Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 144 din 21 iunie 2006
Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)
RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011
Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...
Monitorul Oficial 791 din 08 Noiembrie 2011 (M. Of. 791/2011)
ORDIN nr. 1.519 din 3 noiembrie 2011 privind modificarea Ordinului ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 864/538/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru anul 2011 de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2011-2012 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 8 noiembrie 2011
Având în vedere referatul de aprobare nr. rl 2.470 din 3 noiembrie 2011 al ministerului sãnãtãţii şi nr. dg 3.545 din 21 octombrie 2011 al casei naţionale de asigurãri de sãnãtate,în temeiul prevederilor:- legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 1.389/2010 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate pentru anii 2011-2012, cu modificãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 972/2006 pentru aprobarea statutului casei naţionale de asigurãri de sãnãtate, ...
Monitorul Oficial 758 bis din 27 Octombrie 2011 (M. Of. 758 bis/2011)
METODOLOGIE CADRU din 7 octombrie 2011 privind mobilitatea personalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul scolar 2012-2013*) EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 758 bis din 27 octombrie 2011
---------*) aprobatã prin ordinul nr. 5.560/2011 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 758 din 27 octombrie 2011.cap. idispoziţii generaleart. 1prin unitãţi de învãţãmânt, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere: unitãţile de învãţãmânt cu personalitate juridicã la data de 1 septembrie 2012, care se organizeazã şi funcţioneazã conform art. 19 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, unitãţile de învãţãmânt conexe ale învãţãmântului preuniversitar şi unitãţile de învãţãmânt pentru activitãţi extraşcolare, care se organizeazã şi funcţioneazã conform art. 99-100 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. la decizia unitãţilor de învãţãmânt şi a autoritãţilor administraţiei publice locale se ...
Monitorul Oficial 758 din 27 Octombrie 2011 (M. Of. 758/2011)
ORDIN nr. 5.560 din 7 octombrie 2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul scolar 2012-2013 EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 758 din 27 octombrie 2011
În baza prevederilor art. 18, 19, 61, 62, 63, 68, 89, 90, 93, 94, 95, 97, 99, 100, art. 149 alin. (3), art. 234, 247, art. 248 alin. (3)-(6), art. 252, 253, 254, 255, 262, 268, 279, 280, 281 şi 282 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,în temeiul hotãrârii guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului,ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.art. 1se aprobã metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învãţãmântul preuniversitar în anul şcolar 2012-2013 prevãzutã în anexa*) care face parte integrantã la prezentul ordin.__________*) anexa se publicã în monitorul oficial ...
Monitorul Oficial 720 din 12 Octombrie 2011 (M. Of. 720/2011)
ORDIN nr. 1.422 din 10 octombrie 2011 privind modificarea Ordinului ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 864/538/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru anul 2011 de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2011-2012 EMITENT: CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 720 din 12 octombrie 2011
Având în vedere referatul de aprobare nr. r.l. 1.535 din 10 octombrie 2011 al ministerului sãnãtãţii şi nr. d.g. 3.226 din 21 septembrie 2011 al casei naţionale de asigurãri de sãnãtate,în temeiul prevederilor:- legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 1.389/2010 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate pentru anii 2011-2012, cu modificãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 972/2006 pentru aprobarea statutului casei naţionale de asigurãri de sãnãtate, ...
ORDIN nr. 1.422 din 10 octombrie 2011 privind modificarea Ordinului ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 864/538/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru anul 2011 de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2011-2012 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 720 din 12 octombrie 2011
Având în vedere referatul de aprobare nr. r.l. 1.535 din 10 octombrie 2011 al ministerului sãnãtãţii şi nr. d.g. 3.226 din 21 septembrie 2011 al casei naţionale de asigurãri de sãnãtate,în temeiul prevederilor:- legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 1.389/2010 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate pentru anii 2011-2012, cu modificãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 972/2006 pentru aprobarea statutului casei naţionale de asigurãri de sãnãtate, ...
Monitorul Oficial 693 din 30 Septembrie 2011 (M. Of. 693/2011)
ORDIN nr. 720 din 25 august 2011 privind modificarea si completarea Ordinului ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 864/538/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru anul 2011 de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2011-2012 EMITENT: CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 30 septembrie 2011
Având în vedere referatul de aprobare nr. r.l.153 din 15 septembrie 2011 al ministerului sãnãtãţii şi nr. d.g. 2.997 din 25 august 2011 al casei naţionale de asigurãri de sãnãtate,în temeiul prevederilor:- legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 1.389/2010 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate pentru anii 2011-2012, cu modificãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 972/2006 pentru aprobarea statutului casei naţionale de asigurãri de sãnãtate, cu ...
ORDIN nr. 1.325 din 15 septembrie 2011 privind modificarea si completarea Ordinului ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 864/538/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru anul 2011 de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2011-2012 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 30 septembrie 2011
Având în vedere referatul de aprobare nr. r.l.153 din 15 septembrie 2011 al ministerului sãnãtãţii şi nr. d.g. 2.997 din 25 august 2011 al casei naţionale de asigurãri de sãnãtate,în temeiul prevederilor:- legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 1.389/2010 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate pentru anii 2011-2012, cu modificãrile ulterioare;- hotãrârii guvernului nr. 972/2006 pentru aprobarea statutului casei naţionale de asigurãri de sãnãtate, cu ...
Monitorul Oficial 674 din 21 Septembrie 2011 (M. Of. 674/2011)
ORDIN nr. 1.312 din 9 septembrie 2011 privind completarea Ordinului ministrului sanatatii nr. 257/2011 pentru aprobarea preturilor la medicamentele cuprinse in Catalogul national al preturilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piata in Romania EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 674 din 21 septembrie 2011
Vãzând referatul direcţiei politica medicamentului nr. r.l.486/2011;având în vedere:- prevederile art. 851 din titlul xvii "medicamentul" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- prevederile art. 140 alin. (2) lit. e) din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 75/2009 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul sãnãtãţii emite urmãtorul ordin:art. iordinul ministrului ...
Monitorul Oficial 587 din 19 August 2011 (M. Of. 587/2011)
ORDIN nr. 2.000 din 23 iunie 2011 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2011 pentru societatile comerciale filiale de distributie ale Societatii Comerciale de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. Bucuresti, aflate sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI, COMERTULUI SI MEDIULUI DE AFACERI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 587 din 19 august 2011
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 275/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, cu modificãrile ulterioare, ale art. 10 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 12 din hotãrârea guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei şi protecţiei ...