Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 23 din 1 aprilie 2025
Monitorul Oficial 334 din 15 Aprilie 2025 (M. Of. 334/2025)
SENTINŢA nr. 29 din 23 februarie 2022 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare act administrativ cu caracter normativ EMITENT: Curtea de Apel Braşov - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 334 din 15 aprilie 2025
Dosar nr. 565/64/2021completul compus din:preşedinte - ioana Ţărmuregrefier - virginia pîslarupentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra acţiunii formulate de reclamanta asociaţia „alianţa pentru combaterea abuzurilor“, în contradictoriu cu pârâtul ministerul mediului, apelor şi pădurilor, având ca obiect „anulare act administrativ cu caracter normativ - ordin nr. 1.460/2021“dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din 26.01.2022, încheierea de şedinţă din acea dată face parte integrantă din prezenta, iar instanţa, în vederea deliberării în baza art. 396 alin. (1) din codul de procedură civilă, a amânat pronunţarea pentru 9.02.2022, respectiv pentru astăzi 23.02.2022.curteaprin cererea înregistrată la data de ...
DECIZIA nr. 512 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma "la cererea părţii îndreptăţite potrivit legii civile" EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 334 din 15 aprilie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 333 din 15 Aprilie 2025 (M. Of. 333/2025)
DECIZIA nr. 61 din 24 februarie 2025 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 105 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 333 din 15 aprilie 2025
Dosar nr. 2.468/1/2024 ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei de││elena-diana │contencios administrativ ││tămagă │şi fiscal - preşedintele ││ │completului │├────────────┼─────────────────────────┤│carmen maria│- judecător la secţia de ││ilie │contencios administrativ ││ │şi fiscal ...
Monitorul Oficial 332 din 14 Aprilie 2025 (M. Of. 332/2025)
ORDIN nr. 1.148 din 9 aprilie 2025 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 5.994/2024 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 332 din 14 aprilie 2025
Văzând referatul de aprobare nr. 1.148r din 9.04.2025 al direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale din cadrul ministerului sănătăţii, având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexa nr. 1 la ordinul ministrului sănătăţii nr. 5.994/2024 pentru ...
Monitorul Oficial 330 din 14 Aprilie 2025 (M. Of. 330/2025)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 26 martie 2025 pentru acordarea de sprijin financiar participanţilor indirecţi la proiectul important de interes european comun, aferentă componentei C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare şi inovare, investiţia 4. Proiecte transfrontaliere şi multinaţionale - Procesoare cu consum redus de energie şi cipuri semiconductoare, din cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 330 din 14 aprilie 2025
──────────aprobată prin ordinul nr. 586/979/2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 330 din 14 aprilie 2025.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) se instituie o schemă de ajutor de stat pentru finanţarea participanţilor indirecţi la proiectul important de interes european comun, în cadrul componentei c9. suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare şi inovare, investiţia 4. proiecte transfrontaliere şi multinaţionale - procesoare cu consum redus de energie şi cipuri semiconductoare, finanţate prin mecanismul de redresare şi rezilienţă în planul de redresare şi rezilienţă pentru românia (pnrr).(2) prezenta schemă de ajutor de stat se aplică cercetării şi dezvoltării în domeniul ...
Monitorul Oficial 329 din 14 Aprilie 2025 (M. Of. 329/2025)
ORDIN nr. 852 din 27 martie 2025 pentru aprobarea Planului de management al ariilor naturale protejate ROSCI0005 Balta Albă-Amara-Jirlău-Lacul Sărat Câineni, ROSPA0004 Balta Albă-Amara-Jirlău, 2.271 Balta Albă, 2.272 Balta Amara şi 2.260 Lacul Jirlău-Vişani EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 329 din 14 aprilie 2025
Având în vedere referatul de aprobare nr. db/140.637 din 18.03.2025 al direcţiei biodiversitate,ţinând cont de decizia etapei de încadrare nr. 23 din 12.10.2020, emisă de agenţia pentru protecţia mediului buzău, reconfirmată prin adresa nr. 14.580 din 3.12.2024,în temeiul prevederilor art. ii din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 14/2025 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul silviculturii şi protecţiei mediului, ale art. 57 alin. (1), (4) şi (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului, ...
Monitorul Oficial 326 din 11 Aprilie 2025 (M. Of. 326/2025)
DECIZIA nr. 1 din 20 ianuarie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a art. 174 şi a art. 154 alin. (2) din Codul penal EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 326 din 11 aprilie 2025
Dosar nr. 1.127/1/2024 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie, preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│eleni │- preşedintele delegat ││cristina │al secţiei penale ││marcu ...
Monitorul Oficial 325 din 11 Aprilie 2025 (M. Of. 325/2025)
RAPORT nr. 7.673 din 8 aprilie 2025 privind activitatea desfăşurată de către Departamentul de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale în anul 2024 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 325 din 11 aprilie 2025
Aprobat,p. preşedinte,vajda zsomborcap. iinformaţii generaleÎn temeiul legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare legea nr. 334/2006), al normelor metodologice de aplicare a legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 10/2016, cu modificările ulterioare, şi al regulamentului de organizare şi funcţionare a autorităţii electorale permanente, aprobat prin hotărârea birourilor permanente ale camerei deputaţilor şi senatului nr. 3/2024, autoritatea electorală permanentă (aep), prin departamentul de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale (dcfppce), exercită atribuţiile privind controlul finanţării activităţii ...
Monitorul Oficial 324 din 11 Aprilie 2025 (M. Of. 324/2025)
DECIZIA nr. 64 din 3 martie 2025 refritoare la aplicarea prevederilor art. 35 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. II alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 324 din 11 aprilie 2025
Dosar nr. 2.436/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 322 din 11 Aprilie 2025 (M. Of. 322/2025)
ORDIN nr. 3.745 din 8 aprilie 2025 pentru aprobarea Metodologiei şi criteriilor privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2025 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 322 din 11 aprilie 2025
Având în vedere prevederile art. 217 alin. (1) din legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei şi cercetării, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.art. 1se aprobă metodologia şi criteriile privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2025, prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin. *) anexa se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 322 bis, care se poate achiziţiona de la centrul pentru ...