Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 309 din 6 octombrie 2009

‹‹ Pagina 32 din 49

Monitorul Oficial 71 din 29 Ianuarie 2014 (M. Of. 71/2014)

 DECIZIE nr. 3 din 15 ianuarie 2014 cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 şi pct. 5 şi art. II pct. 3 şi pct. 5 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 71 din 29 ianuarie 2014

I.1. cu adresa nr. 2/6721 din 12 decembrie 2013, secretarul general al camerei deputaţilor a trimis curţii constituţionale sesizarea formulată de 50 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al partidului democrat liberal, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) din constituţie şi art. 15 din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, pentru exercitarea controlului de constituţionalitate asupra dispoziţiilor legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative.sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la curtea constituţională sub nr. 4745 din 12 decembrie 2013 şi constituie obiectul dosarului nr. 850a/2013.la sesizare a fost anexată, în copie, legea pentru modificarea şi ...

Monitorul Oficial 30 din 15 Ianuarie 2014 (M. Of. 30/2014)

DECIZIE nr. 473 din 21 noiembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 659 alin. (3) din Codul de procedură civilă EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 15 ianuarie 2014

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 659 alin. (3) din codul de ...

Monitorul Oficial 5 din 07 Ianuarie 2014 (M. Of. 5/2014)

DECIZIE nr. 448 din 29 octombrie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 5 din 7 ianuarie 2014

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătordaniela ramona mariţiu - magistrat-asistentpe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea societăţii române de radiodifuziune şi societăţii române de televiziune, excepţie ridicată de societatea comercială "polaris com" - s.r.l. în ...

Monitorul Oficial 742 din 29 Noiembrie 2013 (M. Of. 742/2013)

LEGE nr. 309 din 21 noiembrie 2013 pentru ratificarea Acordului privind transportul aerian dintre Statele Unite ale Americii, ca prima parte, Uniunea Europeana si statele membre ale acesteia, ca a doua parte, Islanda, ca a treia parte, si Regatul Norvegiei, ca a patra parte, semnat la 16 iunie 2011 si, respectiv, la 21 iunie 2011 la Luxemburg si Oslo, precum si a Acordului auxiliar dintre Uniunea Europeana si statele membre ale acesteia, ca prima parte, Islanda, ca a doua parte, si Regatul Norvegiei, ca a treia parte, referitor la aplicarea Acordului privind transportul aerian dintre Statele Unite ale Americii, ca prima parte, Uniunea Europeana si statele membre ale acesteia, ca a doua parte, Islanda, ca a treia parte, si Regatul Norvegiei, ca a patra parte, semnat la 16 iunie 2011 si, respectiv, la 21 iunie 2011 la Luxemburg si Oslo EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 742 din 29 noiembrie 2013

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1se ratifică acordul privind transportul aerian dintre statele unite ale americii, ca primă parte, uniunea europeană şi statele membre ale acesteia, ca a doua parte, islanda, ca a treia parte, şi regatul norvegiei, ca a patra parte, semnat la 16 iunie 2011 şi, respectiv, la 21 iunie 2011 la luxemburg şi oslo.art. 2se ratifică acordul auxiliar dintre uniunea europeană şi statele membre ale acesteia, ca primă parte, islanda, ca a doua parte, şi regatul norvegiei, ca a treia parte, referitor la aplicarea acordului privind transportul aerian dintre statele unite ale americii, ca primă parte, uniunea ...

Monitorul Oficial 672 din 01 Noiembrie 2013 (M. Of. 672/2013)

ORDONANTA DE URGENTA nr. 99 din 30 octombrie 2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 1 noiembrie 2013

Având în vedere:- analiza execuţiei veniturilor bugetare derulată pe parcursul primelor 9 luni ale anului 2013;- reevaluarea principalilor indicatori macroeconomici estimaţi pentru anul 2013, ca urmare a prognozei de toamnă a comisiei europene;- asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;- prevederile legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare,ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentului act ...

Monitorul Oficial 645 din 21 Octombrie 2013 (M. Of. 645/2013)

 PROTOCOL nr. 14.949 din 1 octombrie 2013 privind Metodologia de încasare şi virare a tarifelor de publicitate imobiliară EMITENT: Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 645 din 21 octombrie 2013

 având în vedere:- hotărârea guvernului nr. 1.288/2012 pentru aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a agenţiei naţionale de cadastru şi publicitate imobiliară, cu modificările ulterioare;– ordinul viceprim-ministrului, ministrul administraţiei şi internelor, nr. 39/2009 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de agenţia naţională de cadastru şi publicitate imobiliară şi unităţile sale subordonate şi a taxei de autorizare pentru persoanele care realizează lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei, cu modificările şi completările ulterioare;– legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinul directorului general al agenţiei naţionale de cadastru şi publicitate ...

Monitorul Oficial 640 din 17 Octombrie 2013 (M. Of. 640/2013)

ORDIN nr. M.100 din 7 octombrie 2013 privind modificarea si completarea Ordinului ministrului apararii nationale nr. M.87/2009 pentru stabilirea duratelor de folosinta a materialelor de natura obiectelor de inventar si a altor materiale din dotarea Ministerului Apararii Nationale EMITENT: MINISTERUL APARARII NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 17 octombrie 2013

Pentru aplicarea prevederilor art. 27 alin. 2 din legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. r) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, cu modificările ulterioare,având în vedere prevederile cap. i alin. 1.1 din normele metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din legea nr. ...

Monitorul Oficial 620 din 04 Octombrie 2013 (M. Of. 620/2013)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 91 din 2 octombrie 2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 620 din 4 octombrie 2013

Având în vedere că actualul context economic impune luarea unor măsuri rapide pentru crearea premiselor legislative şi administrative care să conducă la creşterea eficienţei operatorilor economici, la creşterea siguranţei circuitului economic şi a atractivităţii investiţionale a pieţei româneşti, în condiţiile în care situaţia economică dificilă şi legislaţia actuală privind insolvenţa, concepută pro-debitor, au condus la deturnarea scopului procedurilor de insolvenţă, care au devenit un mod de protejare a debitorului şi nu o procedură de maximizare a gradului de valorificare a activelor şi a recuperării creanţelor de către creditori,constatându-se că actuala abordare legislativă nu a fost totuşi de natură a dezvolta ...

Monitorul Oficial 515 din 14 August 2013 (M. Of. 515/2013)

 LEGE nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iobiectul reglementăriiart. 1prezenta lege are ca obiect punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, prin reglementarea situaţiilor tranzitorii rezultând din intrarea sa în vigoare, precum şi prin punerea de acord a legislaţiei cu dispoziţiile acesteia.art. 2În cuprinsul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:a) codul de procedură penală - legea nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege;b) codul de procedură penală din 1968 - ...

Monitorul Oficial 479 din 01 August 2013 (M. Of. 479/2013)

ORDIN nr. 2.333/C din 24 iulie 2013 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 1 august 2013

Având în vedere dispoziţiile art. vii alin. (2) din legea nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995,în temeiul art. 13 din hotărârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul justiţiei emite următorul ordin:art. 1se aprobă regulamentul de aplicare a legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2la data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă ordinul ministrului justiţiei nr. 710/c/1995 pentru aprobarea regulamentului de punere în aplicare a legii notarilor publici şi ...

‹‹ Pagina 32 din 49
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016