Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 234 din 18 octombrie 2010
Monitorul Oficial 692 din 15 Octombrie 2010 (M. Of. 692/2010)
HOTĂRÂRE nr. 997 din 29 septembrie 2010 privind aprobarea închiderii definitive şi monitorizării postînchidere a stării de siguranţă a obiectivului şi a factorilor de mediu a unor mine şi cariere, etapa a XI-a, şi modificarea unor acte normative în domeniul închiderii unor mine şi cariere EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 692 din 15 octombrie 2010
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi ale art. 52 alin. (2) din legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă închiderea definitivă, conservarea, ecologizarea şi monitorizarea postînchidere a stării de siguranţă a obiectivului şi a factorilor de mediu a minelor şi carierelor aflate în patrimoniul unor companii/societăţi naţionale sau societăţi comerciale care activează în sectorul minier, prevăzute în anexa nr. 1.1.(2) se aprobă valorile necesare derulării, în perioada 2010-2014, a programului unic de etapizare pentru modernizarea a 8 staţii de epurare şi tratare a apelor de mină, în 8 amplasamente ...
Monitorul Oficial 689 din 13 Octombrie 2010 (M. Of. 689/2010)
ORDIN nr. 1.331 din 20 septembrie 2010 pentru modificarea anexelor nr. 1-3, 5-24 si 27-42 la Ordinul ministrului economiei, comertului si mediului de afaceri, al ministrului finantelor publice si al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale nr. 358/816/219/2010 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2010 pentru unii operatori economici, de sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 689 din 13 octombrie 2010
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare din domeniul bugetar, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 275/2008 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 10 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 12 din hotãrârea guvernului nr. ...
ORDIN nr. 2.291 din 13 septembrie 2010 pentru modificarea anexelor nr. 1-3, 5-24 si 27-42 la Ordinul ministrului economiei, comertului si mediului de afaceri, al ministrului finantelor publice si al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale nr. 358/816/219/2010 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2010 pentru unii operatori economici, de sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 689 din 13 octombrie 2010
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare din domeniul bugetar, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 275/2008 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 10 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 12 din hotãrârea guvernului nr. ...
ORDIN nr. 1.676 din 13 septembrie 2010 pentru modificarea anexelor nr. 1-3, 5-24 si 27-42 la Ordinul ministrului economiei, comertului si mediului de afaceri, al ministrului finantelor publice si al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale nr. 358/816/219/2010 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2010 pentru unii operatori economici, de sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI, COMERTULUI SI MEDIULUI DE AFACERI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 689 din 13 octombrie 2010
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare din domeniul bugetar, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 275/2008 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 10 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 12 din hotãrârea guvernului nr. ...
Monitorul Oficial 685 din 11 Octombrie 2010 (M. Of. 685/2010)
ORDIN nr. 793 din 6 octombrie 2010 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli rectificat pe anul 2010 al Scolii Superioare de Aviatie Civila EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 685 din 11 octombrie 2010
În temeiul prevederilor art. 16 alin. (1) lit. c) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 5 din ordonanţa guvernului nr. 15/1999 privind înfiinţarea Şcolii superioare de aviaţie civilã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 352/2003 , şi ale art. 5 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor şi infrastructurii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ministrul transporturilor şi infrastructurii emite urmãtorul ordin: art. 1 se aprobã bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe ...
Monitorul Oficial 671 din 01 Octombrie 2010 (M. Of. 671/2010)
ORDIN nr. 221 din 30 septembrie 2010 privind aprobarea repartizarii cotelor de productie de zahar din sfecla de zahar in anul comercial 2010-2011 pentru societatile comerciale acreditate producatoare de zahar EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 671 din 1 octombrie 2010
Ordin nr. 221 din 30 septembrie 2010 privind aprobarea repartizãrii cotelor de producţie de zahãr din sfeclã de zahãr în anul comercial 2010-2011 pentru societãţile comerciale acreditate producãtoare de zahãr emitent: ministerul agriculturii Şi dezvoltÃrii rurale publicat În: monitorul oficial nr. 671 din 1 octombrie 2010 având în vedere prevederile art. 2 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 41/2005 privind reglementarea unor mãsuri financiare, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 97/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ...
