Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme metodologice din 3 decembrie 2007
Monitorul Oficial 464 din 22 Iunie 2016 (M. Of. 464/2016)
DECIZIE nr. 209 din 12 aprilie 2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 4 şi art. 6 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 464 din 22 iunie 2016
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu drăgănescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b), c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, excepţie ridicată de societatea mădăştef & geo spedition - s.r.l. din ploieşti în dosarul nr. 2.712/105/2014/a1 al curţii de apel ploieşti -- secţia a ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 948d/2015.2. la apelul nominal lipsesc părţile. procedura de citare este legal îndeplinită.3. preşedintele dispune să se facă apelul şi în ...
Monitorul Oficial 434 din 09 Iunie 2016 (M. Of. 434/2016)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 20 din 8 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 434 din 9 iunie 2016
Având în vedere că, în prezent, salarizarea personalului bugetar este reglementată prin legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare că, de la data aprobării legii-cadru nr. 284/2010 şi până în prezent, nu au fost aplicate valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele legii-cadru,ţinând cont de succesivele amânări ale aplicării în totalitate a legii-cadru nr. 284/2010, cauzate de constrângeri financiare, ceea ce face ca în prezent salarizarea personalului bugetar plătit din fonduri publice să se facă potrivit cadrului normativ în vigoare la nivelul anului ...
Monitorul Oficial 433 din 09 Iunie 2016 (M. Of. 433/2016)
DECIZIE nr. 127 din 10 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 4 şi art. 6 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 9 iunie 2016
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu drăgănescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi art. 6 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, excepţie ridicată de cătălin ion ciora în dosarul nr. 1.267/3/2014 al tribunalului bucureşti - secţia a ii-a contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 647d/2015.2. la apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită ...
Monitorul Oficial 423 din 06 Iunie 2016 (M. Of. 423/2016)
NORME METODOLOGICE din 2 iunie 2016 de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 6 iunie 2016 ────────── Aprobate de Hotărârea Guvernului nr. 395 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 6 iunie 2016. ──────────
Cap. i dispoziţii generale şi organizatoricesecŢiunea 1dispoziţii generaleart. 1 (1) În procesul de realizare a achiziţiilor publice orice situaţie pentru care nu există o reglementare explicită se interpretează prin prisma principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, denumită în continuare lege.(2) pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a evita apariţia unor situaţii de natură să determine existenţa unui conflict de interese şi/sau împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei.(3) În cazul în care constată apariţia unei situaţii dintre cele prevăzute la alin. (2), autoritatea ...
HOTĂRÂRE nr. 395 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 6 iunie 2016
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 233 din legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 se aprobă normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 390 din 23 mai 2016, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2 la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă:a) hotărârea guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din ...
Monitorul Oficial 424 din 06 Iunie 2016 (M. Of. 424/2016)
DECIZIE nr. 200 din 7 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 152 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 424 din 6 iunie 2016
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu drăgănescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 152 alin. (1) din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, excepţie ridicată de preda cătălina-marina - Întreprindere individuală în dosarul nr. 899/62/2015 al tribunalului braşov - secţia a ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 1.628d/2015.2. la apelul nominal răspunde preda cătălina-marina, lipsind celelalte părţi. procedura de citare este legal îndeplinită.3. prim-magistratul-asistent referă că autoarea excepţiei a transmis la dosarul cauzei un punct de vedere, însoţit de petiţia pe care aceasta a adresat-o ...
Monitorul Oficial 422 din 06 Iunie 2016 (M. Of. 422/2016)
NORME METODOLOGICE din 2 iunie 2016 de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 6 iunie 2016 ────────── Aprobate de Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 6 iunie 2016. ──────────
Cap. i dispoziţii generale şi organizatorice privind înregistrarea, reînnoirea şi recuperarea înregistrării în seapsecŢiunea 1dispoziţii generaleart. 1 (1) În procesul de realizare a achiziţiilor sectoriale orice situaţie pentru care nu există o reglementare explicită se interpretează prin prisma principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, denumită în continuare lege.(2) pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, entitatea contractantă are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a evita apariţia unor situaţii de natură să determine existenţa unui conflict de interese şi/sau împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei.(3) În cazul în care constată apariţia unei ...
HOTĂRÂRE nr. 394 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 6 iunie 2016
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 254 din legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic se aprobă normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, publicată în monitorul oficial al româniei partea i, nr. 391 din 23 mai 2016, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru dacian julien cioloŞcontrasemnează:--------------- ministrul finanţelor publice,anca dana dragu preşedintele agenţiei naţionale pentru achiziţii publice, bogdan puşcaş viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, vasile dîncu viceprim-ministru, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, costin grigore borc ministrul afacerilor externe,lazăr comănescu ministrul fondurilor ...
Monitorul Oficial 415 din 01 Iunie 2016 (M. Of. 415/2016)
LEGE nr. 111 din 27 mai 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 415 din 1 iunie 2016
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ise aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 109 din 30 noiembrie 2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 883 din 14 decembrie 2011, cu următoarele modificări şi completări:1. articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 1(1) prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică întreprinderilor publice, persoane juridice române.(2) prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică şi la:a) instituţiile de credit, instituţiile financiare şi societăţile de servicii de investiţii financiare şi societăţile de administrare a investiţiilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de ...
Monitorul Oficial 405 din 30 Mai 2016 (M. Of. 405/2016)
DECIZIE nr. 3 din 4 aprilie 2016 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 62 din Legea nr. 275/2006 şi a dispoziţiilor art. 87 din Legea nr. 254/2013 EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 405 din 30 mai 2016
Dosar nr. 1/2016ionuţ mihai matei - vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie - preşedintele completuluilavinia curelea - preşedintele secţiei i civileroxana popa - preşedintele delegat al secţiei a ii-a civileionel barbă - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscalmirela sorina popescu - preşedintele secţiei penalecarmen elena popoiag - judecător la secţia i civilăalina iuliana Ţuca ...








