Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 121 din 1 iulie 2014
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 515 din 14 August 2013 (M. Of. 515/2013)
LEGE nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iobiectul reglementăriiart. 1prezenta lege are ca obiect punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, prin reglementarea situaţiilor tranzitorii rezultând din intrarea sa în vigoare, precum şi prin punerea de acord a legislaţiei cu dispoziţiile acesteia.art. 2În cuprinsul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:a) codul de procedură penală - legea nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege;b) codul de procedură penală din 1968 - ...
Monitorul Oficial 507 din 12 August 2013 (M. Of. 507/2013)
ORDIN nr. 2.422 din 2 august 2013 privind aprobarea Listei cuprinzand indicativele de referinta ale standardelor romane care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru constructii EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI ADMINISTRATIEI PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 12 august 2013
În temeiul art. 3 alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei uniunii europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 12 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu modificările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite prezentul ordin.art. 1 se aprobă lista cuprinzând indicativele de referinţă ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2 prezentul ordin ...
Monitorul Oficial 493 din 05 August 2013 (M. Of. 493/2013)
ORDONANTA nr. 17 din 30 iulie 2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 5 august 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 182/2013 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. i dispoziţii generaleart. 1 bugetul de stat pe anul 2013, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 106 şi nr. 106 bis din 22 februarie 2013, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2 (1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2013, detaliate pe capitole şi subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) detalierea ...
Monitorul Oficial 471 din 30 Iulie 2013 (M. Of. 471/2013)
ORDIN nr. M.72 din 10 iulie 2013 pentru abrogarea unor ordine ale ministrului apararii nationale emise in perioada 1990-2012 EMITENT: MINISTERUL APARARII NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 471 din 30 iulie 2013
În vederea aplicării prevederilor art. 64 alin. (1) şi art. 65 alin. (2) din legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, cu modificările ulterioare,ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.art. i prin prezentul ordin se abrogă următoarele ordine:1. ordinul ministrului apărării naţionale nr. m. 16/1990*) privind absolvirea participanţilor la întâlnirile cu guvernul şi organele de conducere ale ministerului apărării naţionale de unele repercusiuni;2. ordinul ministrului apărării naţionale nr. m. 20/1990*) privind înfiinţarea unor ...
Monitorul Oficial 429 din 15 Iulie 2013 (M. Of. 429/2013)
ORDIN nr. 816 din 27 iunie 2013 privind modificarea si completarea Normelor tehnice de realizare a programelor nationale de sanatate publica pentru anii 2013 si 2014, aprobate prin Ordinul ministrului sanatatii nr. 422/2013 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 429 din 15 iulie 2013
Văzând referatul de aprobare nr. e.n. 6.559/2013 al serviciului programe de sănătate din ministerul sănătăţii,având în vedere prevederile:- art. 48 alin. (3) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 124/2013 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2013 şi 2014;- art. 1 alin. (1) şi (2) din hotărârea guvernului nr. 85/2011 privind desfiinţarea şi reorganizarea unor unităţi sanitare publice cu paturi din judeţul iaşi, aflate în subordinea ministerului sănătăţii,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi ...
Monitorul Oficial 121 din 05 Martie 2013 (M. Of. 121/2013)
LEGE nr. 51 din 8 martie 2006 (*republicată*) serviciilor comunitare de utilităţi publice EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 5 martie 2013
---------*) republicată în temeiul art. iii din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 13/2008 pentru modificarea şi completarea legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 şi a legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 145 din 26 februarie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 204/2012, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 791 dn 26 noiembrie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 254 ...
Monitorul Oficial 326 din 26 Octombrie 2012 (M. Of. 326/2012)
TRATAT din 25 martie 1957 privind funcţionarea Uniunii Europene (versiune consolidată) EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 326 din 26 octombrie 2012
Preambulmaiestatea sa regele belgienilor, preŞedintele republicii federale germania, preŞedintele republicii franceze, preŞedintele republicii italiene, alteŢa sa regalĂ marea ducesĂ de luxemburg, maiestatea sa regina ŢĂrilor de jos*1)---------*1) republica bulgaria, republica cehă, regatul danemarcei, republica estonia, irlanda, republica elenă, regatul spaniei, republica cipru, republica letonia, republica lituania, republica ungară, republica malta, republica austria, republica polonă, republica portugheză, românia, republica slovenia, republica slovacă, republica finlanda, regatul suediei şi regatul unit al marii britanii şi irlandei de nord au devenit de atunci membre ale uniunii europene.deciŞi să pună bazele unei uniuni tot mai strânse între naţiunile europene,deciŞi să asigure, printr-o acţiune comună, progresul ...
Monitorul Oficial 626 din 31 August 2012 (M. Of. 626/2012)
ORDIN nr. 30 din 27 august 2012 pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a preturilor si tarifelor la consumatorii finali care nu uzeaza de dreptul de eligibilitate EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 626 din 31 august 2012
Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), c), d) şi e) din legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 22 alin. (2) lit. b)-f) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012,în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.428/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, cu completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite următorul ordin:art. 1 se aprobă metodologia de stabilire a preţurilor şi tarifelor la consumatorii finali care nu uzează de dreptul de ...
Monitorul Oficial 595 din 20 August 2012 (M. Of. 595/2012)
ORDIN nr. 185 din 26 iulie 2012 pentru aprobarea versiunii a V-a a Documentului-cadru de implementare a Programului operational "Dezvoltarea capacitatii administrative" 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 20 august 2012
Având în vedere decizia comisiei europene nr. c (2007) 5.748 din 21 noiembrie 2007 privind adoptarea programului operaţional "dezvoltarea capacităţii administrative" de ajutor comunitar din partea fondului social european, în conformitate cu obiectivul "convergenţă", în regiunile din românia,în temeiul art. 7 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului administraţiei şi internelor, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, al art. i din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 16/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, aprobată cu modificări şi completări prin legea ...