Monitorul Oficial 655 din 22 Septembrie 2010 (M. Of. 655/2010)
ORDIN nr. 2.434 din 3 septembrie 2010 privind aprobarea Instructiunilor de completare a documentului administrativ in format electronic (e-DA) utilizand aplicatia EMCS-RO de control al miscarilor cu produse accizabile in regim suspensiv de accize EMITENT: AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 655 din 22 septembrie 2010
Ordin nr. 2.434 din 3 septembrie 2010 privind aprobarea instrucţiunilor de completare a documentului administrativ în format electronic (e-da) utilizând aplicaţia emcs-ro de control al mişcãrilor cu produse accizabile în regim suspensiv de accize emitent: agenŢia naŢionalà de administrare fiscalà publicat În: monitorul oficial nr. 655 din 22 septembrie 2010 În temeiul art. 12 alin. (3) din hotãrârea guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscalã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ţinând ...
Monitorul Oficial 628 din 07 Septembrie 2010 (M. Of. 628/2010)
ORDIN nr. 1.378 din 31 august 2010 pentru modificarea si completarea Regulamentului privind organizarea si functionarea Comisiei interministeriale pentru autorizarea ingrasamintelor in vederea inscrierii in lista ingrasamintelor autorizate cu mentiunea RO-INGRASAMANT, pentru utilizarea si comercializarea in Romania, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii, padurilor, apelor si mediului si al ministrului sanatatii nr. 6/22/2004 EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI PADURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 7 septembrie 2010
Ordin nr. 1.378 din 31 august 2010 pentru modificarea şi completarea regulamentului privind organizarea şi funcţionarea comisiei interministeriale pentru autorizarea îngrãşãmintelor în vederea înscrierii în lista îngrãşãmintelor autorizate cu menţiunea ro-ÎngrÃŞÃmÂnt, pentru utilizarea şi comercializarea în românia, aprobat prin ordinul ministrului agriculturii, pãdurilor, apelor şi mediului şi al ministrului sãnãtãţii nr. 6/22/2004 emitent: ministerul agriculturii Şi dezvoltÃrii rurale nr. 94 din 19 aprilie 2010 ...
ORDIN nr. 1.071 din 26 iulie 2010 pentru modificarea si completarea Regulamentului privind organizarea si functionarea Comisiei interministeriale pentru autorizarea ingrasamintelor in vederea inscrierii in lista ingrasamintelor autorizate cu mentiunea RO-INGRASAMANT, pentru utilizarea si comercializarea in Romania, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii, padurilor, apelor si mediului si al ministrului sanatatii nr. 6/22/2004 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 7 septembrie 2010
Ordin nr. 1.071 din 26 iulie 2010 pentru modificarea şi completarea regulamentului privind organizarea şi funcţionarea comisiei interministeriale pentru autorizarea îngrãşãmintelor în vederea înscrierii în lista îngrãşãmintelor autorizate cu menţiunea ro-ÎngrÃŞÃmÂnt, pentru utilizarea şi comercializarea în românia, aprobat prin ordinul ministrului agriculturii, pãdurilor, apelor şi mediului şi al ministrului sãnãtãţii nr. 6/22/2004 emitent: ministerul agriculturii Şi dezvoltÃrii rurale nr. 94 din 19 aprilie 2010 ...
ORDIN nr. 94 din 19 aprilie 2010 pentru modificarea si completarea Regulamentului privind organizarea si functionarea Comisiei interministeriale pentru autorizarea ingrasamintelor in vederea inscrierii in lista ingrasamintelor autorizate cu mentiunea RO-INGRASAMANT, pentru utilizarea si comercializarea in Romania, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii, padurilor, apelor si mediului si al ministrului sanatatii nr. 6/22/2004 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 7 septembrie 2010
Ordin nr. 94 din 19 aprilie 2010 pentru modificarea şi completarea regulamentului privind organizarea şi funcţionarea comisiei interministeriale pentru autorizarea îngrãşãmintelor în vederea înscrierii în lista îngrãşãmintelor autorizate cu menţiunea ro-ÎngrÃŞÃmÂnt, pentru utilizarea şi comercializarea în românia, aprobat prin ordinul ministrului agriculturii, pãdurilor, apelor şi mediului şi al ministrului sãnãtãţii nr. 6/22/2004 emitent: ministerul agriculturii Şi dezvoltÃrii rurale nr. 94 din 19 aprilie 2010 ...








