Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 113 din 17 noiembrie 2004
Monitorul Oficial 920 din 11 Decembrie 2015 (M. Of. 920/2015)
LEGE nr. 312 din 4 decembrie 2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 920 din 11 decembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idomeniu de aplicare, definiţii şi autorităţiart. 1(1) prezenta lege stabileşte reguli şi proceduri privind redresarea şi rezoluţia următoarelor categorii de entităţi:a) instituţii de credit şi firme de investiţii, persoane juridice române;b) instituţii financiare, persoane juridice române, care sunt filiale ale unei instituţii de credit, ale unei firme de investiţii ori ale uneia dintre societăţile prevăzute la lit. c) sau d) şi care sunt acoperite de supravegherea la nivel consolidat a întreprinderii-mamă în conformitate cu art. 6-17 din regulamentul (ue) nr. 575/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru ...
Monitorul Oficial 918 din 11 Decembrie 2015 (M. Of. 918/2015)
LEGE nr. 311 din 4 decembrie 2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 11 decembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul ischemele de garantare a depozitelorcap. i domeniul de aplicare şi definiţiisecŢiunea 1domeniul de aplicareart. 1 (1) prezentul titlu reglementează înfiinţarea şi funcţionarea schemelor de garantare a depozitelor ca scheme oficial recunoscute pe teritoriul româniei pentru scopul garantării depozitelor.(2) recunoaşterea oficială a schemelor de garantare a depozitelor se realizează prin lege sau poate fi acordată de banca naţională a româniei în calitate de autoritate desemnată, cu respectarea cerinţelor impuse de prezentul titlu.(3) banca naţională a româniei este autoritatea desemnată pe teritoriul româniei şi autoritatea administrativă competentă cu încadrarea depozitelor ca indisponibile potrivit art. 3 alin. (6) ...
Monitorul Oficial 886 din 26 Noiembrie 2015 (M. Of. 886/2015)
PROIECT DE LEGE nr. 1.198 din 5 noiembrie 2015 privind revizuirea Constituţiei României - iniţiativă legislativă cetăţenească, 24 ianuarie 2015 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 886 din 26 noiembrie 2015
expunere de motive la proiectul de lege privind revizuirea constituţiei româniei - iniţiativă legislativă cetăţenească, 24 ianuarie 2015 -constituţia româniei, adoptată prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991, revizuită prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, s-a dovedit total necorespunzătoare pentru aspiraţiile şi năzuinţele poporului român, greu încercat în ultimii 70 de ani ai istoriei sale, începând cu punerea în practică a pactului ribbentrop-molotov, continuând cu lovitura de stat din 23 august 1944, prin care a fost instalat regimul comunist în românia, cu lovitura de stat din 22 decembrie 1989, prin care a fost instalat regimul oligarhic actual, cu cei 23 de ...
Monitorul Oficial 856 din 18 Noiembrie 2015 (M. Of. 856/2015)
ORDIN nr. 147 din 2 noiembrie 2015 pentru modificarea Normei sanitare veterinare care stabileşte lista utilizărilor prevăzute pentru furajele destinate unor scopuri nutriţionale speciale, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 11/2013 EMITENT: AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 856 din 18 noiembrie 2015
Văzând referatul de aprobare nr. 5.266 din 17 septembrie 2015, întocmit de direcţia produse medicinale veterinare şi nutriţie animală din cadrul direcţiei generale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa ...
Monitorul Oficial 816 din 03 Noiembrie 2015 (M. Of. 816/2015)
DECIZIE nr. 15 din 21 septembrie 2015 privind examinarea recursului în interesul legii vizând interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 348 din Codul penal (corespondent al art. 281 din Codul penal anterior), în ipoteza exercitării activităţilor specifice profesiei de avocat de către persoane care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 3 noiembrie 2015
Dosar nr. 10/2015ionuţ mihai matei - vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completuluilavinia curelea - preşedintele secţiei i civileroxana popa - preşedintele delegat al secţiei a ii-a civileionel barbă - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscalmirela sorina popescu - preşedintele secţiei penalefrancisca maria vasile ...
Monitorul Oficial 806 din 29 Octombrie 2015 (M. Of. 806/2015)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 47 din 23 octombrie 2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 806 din 29 octombrie 2015
Având în vedere:- analiza execuţiei veniturilor bugetare derulată pe parcursul primelor 8 luni ale anului 2015;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;– posibilitatea plăţii tranşei a iv-a aferente anului 2016 din titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale obţinute în instanţă de către personalul din sectorul bugetar;– plata salariilor pentru luna decembrie 2015 ale persoanelor care îşi desfăşoară activitatea, potrivit legii, în cadrul proiectelor finanţate din fonduri ...
Monitorul Oficial 743 din 05 Octombrie 2015 (M. Of. 743/2015)
DECIZIE nr. 21 din 22 iunie 2015 privind interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 şi art. 1.523 alin. (2) lit. d) din Codul civil raportat la art. 166 alin. (1) şi (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare [art. 161 alin. (1) şi (4) din Codul muncii în forma anterioară republicării] şi art. 1088 din Codul civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1.535 din Codul civil EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 743 din 5 octombrie 2015
Dosar nr. 199/1/2015iulia cristina tarcea - vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţielavinia curelea - preşedintele secţiei i civileroxana popa - preşedintele delegat al secţiei a ii-a civileionel barbă - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscalnina ecaterina grigoraş - judecător în cadrul secţiei civileviorica cosma - judecător în cadrul secţiei civilealina iuliana Ţuca ...
Monitorul Oficial 688 din 10 Septembrie 2015 (M. Of. 688/2015)
CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015) EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iscopul şi sfera de cuprindere a codului fiscalart. 1scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscal(1) prezentul cod stabileşte: cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2), care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale; modul de calcul şi de plată a acestora; procedura de modificare a ...
LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 10 septembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. i scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscalart. 1 scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscal(1) prezentul cod stabileşte: cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2), care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale; modul de calcul şi de plată a acestora; procedura de ...
Monitorul Oficial 675 din 04 Septembrie 2015 (M. Of. 675/2015)
ORDIN nr. 734 din 29 aprilie 2015 privind aprobarea Normelor tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2015-2019 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 4 septembrie 2015
Văzând referatul de aprobare nr. 158.982 din 14 aprilie 2015 al direcţiei generale politici agricole şi strategii din cadrul ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale,în temeiul art. 3 din hotărârea guvernului nr. 218/2015 privind registrul agricol pentru perioada 2015-2019, al art. 10 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 1.185/2014 privind reorganizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 12 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi ...








