Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme metodologice din 25 octombrie 2006
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 377 din 26 Iunie 2013 (M. Of. 377/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 64 din 19 iunie 2013 privind infiintarea si acreditarea fondurilor mutuale pentru gestionarea riscurilor in agricultura si acordarea de compensatii financiare membrilor pentru pierderile economice cauzate de boli ale animalelor, ale plantelor sau de un incident de mediu EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 377 din 26 iunie 2013
În contextul dificultăţilor economice şi financiare care afectează sectorul agricol din românia, este importantă oferirea unui cadru legal producătorilor agricoli care să sprijine înfiinţarea de fonduri mutuale menite să îi ajute să facă faţă pierderilor economice cauzate de boli ale animalelor, ale plantelor sau de un incident de mediu.uniunea europeană acordă sprijin producătorilor agricoli prin intermediul plăţilor directe şi al programelor de dezvoltare rurală, regulamentul (ce) nr. 73/2009 al consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme ...
Monitorul Oficial 207 din 11 Aprilie 2013 (M. Of. 207/2013)
ORDIN nr. 1.200 din 4 aprilie 2013 privind monitorizarea respectarii normelor de conduita de catre functionarii publici si a implementarii procedurilor disciplinare EMITENT: AGENTIA NATIONALA A FUNCTIONARILOR PUBLICI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 11 aprilie 2013
Având în vedere:- prevederile art. 22 alin. (1) lit. b), c) şi d) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- prevederile art. 20 alin. (1) lit. a) şi ale art. 21 alin. (4) şi (5) din legea nr. 7/2004 privind codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată;- prevederile art. 10 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 1.000/2006 privind organizarea şi funcţionare a agenţiei naţionale a funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- prevederile art. 55 din hotărârea guvernului nr. 1.344/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, cu modificările ...
Monitorul Oficial 173 bis din 29 Martie 2013 (M. Of. 173 bis/2013)
NORME TEHNICE din 29 martie 2013 de realizare a programelor nationale de sanatate publica pentru anii 2013 si 2014*) EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 173 bis din 29 martie 2013
------*) aprobate de ordinul nr. 422/2013 publicat în monitorul oficial, partea i nr. 173 din 29/03/2013.art. 1În anii 2013 şi 2014, potrivit hotărârii guvernului ....../2013 pentru privind aprobarea programelor naţionale de sănătute pentru anii 2013 şi 2014, se derulează următoarele programe de sănătate publică finanţate din bugetul ministerului sănătăţii:1) programele naţionale de boli transmisibile:a) programul naţional de imunizare:a.1. subprogramul de vaccinări obligatorii;a.2. subprogramul de vaccinări opţionale pentru grupele de risc;b) programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare;c) programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei hiv;d) programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei;e) programul ...
Monitorul Oficial 173 din 29 Martie 2013 (M. Of. 173/2013)
ORDIN nr. 422 din 29 martie 2013 privind aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor nationale de sanatate publica pentru anii 2013 si 2014 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 173 din 29 martie 2013
Văzând referatul de aprobare nr. e.n. 3.155 din 29 martie 2013 al serviciului programe de sănătate din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 48 alin. (3) lit. a) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale art. 2 lit. a) din hotărârea guvernului nr. 124/2013 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2013 şi 2014,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului româniei nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. 1se aprobă normele tehnice de realizare a ...
Monitorul Oficial 64 bis din 30 Ianuarie 2013 (M. Of. 64 bis/2013)
METODOLOGIE-CADRU*) din 13 noiembrie 2012 privind mobilitatea personalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul scolar 2013-2014 EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 64 bis din 30 ianuarie 2013
_________*) aprobată de ordinul nr. 6239/2012 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 64 din 30 ianuarie 2013.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta metodologie reglementează:a) condiţiile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar;b) organizarea şi desfăşurarea etapelor de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar;c) angajarea personalului didactic în învăţământul preuniversitar, precum şi eliberarea din funcţie a personalului didactic din învăţământul preuniversitar.(2) prin unităţi de învăţământ, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere: unităţile de învăţământ cu personalitate juridică la data de 1 septembrie 2013, respectiv unităţile de învăţământ conexe ale învăţământului preuniversitar şi unităţile de ...
Monitorul Oficial 121 din 05 Martie 2013 (M. Of. 121/2013)
LEGE nr. 51 din 8 martie 2006 (*republicată*) serviciilor comunitare de utilităţi publice EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 5 martie 2013
---------*) republicată în temeiul art. iii din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 13/2008 pentru modificarea şi completarea legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 şi a legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 145 din 26 februarie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 204/2012, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 791 dn 26 noiembrie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 254 ...
Monitorul Oficial 119 din 04 Martie 2013 (M. Of. 119/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 9 din 19 februarie 2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 119 din 4 martie 2013
Situaţia extraordinară prevăzută la art. 115 alin. (4) din constituţia româniei, republicată, se motivează prin necesitatea asigurării cadrului necesar în vederea realizării unor programe şi proiecte din domeniul protecţiei mediului, pentru îmbunătăţirea calităţii aerului şi pentru încadrarea în valorile-limită prevăzute de legislaţia comunitară în acest domeniu.de asemenea, prin adoptarea prezentului act normativ se asigură conformarea cu recomandările comisiei europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012 potrivit căreia taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performanţă obiective, disponibile în mod obişnuit şi relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile ...
Monitorul Oficial 64 din 30 Ianuarie 2013 (M. Of. 64/2013)
ORDIN nr. 6.239 din 13 noiembrie 2012 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul scolar 2013-2014 EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 30 ianuarie 2013
În baza prevederilor art. 18, 19, 61, 62, 63, 68, 89, 90, 93, 94, 95, 97, 99, 100, art. 149 alin. (3), art. 234, 247, art. 248 alin. (3)-(6), art. 252, 253, 254, 254^1, 255, 262, art. 263 alin. (1)-(10), art. 268, 279, 280, 281, 282 şi 284 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul hotărârii guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.art. 1se aprobă metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar ...
Monitorul Oficial 54 din 23 Ianuarie 2013 (M. Of. 54/2013)
ORDONANTA nr. 8 din 23 ianuarie 2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal si reglementarea unor masuri financiar-fiscale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 23 ianuarie 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.3 din legea nr. 1/2013 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. ilegea nr. 571/2003 privind codul fiscal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 7 alineatul (1) punctul 34, după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:"e) pentru mijloacele fixe amortizabile clasificate ca active biologice, valoarea fiscală este reprezentată de costul de achiziţie, de producţie ...