monitorul Oficial 444 din 19 Iulie 2013 (M. Of. 444/2013)
DECIZIE nr. 211 din 29 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 213 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 19 iulie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se ...
Monitorul Oficial 443 din 19 Iulie 2013 (M. Of. 443/2013)
DECIZIE nr. 266 din 21 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 82 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 19 iulie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea în şedinţa publică din 9 mai 2013 a reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei ...
Monitorul Oficial 407 din 05 Iulie 2013 (M. Of. 407/2013)
DECIZIE nr. 334 din 26 iunie 2013 cu privire la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 5 iulie 2013
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormona maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormihaela senia costinescu - magistrat-asistent-şefi. cu adresa nr. 51/3.190 din 4 iunie ...
Monitorul Oficial 402 din 04 Iulie 2013 (M. Of. 402/2013)
LEGE nr. 216 din 2 iulie 2013 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 127/2010 pentru adoptarea unor masuri destinate dezvoltarii economico-sociale a zonei "Delta Dunarii" EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 4 iulie 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ise aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 127 din 28 decembrie 2010 pentru adoptarea unor măsuri destinate dezvoltării economico-sociale a zonei "delta dunării", publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 898 din 31 decembrie 2010, cu următoarele modificări şi completări:1. la articolul i, articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 9. - (1) persoanele fizice cu domiciliul în localităţile din rezervaţia biosferei «delta dunării» au dreptul de a pescui, pentru consumul familial, în perioada 2 martie - 29 noiembrie, cu unelte proprii, constând din maximum două lansete sau două undiţe ...