Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 44 din 27 mai 1996
Monitorul Oficial 474 din 30 Iunie 2015 (M. Of. 474/2015)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 30 iunie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 şi pentru completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 474 din 30 iunie 2015
Având în vedere că modificarea legii concurenţei nr. 21/1996 în anul 2015 reprezintă una dintre condiţionalităţile asumate de guvernul româniei faţă de banca mondială, în vederea încheierii seriei de împrumuturi pentru politici de dezvoltare din partea instituţiei internaţionale, în vederea respectării angajamentelor asumate de românia în cadrul negocierilor cu organismele internaţionale, modificarea acestui act normativ este necesar a se realiza în cel mai scurt timp.la elaborarea prezentului act normativ s-au avut în vedere recomandările băncii mondiale de modificare a legislaţiei naţionale incidente în domeniul concurenţei, pentru a consolida convergenţa acesteia cu cele mai bune practici internaţionale.În acelaşi timp, potrivit prevederilor ...
Monitorul Oficial 464 din 26 Iunie 2015 (M. Of. 464/2015)
LEGE nr. 151 din 18 iunie 2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 464 din 26 iunie 2015
──────────*) notă ctce:conform art. unic din ordonanŢa nr. 6 din 27 iulie 2017, publicată în monitorul oficial nr. 614 din 28 iulie 2017, termenul de intrare în vigoare prevăzut la art. 93 teza întâi din legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 464 din 26 iunie 2015, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2018.conform art. ix din ordonanŢa de urgenŢĂ nr. 98 din 15 decembrie 2016, publicată în monitorul oficial nr. 1030 din 21 decembrie 2016, termenul de intrare în vigoare prevăzut la art. 93 teza ...
Monitorul Oficial 459 din 25 Iunie 2015 (M. Of. 459/2015)
LEGE nr. 150 din 18 iunie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 25 iunie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 83 din 7 februarie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 2, alineatul (4) se abrogă.2. la articolul 3, alineatele (3) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(3) până la data de 31 decembrie 2016, la nivelul fiecărei circumscripţii judecătoreşti se va constitui şi va funcţiona cel puţin un birou de cadastru şi publicitate imobiliară, denumit în continuare birou teritorial, sau, după caz, un birou de relaţii ...
Monitorul Oficial 432 din 17 Iunie 2015 (M. Of. 432/2015)
DECIZIE nr. 310 din 28 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la cele ale art. 21 alin. (6) şi (7), art. 22, art. 27 alin. (1)-(3), art. 31 alin. (1) şi art. 50 lit. b) şi c) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 432 din 17 iunie 2015
Daniel marius morar - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorbenke karoly - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua, art. 21 alin. (6) ...
Monitorul Oficial 427 din 16 Iunie 2015 (M. Of. 427/2015)
HOTĂRÂRE nr. 358 din 20 mai 2015 privind declasificarea documentelor emise de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi de către instituţiile şi structurile aflate în subordinea sau sub autoritatea acestuia EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 427 din 16 iunie 2015
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 24 alin. (4) şi (10) din legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile art. 19 şi 20 din standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în românia, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă declasificarea documentelor conţinând informaţii clasificate secrete de stat, nivel strict secret, care au fost emise anterior datei de 31 decembrie 1989 de către ministerul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, precum şi de instituţiile şi ...
Monitorul Oficial 408 din 10 Iunie 2015 (M. Of. 408/2015)
LEGE nr. 14 din 9 ianuarie 2003 a partidelor politice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 408 din 10 iunie 2015
*) republicată în temeiul art. ii din legea nr. 114/2015 privind modificarea şi completarea legii partidelor politice nr. 14/2003, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 346 din 20 mai 2015, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 14/2003 a mai fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 347 din 12 mai 2014.cap. idispoziţii generaleart. 1partidele politice sunt asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de constituţie. ele sunt persoane juridice de drept public.art. 2prin activitatea lor, ...
Monitorul Oficial 396 din 05 Iunie 2015 (M. Of. 396/2015)
DECIZIE nr. 195 din 31 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. d) teza a doua din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 396 din 5 iunie 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader ...
Monitorul Oficial 360 din 26 Mai 2015 (M. Of. 360/2015)
SCHEMA DE AJUTOR DE STAT din 11 mai 2015 Finanţarea activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare (CDI) şi a investiţiilor în CDI prin Programul operaţional Competitivitate (POC) EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 360 din 26 mai 2015
Art. 1 prezenta anexă instituie o schemă transparentă de ajutor de stat pentru cercetare-dezvoltare şi inovare (cdi), denumită "finanţarea activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare (cdi) şi a investiţiilor în cdi prin programul operaţional competitivitate (poc)".art. 2 (1) ajutoarele în cadrul schemei se acordă numai dacă îndeplinesc toate condiţiile şi criteriile prevăzute în prezenta anexă, în limita bugetului disponibil.(2) prezenta schemă este exceptată de la obligaţia de notificare către comisia europeană în conformitate cu prevederile regulamentului (ue) nr. 651/2014 al comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutor compatibile cu piaţa comună în aplicarea articolelor 107 şi ...
ORDIN nr. 3.822 din 11 mai 2015 pentru aprobarea schemei de ajutor de stat "Finanţarea activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare (CDI) şi a investiţiilor în CDI prin Programul operaţional Competitivitate (POC)" EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 360 din 26 mai 2015
În conformitate cu prevederile art. 10 din hotărârea guvernului nr. 1.183/2014 privind nominalizarea autorităţilor implicate în sistemul de management şi control al fondurilor europene structurale şi de investiţii 2014-2020,în conformitate cu decizia de punere în aplicare a comisiei nr. 10.233 din 19 decembrie 2014 de aprobare a anumitor elemente din programul operaţional "competitivitate" pentru sprijinul din partea fondului european de dezvoltare regională, în temeiul obiectivului referitor la investiţiile pentru creştere şi locuri de muncă în românia,în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (3) ale acordului de delegare încheiat între autoritatea de management a programului operaţional competitivitate cu nr. 10.103 din ...
Monitorul Oficial 353 din 22 Mai 2015 (M. Of. 353/2015)
LEGE nr. 96 din 21 aprilie 2006 (*republicată*) privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 22 mai 2015
──────────*) republicată în temeiul art. ii din legea nr. 90/2015 pentru modificarea art. 24 alin. (4) din legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 280 din 27 aprilie 2015, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 96/2006 a mai fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 459 din 25 iulie 2013 şi a mai fost modificată prin:- legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată ...








