Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
metodologie din 29 martie 2017
Monitorul Oficial 491 bis din 28 Iunie 2017 (M. Of. 491 bis/2017)
GHIDUL SOLICITANTULUI din 31 mai 2017 aferent măsurii III.2 - Punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunităţii (inclusiv costurile de funcţionare şi animare) - Selectarea grupurilor de acţiune locală pentru pescuit (FLAG-uri) EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 491 bis din 28 iunie 2017
──────────aprobat de ordinul nr. 181 din 31 mai 2017, publicat în monitorul oficial al româniei nr. 491 din 28 iunie 2017.────────── programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020 prioritatea uniunii europene 4 creŞterea gradului de ocupare a forŢei de muncĂ Şi sporirea coeziunii teritoriale obiectiv specific 4: promovarea creşterii economice, a incluziunii sociale şi a creării de locuri de muncă şi furnizarea de sprijin pentru creşterea şanselor de angajare şi a mobilităţii forţei de muncă în cadrul comunităţilor costiere şi interioare, dependente de pescuit şi acvacultură, inclusiv diversificarea din domeniul pescuitului şi al altor sectoare ale economiei maritime. tipul apelului: competitiv, ...
Monitorul Oficial 526 din 06 Iulie 2017 (M. Of. 526/2017)
HOTĂRÂRE nr. 447 din 30 iunie 2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 526 din 6 iulie 2017
Având în vedere decizia comisiei europene c(2016)8.769 final din 3.01.2017, precum şi prevederile orientărilor uniunii europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale 2014-2020 şi art. 97 alin. (1) lit. b) din legea nr. 46/2008 - codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 99 din legea nr. 46/2008 - codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) scopul prezentei hotărâri îl reprezintă instituirea schemei de ajutor de stat, denumită în continuare schemă, având ca ...
Monitorul Oficial 427 bis din 09 Iunie 2017 (M. Of. 427 bis/2017)
ANEXĂ din 31 mai 2017 la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 182/2017 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 427 bis din 9 iunie 2017
manual de procedură pentru implementarea proiectelor finanţate prin măsura 20 - "asistenţă tehnică" descrisă în capitolul 15.6 din cadrul programului naţional de dezvoltare rurală 2014-2020 mai 2017 ┌──────────────┬──────────────────────────────────────────────────────┬────────┐│ ministerul │ pndr 2014-2020 │paginile││ agriculturii │ manual de procedurĂ ...
Monitorul Oficial 394 din 25 Mai 2017 (M. Of. 394/2017)
DECIZIA nr. 158 din 14 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) şi (3), art. 17, art. 50, art. 60 alin. (2) şi (6) şi art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 394 din 25 mai 2017
┌─────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│daniel-marius morar │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...
Monitorul Oficial 265 bis din 14 Aprilie 2017 (M. Of. 265 bis/2017)
METODOLOGIE din 31 martie 2017 pentru Concursul naţional/local de proiecte de tineret şi pentru Concursul naţional de proiecte studenţeşti EMITENT: Ministerul Tineretului şi Sportului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 265 bis din 14 aprilie 2017
──────────aprobată prin ordinul nr. 305 din 31 martie 2017, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 265 din 14 aprilie 2017────────── cap. itema şi bugetul concursului art. 1tema şi priorităţile(1) prezenta metodologie se aplică concursului naţional de proiecte de tineret, concursului naţional de proiecte studenţeşti şi concursurilor locale de proiecte de tineret, denumite în continuare concursuri, organizate la nivel naţional de ministerul tineretului şi sportului, denumit în continuare mts şi la nivel local de direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv direcţia pentru sport şi tineret a municipiului bucureşti, denumite în continuare djst, ...
Monitorul Oficial 276 din 20 Aprilie 2017 (M. Of. 276/2017)
ÎNCHEIERE din 15 martie 2017 privind îndreptarea unor erori materiale şi a cererii de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 784A din 26 octombrie 2016 EMITENT: Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 276 din 20 aprilie 2017
──────────conţinută de decizia nr. 38 din 4 aprilie 2017, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 276 din 20 aprilie 2017──────────Şedinţa publică din data de 15.03.2017dosar nr. 2.013/2/2016curtea constituită din:preşedinte: elena melania crişcovjudecător: maria dalina oanceagrefier: marinela valentina bojăpe rol, soluţionarea cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 784a/26.10.2016 şi a cererii de îndreptare a erorii materiale formulate de apelanţii-reclamanţi uniunea producătorilor de fonograme din românia (upfr) şi centrul român pentru administrarea drepturilor artiştilor interpreţi (credidam) în cauza privind cererile de apel formulate de apelanţii-reclamanţi uniunea producătorilor de fonograme din românia - u.p.f.r. şi centrul român pentru administrarea ...
Monitorul Oficial 268 din 18 Aprilie 2017 (M. Of. 268/2017)
HOTĂRÂRE nr. 223 din 12 aprilie 2017 pentru modificarea şi abrogarea unor acte normative care cuprind prevederi referitoare la taxe şi tarife EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 268 din 18 aprilie 2017
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. xv din legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. inormele metodologice de aplicare unitară a dispoziţiilor legale privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.375/2006, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 851 din 17 octombrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. la articolul 44 alineatul (1), litera h) se abrogă.2. la articolul 53 alineatul (1), litera g) se abrogă.3. la articolul ...
Monitorul Oficial 242 din 07 Aprilie 2017 (M. Of. 242/2017)
ORDIN nr. 84 din 3 aprilie 2017 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 116/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comitetului de selecţie şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor pentru proiectele aferente măsurii 1 „Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare“ din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR) EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 242 din 7 aprilie 2017
având în vedere referatul de aprobare nr. 235.119 din 29 martie 2017, întocmit de direcţia generală dezvoltare rurală - autoritate de management pentru pndr; în baza prevederilor:- art. 65 şi 66 din regulamentul (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;– programului naţional de dezvoltare rurală 2014-2020, aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene nr. 3.508 din 26 mai 2015, cu modificările ...
Monitorul Oficial 232 din 05 Aprilie 2017 (M. Of. 232/2017)
METODOLOGIE DIN 29 MARTIE 2017 de organizare şi funcţionare a învăţământului dual EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 232 din 5 aprilie 2017
──────────aprobată de ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.554 din 29 martie 2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 232 din 5 aprilie 2017.────────── cap. idispoziţii generale art. 1 prezenta metodologie reglementează organizarea şi funcţionarea învăţământului profesional şi tehnic dual, denumit în continuare învăţământ dual, pentru calificări profesionale de nivel 3, 4 şi 5, conform cadrului naţional al calificărilor, în condiţiile legii.art. 2 Învăţământul dual se organizează pentru dobândirea de cunoştinţe, deprinderi şi competenţe, preponderent pentru ocuparea unui loc de muncă, pentru calificări profesionale de nivel 3, 4 şi 5, conform cadrului naţional al ...
ORDIN nr. 3.554 din 29 martie 2017 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a învăţământului dual EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 232 din 5 aprilie 2017
În temeiul prevederilor art. 25 alin. (6) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu hotărârea guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.art. 1se aprobă metodologia de organizare şi funcţionare a învăţământului dual, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2direcţia generală evaluare şi monitorizare învăţământ preuniversitar, direcţia generală management preuniversitar, direcţia minorităţi, direcţia generală economică, centrul naţional de dezvoltare a Învăţământului profesional şi tehnic, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ profesional şi tehnic duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.art. 3prezentul ...