Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme metodologice din 8 aprilie 2014
Monitorul Oficial 1212 bis din 03 Decembrie 2024 (M. Of. 1212 bis/2024)
Monitorul Oficial 1221 din 04 Decembrie 2024 (M. Of. 1221/2024)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 135 din 21 noiembrie 2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1221 din 4 decembrie 2024
Având în vedere situaţia generată de războiul de agresiune al federaţiei ruse împotriva ucrainei, care a condus la adoptarea, de către uniunea europeană, a celui mai complex regim de măsuri restrictive de până în prezent la adresa federaţiei ruse, ce vizează, printre altele, restricţii în domeniile financiar-bancar, transporturi, energie, comerţul cu tehnologii şi produse sensibile, precum şi desemnări de persoane şi entităţi responsabile faţă de care se aplică măsuri de îngheţare a fondurilor şi a resurselor economice, restricţii de călătorie sau măsuri sectoriale,întrucât, în acest context, aplicarea măsurilor restrictive adoptate de uniunea europeană implică îngheţarea fondurilor şi a resurselor economice, ...
Monitorul Oficial 1189 din 29 Noiembrie 2024 (M. Of. 1189/2024)
LEGE nr. 294 din 27 noiembrie 2024 privind rezilienţa entităţilor critice, precum şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1189 din 29 noiembrie 2024
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1obiect de reglementare(1) prezenta lege stabileşte cadrul legal privind identificarea entităţilor critice, sprijinirea acestora în vederea consolidării rezilienţei, precum şi îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere între autorităţile competente în vederea asigurării furnizării serviciilor esenţiale pe piaţa internă a uniunii europene, denumită în continuare piaţa internă.(2) coordonarea activităţilor desfăşurate de autorităţile competente desemnate conform art. 26 alin. (2) lit. b) pentru identificarea entităţilor critice revine, în condiţiile prezentei legi, centrului naţional de coordonare a protecţiei infrastructurilor critice, structură fără personalitate juridică, din cadrul ministerului afacerilor interne, denumit în continuare cncpic. (3) cncpic iniţiază norme ...
Monitorul Oficial 1067 din 24 Octombrie 2024 (M. Of. 1067/2024)
DECIZIA nr. 97 din 5 martie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 pct. 3 şi ale art. 67 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1067 din 24 octombrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 1021 din 11 Octombrie 2024 (M. Of. 1021/2024)
HOTĂRÂRE nr. 1.260 din 9 octombrie 2024 pentru aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 186/2024 privind instituirea zilei de 15 octombrie ca Ziua naţională de comemorare a copiilor decedaţi în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, intitulată „Ziua Părinţilor de Îngeri“ EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1021 din 11 octombrie 2024
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 3 alin. (4) din legea nr. 186/2024 privind instituirea zilei de 15 octombrie ca ziua naţională de comemorare a copiilor decedaţi în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, intitulată „ziua părinţilor de Îngeri“,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) pentru punerea în aplicare a prevederilor legii nr. 186/2024 privind instituirea zilei de 15 octombrie ca ziua naţională de comemorare a copiilor decedaţi în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, intitulată „ziua părinţilor de Îngeri“, denumită în continuare legea, se aprobă ...
Monitorul Oficial 956 din 24 Septembrie 2024 (M. Of. 956/2024)
DECIZIA nr. 144 din 19 martie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 lit. p) din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 956 din 24 septembrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 954 din 24 Septembrie 2024 (M. Of. 954/2024)
SENTINŢA CIVILĂ nr. 394 din 10 martie 2023 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ EMITENT: Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a VIII-a Contencios Administrativ, Fiscal PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 954 din 24 septembrie 2024
Dosar nr. 1.421/2/2022curtea constituită din: ┌────────────────┬─────────────────────┐│preşedinte │- judecător x │├────────────────┼─────────────────────┤│grefier │- x │└────────────────┴─────────────────────┘pe rol se află acţiunea în contencios administrativ având ca obiect „anulare acte administrative cu caracter normativ“, formulată de reclamanţii x în contradictoriu cu pârâţii guvernul româniei, ministerul sănătăţii şi casa naţională de asigurări de sănătate. dezbaterile orale au avut loc în şedinţa publică din 9.02.2022, susţinerile părţilor ...
Monitorul Oficial 942 din 19 Septembrie 2024 (M. Of. 942/2024)
SENTINŢA CIVILĂ nr. 416 din 20 septembrie 2022 referitoare la soluţionarea acţiunii în contencios-administrativ şi fiscal formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Secretariatul General al Guvernului şi Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Timiş, pentru anulare act administrativ EMITENT: Curtea de Apel Timisoara-Sc.Cnt.Ad+Fisc PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 942 din 19 septembrie 2024
Dosar nr. 591/59/2022preşedinte - răzvan pătrugrefier - elena mihuţas-a luat în examinare, în vederea pronunţării, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta a. în contradictoriu cu pârâţii guvernul româniei, secretariatul general al guvernului şi agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială timiş, pentru anulare act administrativ. cererea este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 150 lei, în temeiul art. 16 lit. a) din o.u.g. nr. 80/2013 (fila 20 dosar). procedura este legal îndeplinită, pronunţarea s-a făcut fără citare.s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, văzând că mersul dezbaterilor este consemnat în Încheierea de şedinţă din 6.09.2022, ...
Monitorul Oficial 937 din 18 Septembrie 2024 (M. Of. 937/2024)
DECIZIA nr. 380 din 11 iulie 2024 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a articolului unic din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu referire la dispoziţiile art. I pct. 7, 8, 10 şi 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 [cu referire la art. 4, 4^1, 5 şi art. 9^2 alin. (4), (5) şi (8) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare] EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 937 din 18 septembrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ ...
Monitorul Oficial 928 din 16 Septembrie 2024 (M. Of. 928/2024)
NORME METODOLOGICE din 9 septembrie 2024 pentru aplicarea de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în domeniul industriei, a prevederilor art. 25 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 EMITENT: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 928 din 16 septembrie 2024
──────────aprobate prin ordinul nr. 2.887 din 9 septembrie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 928 din 16 septembrie 2024.──────────art. 1(1) direcţia politici industriale şi finanţări pentru industrie, denumită în continuare dpifi, din cadrul ministerului economiei, antreprenoriatului şi turismului are obligaţia monitorizării schemelor de ajutor de stat/de minimis pe care le administrează.(2) procesul de monitorizare prevăzut la alin. (1) se realizează prin analiza informaţiilor furnizate de beneficiar, la solicitarea dpifi, a altor documente, precum şi prin verificări la faţa locului.(3) procesul de monitorizare a ajutoarelor de stat/de minimis vizează verificarea următoarelor aspecte:a) îndeplinirea condiţiilor ...








