Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norma din 16 iunie 2008

‹‹ Pagina 158 din 214

Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)

RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013

Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...

Monitorul Oficial 353 bis din 14 Iunie 2013 (M. Of. 353 bis/2013)

NORME METODOLOGICE din 10 iunie 2013 privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu functiuni de cazare si alimentatie publica, a licentelor si brevetelor de turism*) EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU TURISM PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 353 bis din 14 iunie 2013

-----------*) aprobate de ordinul preşedintelui autorităţii naţionale pentru turism nr. 65 din 10 iunie 2013, publicat în monitorul oficial, partea i nr. 353 din 14 iunie 2013.cap. idispoziţii generaleart. 1prezentele norme metodologice, elaborate în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 1267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor şi brevetelor de turism, cu modificările şi completările ulterioare inclusiv cele prevăzute de h.g. nr. 121/2013 - denumită în continuare hotărâre, sunt obligatorii şi stabilesc metodologia, condiţiile şi criteriile privind: clasificarea tuturor tipurilor de structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică din românia, ...

Monitorul Oficial 407 din 05 Iulie 2013 (M. Of. 407/2013)

DECIZIE nr. 334 din 26 iunie 2013 cu privire la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 5 iulie 2013

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormona maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormihaela senia costinescu - magistrat-asistent-şefi. cu adresa nr. 51/3.190 din 4 iunie ...

Monitorul Oficial 404 din 04 Iulie 2013 (M. Of. 404/2013)

DECIZIE nr. 319 din 19 iunie 2013 asupra obiectiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 18 [referitoare la modificarea art. 24] si ale art. I pct. 19 [referitoare la introducerea art. 24^2] din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 404 din 4 iulie 2013

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormarieta safta - prim magistrat-asistenti. 1. cu adresa nr. 936 din 26 aprilie 2013, preşedintele româniei a transmis curţii constituţionale obiecţia de ...

Monitorul Oficial 399 din 03 Iulie 2013 (M. Of. 399/2013)

Monitorul Oficial 363 din 18 Iunie 2013 (M. Of. 363/2013)

Monitorul Oficial 350 din 13 Iunie 2013 (M. Of. 350/2013)

DECIZIE nr. 206 din 29 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 414^5 alin. 4 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 13 iunie 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de ...

Monitorul Oficial 349 din 13 Iunie 2013 (M. Of. 349/2013)

Monitorul Oficial 347 din 12 Iunie 2013 (M. Of. 347/2013)

DECIZIE nr. 231 din 9 mai 2013 asupra cererii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre puterea judecatoreasca, reprezentata prin Consiliul Superior al Magistraturii, si puterea executiva, reprezentata prin Guvernul Romaniei, formulata de presedintele Consiliului Superior al Magistraturii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 347 din 12 iunie 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormarieta safta - prim-magistrat-asistenti. pe rol se află cererea de soluţionare a ...

Monitorul Oficial 312 din 30 Mai 2013 (M. Of. 312/2013)

NORMA TEHNICA din 17 mai 2013 "Conditii tehnice de racordare la retelele electrice de interes public pentru centralele electrice fotovoltaice" EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 312 din 30 mai 2013

Cap. i scopart. 1 (1) prezenta normă tehnică stabileşte cerinţele tehnice minimale pe care trebuie să le îndeplinească centralele electrice fotovoltaice racordate la reţelele electrice de interes public, astfel încât să poată fi asigurată funcţionarea în siguranţă a sistemului electroenergetic, precum şi condiţiile pentru funcţionarea sigură a centralei.(2) prezenta normă tehnică constituie parte componentă a codului tehnic al reţelei electrice de transport, aprobat prin ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 20/2004, şi a codului tehnic al reţelelor electrice de distribuţie, aprobat prin ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 128/2008.cap. ii domeniu de ...

‹‹ Pagina 158 din 214
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016