Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 2 682 din 9 noiembrie 2011
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 515 din 14 August 2013 (M. Of. 515/2013)
LEGE nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iobiectul reglementăriiart. 1prezenta lege are ca obiect punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, prin reglementarea situaţiilor tranzitorii rezultând din intrarea sa în vigoare, precum şi prin punerea de acord a legislaţiei cu dispoziţiile acesteia.art. 2În cuprinsul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:a) codul de procedură penală - legea nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege;b) codul de procedură penală din 1968 - ...
Monitorul Oficial 154 din 22 Martie 2013 (M. Of. 154/2013)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 15 din 20 martie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", precum şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 154 din 22 martie 2013
Având în vedere necesitatea eficientizării activităţii regiei autonome "administraţia patrimoniului protocolului de stat", prin eliminarea pierderilor şi crearea condiţiilor pentru creşterea veniturilor regiei,luând în considerare cerinţa punerii de acord cu realităţile pieţei imobiliare a normelor legale referitoare la vânzarea imobilelor regiei autonome "administraţia patrimoniului protocolului de stat", cuprinse în ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea regiei autonome "administraţia patrimoniului protocolului de stat", a imobilelor proprietatea regiei autonome "administraţia patrimoniului protocolului de stat", precum şi pentru modificarea unor acte normative, prin flexibilizarea procedurii de vânzare a acestor imobile, ...
Monitorul Oficial 10 din 07 Ianuarie 2013 (M. Of. 10/2013)
ORDIN nr. 4.048 din 18 decembrie 2012 privind desemnarea centrelor de instruire si evaluare a personalului care desfasoara activitatile prevazute de art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, in conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European si al Consiliului, a cerintelor minime si a conditiilor de recunoastere reciproca in vederea certificarii societatilor comerciale si a personalului in ceea ce priveste echipamentele stationare de refrigerare, de climatizare si pentru pompe de caldura care contin anumite gaze fluorurate cu efect de sera si a personalului care desfasoara activitatea prevazuta de art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 307/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, in conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European si al Consiliului, a cerintelor minime pentru programele de formare si a conditiilor pentru recunoasterea reciproca a certificatelor de formare pentru personal, in ceea ce priveste sistemele de climatizare ale unor autovehicule care contin anumite gaze fluorurate cu efect de sera EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI PADURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 7 ianuarie 2013
Având în vedere referatul de aprobare nr. 151.740/dgdsp din 19 noiembrie 2012 al direcţiei gestiunea deşeurilor şi substanţelor periculoase,ţinând seama de prevederile ordinului ministrului mediului şi pădurilor nr. 2.682/2011 privind stabilirea cerinţelor pentru desemnarea centrelor de instruire şi evaluare a personalului care desfăşoară activităţile prevăzute de art. 2 alin. (1) din regulamentul (ce) nr. 303/2008 al comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu regulamentul (ce) nr. 842/2006 al parlamentului european şi al consiliului, a cerinţelor minime şi a condiţiilor de recunoaştere reciprocă în vederea certificării societăţilor comerciale şi a personalului în ceea ce ...
Monitorul Oficial 883 din 22 Decembrie 2012 (M. Of. 883/2012)
ORDIN nr. 2.918 din 27 noiembrie 2012 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului economiei, comertului si mediului de afaceri, al viceprim-ministrului, ministrul finantelor publice, si al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale nr. 1.203/1.412/1.924/2012 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 pentru Societatea Comerciala "Filiala de Distributie a Energiei Electrice Electrica Distributie Muntenia Nord" - S.A. - filiala a Societatii Comerciale de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 883 din 22 decembrie 2012
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului ...
ORDIN nr. 1.669 din 10 decembrie 2012 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului economiei, comertului si mediului de afaceri, al viceprim-ministrului, ministrul finantelor publice, si al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale nr. 1.203/1.412/1.924/2012 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 pentru Societatea Comerciala "Filiala de Distributie a Energiei Electrice Electrica Distributie Muntenia Nord" - S.A. - filiala a Societatii Comerciale de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 883 din 22 decembrie 2012
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului ...
ORDIN nr. 2.544 din 21 noiembrie 2012 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului economiei, comertului si mediului de afaceri, al viceprim-ministrului, ministrul finantelor publice, si al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale nr. 1.203/1.412/1.924/2012 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 pentru Societatea Comerciala "Filiala de Distributie a Energiei Electrice Electrica Distributie Muntenia Nord" - S.A. - filiala a Societatii Comerciale de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI, COMERTULUI SI MEDIULUI DE AFACERI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 883 din 22 decembrie 2012
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului ...
Monitorul Oficial 874 din 21 Decembrie 2012 (M. Of. 874/2012)
ORDIN nr. 2.879 din 19 noiembrie 2012 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 pentru Societatea Comerciala "Servicii Energetice Banat" - S.A. - filiala a Societatii Comerciale de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 21 decembrie 2012
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi ...
ORDIN nr. 1.685 din 12 decembrie 2012 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 pentru Societatea Comerciala "Servicii Energetice Banat" - S.A. - filiala a Societatii Comerciale de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 21 decembrie 2012
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi ...
ORDIN nr. 2.463 din 12 noiembrie 2012 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 pentru Societatea Comerciala "Servicii Energetice Banat" - S.A. - filiala a Societatii Comerciale de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI, COMERTULUI SI MEDIULUI DE AFACERI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 21 decembrie 2012