Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 65 din 23 martie 2005
Monitorul Oficial 603 din 16 Iulie 2018 (M. Of. 603/2018)
DECIZIA nr. 40 din 4 iunie 2018 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 603 din 16 iulie 2018
Dosar nr. 514/1/2018 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat ││curelea │al secţiei i civile │├─────────────┼────────────────────────┤│rodica dorin │- pentru preşedintele ││ ...
Monitorul Oficial 593 din 12 Iulie 2018 (M. Of. 593/2018)
DECIZIA nr. 285 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în integralitatea sa EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 593 din 12 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 591 din 12 Iulie 2018 (M. Of. 591/2018)
RAPORT FINAL din 4 iulie 2018 al Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 591 din 12 iulie 2018
──────────aprobat prin hotărârea nr. 24 din 4 iulie 2018, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 591 din 12 iulie 2018.──────────În temeiul dispoziţiilor art. 64 alin. (4) din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (2) şi ale art. 9 din regulamentul activităţilor comune ale camerei deputaţilor şi senatului, aprobat prin hotărârea parlamentului româniei nr. 4/1992, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, parlamentul româniei a adoptat hotărârea nr. 67/2017 privind constituirea comisiei parlamentare de anchetă a camerei deputaţilor şi senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea direcţiei generale de protecţie şi anticorupţie.având în vedere prevederile art. 10 alin. (1) din hotărârea menţionată ...
Monitorul Oficial 581 din 09 Iulie 2018 (M. Of. 581/2018)
DECIZIA nr. 312 din 9 mai 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 581 din 9 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 578 din 09 Iulie 2018 (M. Of. 578/2018)
DECIZIA nr. 31 din 14 mai 2018 referitoare la posibilitatea acordării punctajului suplimentar reglementat de art. II lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 578 din 9 iulie 2018
Dosar nr. 363/1/2018 ┌─────────┬────────────────────────────┐│iulia │- preşedintele Înaltei curţi││cristina │de casaţie şi justiţie - ││tarcea │preşedintele completului │├─────────┼────────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat al ││curelea │secţiei i civile │├─────────┼────────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a ││voicheci │ii-a civile │├─────────┼────────────────────────────┤│ionel │- preşedintele secţiei de ││barbă │contencios administrativ şi ││ ...
Monitorul Oficial 572 din 06 Iulie 2018 (M. Of. 572/2018)
DECIZIA nr. 107 din 8 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 77/2016, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 572 din 6 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 570 din 06 Iulie 2018 (M. Of. 570/2018)
DECIZIA nr. 12 din 14 mai 2018 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 570 din 6 iulie 2018
Dosar nr. 173/1/2018 ┌──────────┬───────────────────────────┐│iulia │- preşedintele Înaltei ││cristina │curţi de casaţie şi ││tarcea │justiţie - preşedintele ││ │completului │├──────────┼───────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat al ││curelea │secţiei i civile │├──────────┼───────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a ...
Monitorul Oficial 547 din 02 Iulie 2018 (M. Of. 547/2018)
DECIZIA nr. 821 din 12 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (1), (2) şi (3), art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 547 din 2 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 535 din 28 Iunie 2018 (M. Of. 535/2018)
DECIZIA nr. 298 din 26 aprilie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 535 din 28 iunie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 534 din 27 Iunie 2018 (M. Of. 534/2018)
DECIZIA nr. 417 din 19 iunie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 4 [cu referire la art. 3 alin. (1^2)], pct. 9 [cu referire la art. 7 alin. (7)], pct. 93 [cu referire la art. 56], pct. 97 [cu referire la art. 58 alin. (1)], pct. 134 [cu referire la art. 75 alin. (1) lit. c)] şi pct. 151 [cu referire la art. 96 alin. (3) şi (4)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 534 din 27 iunie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...








