Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
legea nr 307 din 12 iulie 2006
Monitorul Oficial 633 din 20 Iulie 2018 (M. Of. 633/2018)
HOTĂRÂRE nr. 531 din 12 iulie 2018 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" prin Administraţia Bazinală de Apă Mureş, instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Apelor şi Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a reevaluării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 633 din 20 iulie 2018
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi luând în considerare prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor ...
DECIZIA nr. 264 din 24 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 633 din 20 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 622 din 18 Iulie 2018 (M. Of. 622/2018)
DECIZIA nr. 261 din 24 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. (1), art. 145, art. 165 alin. (2), art. 167 alin. (2) şi art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 622 din 18 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 584 din 10 Iulie 2018 (M. Of. 584/2018)
DECIZIA nr. 170 din 29 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 584 din 10 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia-doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 581 din 09 Iulie 2018 (M. Of. 581/2018)
DECIZIA nr. 312 din 9 mai 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 581 din 9 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 579 din 09 Iulie 2018 (M. Of. 579/2018)
DECIZIA nr. 393 din 6 iunie 2018 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. d) şi e), art. 2 alin. (4) şi ale art. 4 alin. (2) din Hotărârea Parlamentului României nr. 20/2018 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea Codului administrativ şi ale pct. II din anexa la aceasta EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 579 din 9 iulie 2018
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel ...
Monitorul Oficial 567 din 05 Iulie 2018 (M. Of. 567/2018)
ORDIN nr. 846 din 3 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 4 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 567 din 5 iulie 2018
Văzând referatul de aprobare nr. sp 7.420 din 29 iunie 2018 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 2.820 din 29 iunie 2018 al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere:- art. 58 alin. (4) şi (5) şi art. 221 alin. (1) lit. k) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se ...
Monitorul Oficial 554 din 03 Iulie 2018 (M. Of. 554/2018)
DECIZIA nr. 619 din 10 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblu său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 554 din 3 iulie 2018
┌──────────────────┬───────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├──────────────────┼───────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 546 din 29 Iunie 2018 (M. Of. 546/2018)
ORDIN nr. 4.988 din 4 iunie 2018 privind aprobarea măsurii de sprijin, constând în acordarea unor ajutoare de stat şi ajutoare de minimis pentru sprijinirea entităţilor de inovare şi transfer tehnologic în cadrul Programului operaţional regional 2014-2020 EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 546 din 29 iunie 2018
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, precum şi avizul consiliului concurenţei comunicat cu adresa nr. 168 din 1.02.2018,în conformitate cu prevederile art. 1 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,în temeiul art. 12 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 51/2018 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice,viceprim-ministrul, ...
Monitorul Oficial 473 din 07 Iunie 2018 (M. Of. 473/2018)
DECIZIA nr. 358 din 30 mai 2018 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre ministrul justiţiei, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 473 din 7 iunie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...








