Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 172 din 5 noiembrie 2018
Monitorul Oficial 1269 din 21 Decembrie 2020 (M. Of. 1269/2020)
LEGE nr. 296 din 18 decembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1269 din 21 decembrie 2020
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 227/2015 privind codul fiscal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 7, punctul 18, litera d) a punctului 26, punctele 37 şi 40 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"18. locul conducerii efective - locul în care, dacă nu se demonstrează altfel, persoana juridică străină realizează operaţiuni care corespund unor scopuri economice, reale şi de substanţă şi unde este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:a) deciziile economico-strategice necesare pentru conducerea activităţii persoanei ...
Monitorul Oficial 1212 din 11 Decembrie 2020 (M. Of. 1212/2020)
DECIZIA nr. 721 din 7 octombrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1212 din 11 decembrie 2020
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel-marius │- judecător ││morar │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mona-maria ...
Monitorul Oficial 1189 din 07 Decembrie 2020 (M. Of. 1189/2020)
DECIZIA nr. 737 din 8 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1189 din 7 decembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1165 din 02 Decembrie 2020 (M. Of. 1165/2020)
ORDIN nr. 1.168 din 27 noiembrie 2020 pentru modificarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 245/2017 EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1165 din 2 decembrie 2020
Văzând referatul de aprobare nr. dg 4.685 din 27.11.2020 al directorului general al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere art. 51 alin. (1) lit. b) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, a legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea ...
Monitorul Oficial 1139 din 26 Noiembrie 2020 (M. Of. 1139/2020)
ORDIN nr. 2.089 din 23 noiembrie 2020 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1139 din 26 noiembrie 2020
Luând în considerare referatul administraţiei fondului pentru mediu nr. 143/dcv din 13.11.2020 pentru aprobarea ghidului de finanţare a programului naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic,în temeiul prevederilor art. 12 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea guvernului, prin ministerul finanţelor publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite româniei la nivelul uniunii europene, aprobată prin legea nr. 163/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 57 alin. (1), (4) şi (5) din ordonanţa ...
Monitorul Oficial 1130 din 24 Noiembrie 2020 (M. Of. 1130/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 201 din 23 noiembrie 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1130 din 24 noiembrie 2020
Având în vedere:- prevederile art. 23 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, potrivit cărora, prin derogare de la prevederile art. 23 alin. (2) din legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, şi de la prevederile art. 6 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2020 se pot aproba mai mult de două rectificări bugetare;– evoluţia situaţiei epidemiologice de pe teritoriul româniei care indică o creştere a numărului de persoane infectate cu coronavirusul ...
Monitorul Oficial 1064 din 11 Noiembrie 2020 (M. Of. 1064/2020)
HOTĂRÂRE nr. 943 din 5 noiembrie 2020 pentru aprobarea măsurilor privind nivelul de siguranţă şi securitate în funcţionare a Sistemului electroenergetic naţional, precum şi a măsurilor în legătură cu realizarea stocurilor de siguranţă ale Sistemului electroenergetic naţional în ceea ce priveşte combustibilii şi volumul de apă din lacurile de acumulare pentru perioada noiembrie 2020-martie 2021 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1064 din 11 noiembrie 2020
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 lit. o) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se constituie comandamentul energetic de iarnă, având, în principal, următoarele obiective:a) monitorizarea funcţionării sistemului electroenergetic naţional şi a sistemului naţional de transport al gazelor naturale în perioada noiembrie 2020-martie 2021;b) identificarea situaţiilor de disfuncţionalitate ce pot apărea în sectorul de energie şi în cel de gaze naturale în perioada noiembrie 2020-martie 2021 şi stabilirea măsurilor operative, altele decât cele administrative, privind nivelul de siguranţă ...
Monitorul Oficial 1050 din 09 Noiembrie 2020 (M. Of. 1050/2020)
ORDIN nr. 1.138 din 4 noiembrie 2020 pentru modificarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 245/2017, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1050 din 9 noiembrie 2020
Văzând referatul de aprobare nr. dg 4.351 din 4.11.2020 al directorului general al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere art. 51 alin. (1) lit. b) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, a legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. ...
Monitorul Oficial 1024 din 03 Noiembrie 2020 (M. Of. 1024/2020)
ORDIN nr. 1.837 din 29 octombrie 2020 privind modificarea şi completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 377/2017 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1024 din 3 noiembrie 2020
Văzând referatul de aprobare nr. nt 11.532/2020 al direcţiei generale asistenţă medicală, medicină de urgenţă şi programe de sănătate publică din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile:- art. 51 alin. (5) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 2 lit. a) din hotărârea guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. inormele tehnice de realizare a ...
Monitorul Oficial 990 din 27 Octombrie 2020 (M. Of. 990/2020)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005(*republicat*) EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 990 din 27 octombrie 2020
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 16/2020 pentru completarea regulamentului senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 252 din 26 martie 2020, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 992 din 23 noiembrie 2018, iar ulterior a mai fost modificat prin:hotărârea senatului nr. 5/2019 pentru modificarea art. 119 din regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 134 din 20 februarie 2019.hotărârea senatului nr. ...








