Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 263 din 6 august 2013
Monitorul Oficial 620 din 04 Octombrie 2013 (M. Of. 620/2013)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 91 din 2 octombrie 2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 620 din 4 octombrie 2013
Având în vedere că actualul context economic impune luarea unor măsuri rapide pentru crearea premiselor legislative şi administrative care să conducă la creşterea eficienţei operatorilor economici, la creşterea siguranţei circuitului economic şi a atractivităţii investiţionale a pieţei româneşti, în condiţiile în care situaţia economică dificilă şi legislaţia actuală privind insolvenţa, concepută pro-debitor, au condus la deturnarea scopului procedurilor de insolvenţă, care au devenit un mod de protejare a debitorului şi nu o procedură de maximizare a gradului de valorificare a activelor şi a recuperării creanţelor de către creditori,constatându-se că actuala abordare legislativă nu a fost totuşi de natură a dezvolta ...
Monitorul Oficial 578 din 11 Septembrie 2013 (M. Of. 578/2013)
ORDIN nr. 1.263 din 19 iunie 2013 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2013 pentru Societatea Comerciala HIDROSERV SEBES - S.A. - filiala a Societatii Comerciale de Producere a Energiei Electrice HIDROELECTRICA - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECTIEI SOCIALE SI PERSOANELOR VARSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 578 din 11 septembrie 2013
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile legii a bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, ...
ORDIN nr. 1.240 din 2 august 2013 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2013 pentru Societatea Comerciala HIDROSERV SEBES - S.A. - filiala a Societatii Comerciale de Producere a Energiei Electrice HIDROELECTRICA - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 578 din 11 septembrie 2013
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile legii a bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, ...
ORDIN nr. 1.398 din 14 iunie 2013 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2013 pentru Societatea Comerciala HIDROSERV SEBES - S.A. - filiala a Societatii Comerciale de Producere a Energiei Electrice HIDROELECTRICA - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 578 din 11 septembrie 2013
În baza art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile legii a bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, ...
Monitorul Oficial 568 din 06 Septembrie 2013 (M. Of. 568/2013)
METODOLOGIE din 2 septembrie 2013 de organizare si desfasurare a concursurilor de ocupare a posturilor didactice/catedrelor care se vacanteaza pe parcursul anului scolar in unitatile de invatamant preuniversitar de stat EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 568 din 6 septembrie 2013
Cap. idispoziţii generaleart. 1(1) coordonarea metodologică a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular este asigurată de ministerul educaţiei naţionale.(2) conform art. 95 alin. (1) lit. l) şi m) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, inspectoratele şcolare asigură:a) consiliere şi asistenţă unităţilor de învăţământ în gestionarea resurselor umane, a posturilor didactice, legalitatea organizării şi desfăşurării concursurilor de ocupare a posturilor didactice;b) gestionarea, reactualizarea şi publicarea bazei de date privind cadrele didactice calificate rămase nerepartizate şi posturile didactice/catedrele din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat care se ...
ORDIN nr. 4.959 din 2 septembrie 2013 pentru aprobarea Metodologiei de organizare si desfasurare a concursurilor de ocupare a posturilor didactice/catedrelor care se vacanteaza pe parcursul anului scolar in unitatile de invatamant preuniversitar de stat EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 568 din 6 septembrie 2013
În baza prevederilor art. 254 alin. (19) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul hotărârii guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.art. 1se aprobă metodologia de organizare şi desfăşurare a concursurilor de ocupare a posturilor didactice/catedrelor care se vacantează pe parcursul anului şcolar în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2direcţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară naţională din cadrul ministerului educaţiei naţionale, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ duc la ...
Monitorul Oficial 515 din 14 August 2013 (M. Of. 515/2013)
LEGE nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iobiectul reglementăriiart. 1prezenta lege are ca obiect punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, prin reglementarea situaţiilor tranzitorii rezultând din intrarea sa în vigoare, precum şi prin punerea de acord a legislaţiei cu dispoziţiile acesteia.art. 2În cuprinsul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:a) codul de procedură penală - legea nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege;b) codul de procedură penală din 1968 - ...
Monitorul Oficial 516 din 14 August 2013 (M. Of. 516/2013)
ORDIN nr. 753 din 12 iunie 2013 privind modificarea Normelor metodologice cu privire la asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului administraţiei şi internelor nr. 697/112/2011 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 516 din 14 august 2013
Văzând referatul de aprobare nr. e.n. 5.972 din 12 iunie 2013 întocmit de direcţia asistenţă medicală şi politici publice din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale titlului iii din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 91/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii, ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea ...
Monitorul Oficial 508 din 12 August 2013 (M. Of. 508/2013)
ORDIN nr. 1.263 din 6 august 2013 privind modificarea Ordinului ministrului dezvoltarii regionale si locuintei si al ministrului finantelor publice nr. 916/3.364/2009 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate in cadrul axei prioritare "Dezvoltare economica si sociala", domeniul major de interventie "Sprijinirea cooperarii transfrontaliere in mediul de afaceri si promovarea unei imagini si identitati regionale" pentru proiecte finantate in cadrul celui de-al doilea apel de proiecte pentru Programul de cooperare transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 508 din 12 august 2013
Având în vedere prevederile art. 126 din regulamentul (ue, euratom) nr. 966/2012 al parlamentului european şi al consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al uniunii şi de abrogare a regulamentului (ce, euratom) nr. 1.605/2002 al consiliului, prevederile art. 7 şi 13 din regulamentul (ce) nr. 1.080/2006 al parlamentului european şi al consiliului din 5 iulie 2006 privind fondul european de dezvoltare regională şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.783/1999 , cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 56 din regulamentul (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului ...
ORDIN nr. 2.281 din 5 iulie 2013 privind modificarea Ordinului ministrului dezvoltarii regionale si locuintei si al ministrului finantelor publice nr. 916/3.364/2009 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate in cadrul axei prioritare "Dezvoltare economica si sociala", domeniul major de interventie "Sprijinirea cooperarii transfrontaliere in mediul de afaceri si promovarea unei imagini si identitati regionale" pentru proiecte finantate in cadrul celui de-al doilea apel de proiecte pentru Programul de cooperare transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI ADMINISTRATIEI PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 508 din 12 august 2013