Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 321 din 9 octombrie 2012

‹‹ Pagina 21 din 31

Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)

RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013

Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...

Monitorul Oficial 493 din 05 August 2013 (M. Of. 493/2013)

ORDONANTA nr. 17 din 30 iulie 2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 5 august 2013

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 182/2013 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. i dispoziţii generaleart. 1 bugetul de stat pe anul 2013, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 106 şi nr. 106 bis din 22 februarie 2013, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2 (1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2013, detaliate pe capitole şi subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) detalierea ...

Monitorul Oficial 479 din 01 August 2013 (M. Of. 479/2013)

REGULAMENT din 24 iulie 2013 de aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 1 august 2013

Cap. idispoziţii generaleart. 1activitatea notarială pe teritoriul româniei se îndeplineşte de notarii publici numiţi în funcţie de către ministrul justiţiei, în condiţiile legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare lege, şi ale prezentului regulament.art. 2(1) În afara graniţelor româniei, activităţile notariale prevăzute de legislaţia în vigoare pot fi îndeplinite numai de persoanele cu atribuţii în acest sens din cadrul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare ale româniei, precum şi de comandanţii navelor şi aeronavelor sub pavilion românesc.(2) secretarii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează birouri notariale sau sedii ...

ORDIN nr. 2.333/C din 24 iulie 2013 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 1 august 2013

Având în vedere dispoziţiile art. vii alin. (2) din legea nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995,în temeiul art. 13 din hotărârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul justiţiei emite următorul ordin:art. 1se aprobă regulamentul de aplicare a legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2la data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă ordinul ministrului justiţiei nr. 710/c/1995 pentru aprobarea regulamentului de punere în aplicare a legii notarilor publici şi ...

Monitorul Oficial 452 din 23 Iulie 2013 (M. Of. 452/2013)

ORDIN nr. 63 din 5 iulie 2013 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Hotararii Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piata a produselor biocide, aprobate prin Ordinul ministrului sanatatii publice, al ministrului mediului si gospodaririi apelor si al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 1.321/2006/280/90/2007 EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 23 iulie 2013

Văzând referatul de aprobare nr. en. 5.222/2013 al direcţiei sănătate publică şi control în sănătate publică din cadrul ministerului sănătăţii,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi schimbărilor climatice şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului şi schimbărilor climatice şi al art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a unităţilor din subordinea ...

ORDIN nr. 1.596 din 26 iunie 2013 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Hotararii Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piata a produselor biocide, aprobate prin Ordinul ministrului sanatatii publice, al ministrului mediului si gospodaririi apelor si al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 1.321/2006/280/90/2007 EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI SCHIMBARILOR CLIMATICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 23 iulie 2013

Văzând referatul de aprobare nr. en. 5.222/2013 al direcţiei sănătate publică şi control în sănătate publică din cadrul ministerului sănătăţii,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi schimbărilor climatice şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului şi schimbărilor climatice şi al art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a unităţilor din subordinea ...

ORDIN nr. 696 din 23 mai 2013 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Hotararii Guvernului nr. 956/2005 privind plasarea pe piata a produselor biocide, aprobate prin Ordinul ministrului sanatatii publice, al ministrului mediului si gospodaririi apelor si al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 1.321/2006/280/90/2007 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 23 iulie 2013

Văzând referatul de aprobare nr. en. 5.222/2013 al direcţiei sănătate publică şi control în sănătate publică din cadrul ministerului sănătăţii,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi schimbărilor climatice şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului şi schimbărilor climatice şi al art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a unităţilor din subordinea ...

Monitorul Oficial 378 din 26 Iunie 2013 (M. Of. 378/2013)

ORDIN nr. 41 din 21 iunie 2013 pentru aprobarea tarifelor reglementate la energia electrica livrata de furnizorii de ultima instanta consumatorilor finali care nu si-au exercitat dreptul de eligibilitate, altii decat cei casnici si cei asimilati consumatorilor casnici, precum si a preturilor pentru energia reactiva EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 26 iunie 2013

Având în vedere prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) şi ale art. 9 alin. (1) lit. d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, ale art. 22 alin. (2) lit. d), ale art. 75 alin. (1) lit. c) şi d), art. 79 alin. (3), alin. (4) lit. d) şi alin. (6) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi ale ordinului preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 30/2012 pentru aprobarea metodologiei de ...

Monitorul Oficial 321 din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321/2013)

ORDIN nr. 886 din 14 mai 2013 pentru aprobarea Listei standardelor romane care adopta standardele europene armonizate referitoare la masini EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECTIEI SOCIALE SI PERSOANELOR VARSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 4 iunie 2013

Având în vedere prevederile art. 9 din hotărârea guvernului nr. 1.029/2008 privind condiţiile introducerii pe piaţă a maşinilor, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 12 din hotărârea guvernului nr. 10/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice emite următorul ordin:art. 1 se aprobă lista standardelor române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la maşini, din lista publicată în jurnalul oficial al uniunii europene seria c nr. 99 din 5 aprilie 2013, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2 la data publicării prezentului ordin ...

Monitorul Oficial 184 din 02 Aprilie 2013 (M. Of. 184/2013)

 ORDIN nr. 30 din 22 martie 2013 pentru modificarea anexei nr. 27 la Norma sanitară veterinară privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, a unităţilor implicate în depozitarea şi neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi a produselor procesate, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2010, ca urmare a actualizării tarifelor în funcţie de rata inflaţiei din anul 2012 EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 184 din 2 aprilie 2013

Văzând referatul de aprobare nr. 208 din 28 ianuarie 2013, întocmit de direcţia juridică, litigii şi resurse umane din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,având în vedere prevederile art. 10 lit. b), art. 18 alin. (5), precum şi ale art. 48 alin. (7) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a ...

‹‹ Pagina 21 din 31
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016