Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 24 din 26 august 2003
Monitorul Oficial 667 bis din 16 August 2017 (M. Of. 667 bis/2017)
PROCEDURĂ din 10 august 2017 de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului naţional multianual de microindustrializare EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 667 bis din 16 august 2017
──────────aprobată de ordinul nr. 1.066 din 10 august 2017, publicat în monitorul oficial al româniei nr. 667 din 16 august 2017.────────── 1. obiectivul programului programul naţional multianual de microindustrializare, denumit în continuare program, este un program de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în sectoare prioritare, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovare a exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, ...
Monitorul Oficial 676 bis din 18 August 2017 (M. Of. 676 bis/2017)
PROCEDURĂ din 2 august 2017 pentru emiterea autorizaţiei de stocare geologică a dioxidului de carbon EMITENT: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 676 bis din 18 august 2017
──────────aprobată de decizia nr. 16 din 2 august 2017 publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 676 din 18 august 2017.────────── cap. iprevederi generaleart. 1(1) operarea unui sit de stocare geologică a dioxidului de carbon se face numai în baza autorizaţiei de stocare geologică a dioxidului de carbon.(2) autorizaţia de stocare geologică a dioxidului de carbon se emite de către agenţia naţională pentru resurse minerale, în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 114/2013, cu respectarea dispoziţiilor aplicabile din ...
Monitorul Oficial 638 bis din 04 August 2017 (M. Of. 638 bis/2017)
PROCEDURĂ din 31 iulie 2017 de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 638 bis din 4 august 2017
──────────aprobată prin ordinul nr. 894/2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 638 din 4 august 2017.────────── 1. obiectivul programului programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, denumit în continuare program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovarea exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 689 din 24 August 2017 (M. Of. 689/2017)
REGULAMENT din 1 august 2017 de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Vânătoare EMITENT: Ministerul Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 689 din 24 august 2017
──────────conţinut de ordinul nr. 1.010 din 1 august 2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 689 din 24 august 2017.────────── cap. iorganizarea şi funcţionarea consiliului naţional de vânătoareart. 1consiliul naţional de vânătoare, denumit în continuare consiliu, este organismul de avizare şi consultare cu autoritate ştiinţifică în domeniul cinegetic, care funcţionează pe lângă autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare.art. 2consiliul avizează proiectele de acte normative transmise acestuia de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare. art. 3proiectele de acte normative sunt supuse avizării consiliului în forma finală rezultată în urma consultării publice ...
Monitorul Oficial 685 din 23 August 2017 (M. Of. 685/2017)
ORDIN nr. 1.532 din 3 august 2017 privind modificarea Ordinului ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 1.058/2016 pentru aprobarea Listei standardelor române care adoptă standardele europene armonizate din domeniul echipamentelor şi sistemelor de protecţie destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive EMITENT: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 685 din 23 august 2017
Având în vedere prevederile art. 12 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 245/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor şi sistemelor de protecţie destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive,în temeiul art. 17 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii şi justiţiei sociale, ministrul muncii şi justiţiei sociale emite următorul ordin:art. iordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 1.058/2016 pentru aprobarea listei standardelor române care adoptă standardele europene armonizate din domeniul echipamentelor şi sistemelor de protecţie destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, ...
Monitorul Oficial 674 din 17 August 2017 (M. Of. 674/2017)
DECIZIA nr. 334 din 11 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. (2), art. 103 alin. (3) şi art. 219 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 6 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 674 din 17 august 2017
┌─────────────────────┬───────────────────┬┐│valer dorneanu │- preşedinte ││├─────────────────────┼───────────────────┼┤│marian enache │- judecător ││├─────────────────────┼───────────────────┼┤│petre lăzăroiu │- judecător ││├─────────────────────┼───────────────────┼┤│mircea Ştefan minea │- judecător ││├─────────────────────┼───────────────────┼┤│mona-maria pivniceru │- judecător ││├─────────────────────┼───────────────────┼┤│livia doina stanciu │- judecător ││├─────────────────────┼───────────────────┴┤│simona-maya teodoroiu│- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│varga ...
Monitorul Oficial 659 din 10 August 2017 (M. Of. 659/2017)
REGULAMENT din 31 iulie 2017 privind condiţiile şi modalităţile de desfăşurare a concursului intern pentru trimiterea în misiune permanentă în străinătate şi de ocupare a posturilor din reţeaua externă a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 659 din 10 august 2017
──────────aprobat prin ordinul nr. 889 din 31 iulie 2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 659 din 10 august 2017.────────── scopul prezentului regulament este de a descrie condiţiile şi modalităţile de organizare şi desfăşurare a concursului intern pentru trimiterea în misiune permanentă în străinătate şi de ocupare a posturilor din reţeaua externă a ministerului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (m.m.a.c.a).cap. idispoziţii generaleart. 1activitatea de reprezentare externă a m.m.a.c.a. se asigură prin reprezentanţii săi în cadrul birourilor de promovare comercial-economică organizate în cadrul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale româniei sau în afara ...
Monitorul Oficial 653 din 08 August 2017 (M. Of. 653/2017)
HOTĂRÂRE nr. 558 din 4 august 2017 privind aprobarea Programului pentru dezvoltarea investiţiilor în turism - Masterplanul investiţiilor în turism - şi a criteriilor de eligibilitate a proiectelor de investiţii în turism EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 653 din 8 august 2017
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 39 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în românia, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 755/2001, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 34 alin. (2) din legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 11 lit. f) din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1programul pentru dezvoltarea investiţiilor în turism, denumit în continuare masterplanul investiţiilor în turism, urmăreşte:a) dezvoltarea comunităţilor ...
Monitorul Oficial 630 din 02 August 2017 (M. Of. 630/2017)
DECIZIA nr. 375 din 30 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) ultima teză, art. 55 şi ale art. 110-115 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a dispoziţiilor art. 395 alin. (1) şi (2), art. 398 alin. (1) şi (2), art. 401 şi ale art. 426 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 630 din 2 august 2017
┌────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru│- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...
Monitorul Oficial 592 din 24 Iulie 2017 (M. Of. 592/2017)
DECIZIA nr. 429 din 21 iunie 2017 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 592 din 24 iulie 2017
┌────────────────────────┬────────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├────────────────────────┼────────────────────────┤│marian enache │- judecător │├────────────────────────┼────────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├────────────────────────┼────────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├────────────────────────┼────────────────────────┤│daniel marius morar ...