Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme metodologice din 30 octombrie 2015
Monitorul Oficial 719 din 19 Septembrie 2016 (M. Of. 719/2016)
NORME METODOLOGICE din 31 august 2016 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 719 din 19 septembrie 2016
──────────aprobate de hotărârea nr. 640/2016 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 719 din 19 septembrie 2016.──────────cap. i programarea bugetară a fondurilor aferente fondului european de garantare agricolă, fondului european agricol pentru dezvoltare rurală, fondului european pentru pescuit şi afaceri maritime şi a contribuţiei publice naţionale totaleart. 1 (1) În vederea cuprinderii în buget a sumelor prevăzute la art. 14, 34 şi 36 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul uniunii europene, precum şi a fondurilor ...
HOTĂRÂRE nr. 640 din 31 august 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 719 din 19 septembrie 2016
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 59 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul uniunii europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 56/2016,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. i se aprobă normele metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea ...
Monitorul Oficial 700 bis din 08 Septembrie 2016 (M. Of. 700 bis/2016)
STRATEGIE din 27 iulie 2016 privind dezvoltarea funcţiei publice 2016-2020 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 700 bis din 8 septembrie 2016
──────────aprobată de hotărârea nr. 525/2016 publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 700 din 8 septembrie 2016.──────────[sigla*)] ministerul dezvoltĂrii regionale Şi administraŢiei publice agenŢia naŢionalĂ a funcŢionarilor publici──────────*) notă ctce:sigla anaf se găseşte în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 700 bis din 8 septembrie 2016 la pagina 3 (a se vedea imaginea asociată).──────────strategia privind dezvoltarea funcţiei publice 2016-2020 2016lista abrevierilor ┌──────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ acronim │ explicaţie ...
Monitorul Oficial 715 din 15 Septembrie 2016 (M. Of. 715/2016)
NORME METODOLOGICE din 13 septembrie 2016 de utilizare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale alocate pentru achitarea plăţilor restante ale instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul local şi spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, raportate potrivit legii, pentru destinaţiile prevăzute la art. 55 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2016 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016 (Anexa 2) EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 715 din 15 septembrie 2016
──────────aprobate de ordinul nr. 2.229 din 13 septembrie 2016, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 715 din 15 septembrie 2016──────────art. 1(1) În vederea alocării sumelor prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 14/2016 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016, unităţile/ subdiviziunile administrativ-teritoriale prezintă direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/administraţiilor judeţene ale finanţelor publice în a căror rază teritorială îşi au sediul, până la data de 31 octombrie 2016, cererea privind solicitarea de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale din suma aprobată la art. ...
NORME METODOLOGICE din 13 septembrie 2016 de utilizare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale alocate pentru achitarea plăţilor restante ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale şi instituţiilor publice finanţate integral din bugetul local pe destinaţiile prevăzute la art. 55 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2016 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016 (Anexa 1) EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 715 din 15 septembrie 2016
──────────aprobate de ordinul nr. 2.229 din 13 septembrie 2016, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 715 din 15 septembrie 2016──────────art. 1(1) În vederea alocării sumelor prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 14/2016 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016, unităţile/ subdiviziunile administrativ-teritoriale transmit direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/administraţiilor judeţene ale finanţelor publice în a căror rază teritorială îşi au sediul, până la data de 31 octombrie 2016, cererea privind solicitarea de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale din suma aprobată la art. ...
ORDIN nr. 2.229 din 13 septembrie 2016 de aplicare a prevederilor art. 55 alin. (3)-(17) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2016 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016 EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 715 din 15 septembrie 2016
În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 55 alin. (21) din ordonanţa guvernului nr. 14/2016 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. 1sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 14/2016 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016, repartizate de ministerul finanţelor publice potrivit art. 2, se utilizează ...
Monitorul Oficial 700 din 08 Septembrie 2016 (M. Of. 700/2016)
HOTĂRÂRE nr. 525 din 27 iulie 2016 pentru aprobarea Strategiei privind dezvoltarea funcţiei publice 2016-2020 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 8 septembrie 2016
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 11 lit. f) din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic se aprobă strategia privind dezvoltarea funcţiei publice 2016-2020, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.──────────*) anexa se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 700 bis, care se poate achiziţiona de la centrul pentru relaţii cu publicul al regiei autonome "monitorul oficial", bucureşti, şos. panduri nr. 1.────────── prim-ministru dacian julien cioloŞcontrasemnează:---------------viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, vasile dîncu secretarul general al guvernului, sorin ...
Monitorul Oficial 663 din 30 August 2016 (M. Of. 663/2016)
ORDIN nr. 678 din 10 august 2016 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind modul de efectuare a inspecţiilor şi controlului asupra transporturilor rutiere, a activităţilor conexe acestora, a activităţii centrelor de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, a activităţii şcolilor de conducători auto şi a activităţii instructorilor auto autorizaţi, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 995/2011 EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 663 din 30 august 2016
În temeiul prevederilor art. 10 şi ale art. 12 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea inspectoratului de stat pentru controlul în transportul rutier, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 18/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. iv alin. (2) din legea nr. 352/2015 pentru modificarea şi completarea ordonanţei guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea inspectoratului de stat pentru controlul în transportul rutier, ale art. 55 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravenţional ale prevederilor regulamentului (ce) nr. 1.071/2009 al parlamentului european şi al consiliului din 21 octombrie 2009 de ...
Monitorul Oficial 644 din 23 August 2016 (M. Of. 644/2016)
HOTĂRÂRE nr. 583 din 10 august 2016 privind aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2016-2020, a seturilor de indicatori de performanţă, a riscurilor asociate obiectivelor şi măsurilor din strategie şi a surselor de verificare, a inventarului măsurilor de transparenţă instituţională şi de prevenire a corupţiei, a indicatorilor de evaluare, precum şi a standardelor de publicare a informaţiilor de interes public EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 644 din 23 august 2016
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 11 lit. f) din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 5 din convenţia naţiunilor unite împotriva corupţiei, ratificată prin legea nr. 365/2004 pentru ratificarea convenţiei naţiunilor unite împotriva corupţiei, adoptată la new york la 31 octombrie 2003,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă strategia naţională anticorupţie pe perioada 2016-2020, prevăzută în anexa nr. 1, denumită în continuare strategia.art. 2se aprobă seturile de indicatori de performanţă, riscurile asociate obiectivelor şi măsurilor din strategie şi sursele de verificare, prevăzute ...
Monitorul Oficial 627 din 16 August 2016 (M. Of. 627/2016)
ORDONANŢĂ nr. 14 din 10 august 2016 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 16 august 2016
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 123/2016 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. i dispoziţii generaleart. 1 bugetul de stat pe anul 2016, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 941 şi 941 bis din 19 decembrie 2015, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2 (1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2016, detaliate pe capitole şi subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) detalierea influenţelor ...








