Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 3 din 3 februarie 1997
Monitorul Oficial 385 din 03 Iunie 2015 (M. Of. 385/2015)
DECIZIE nr. 226 din 2 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 3 iunie 2015
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. xii din legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de adrian pădure în dosarul nr. 5.008/110/2007 al curţii de apel bacău - secţia i civilă şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 1.139d/2014.2. la apelul nominal răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate, personal şi asistat de doamna avocat irina irimia, cu delegaţie depusă la dosar. lipseşte cealaltă parte. procedura de citare este legal îndeplinită.3. cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantei autorului excepţiei ...
Monitorul Oficial 366 din 27 Mai 2015 (M. Of. 366/2015)
DECIZIE nr. 45 din 17 februarie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 251 alin. (9) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 366 din 27 mai 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 251 alin. (9) din legea ...
Monitorul Oficial 340 din 19 Mai 2015 (M. Of. 340/2015)
DECIZIE nr. 133 din 10 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 19 mai 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu ...
Monitorul Oficial 324 din 13 Mai 2015 (M. Of. 324/2015)
DECIZIE nr. 4 din 16 februarie 2015 privind sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 670/33/2014 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la unele chestiuni de drept legate de interpretarea dispoziţiilor art. 1 din HG nr. 846/1996 EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 324 din 13 mai 2015
Dosar nr. 15/1/2014/hp/cjudecător iulia cristina tarcea - vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţiejudecător lavinia curelea - preşedintele secţiei i civilejudecător roxana popa - preşedintele delegat al secţiei a ii-a civilejudecător ionel barbă - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscalpetronela cristina văleanu - judecător în cadrul secţiei i civile - judecător-raportorrodica susanu - judecător ...
Monitorul Oficial 285 din 28 Aprilie 2015 (M. Of. 285/2015)
DECIZIE nr. 79 din 26 februarie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2), în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013, art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27 alin. (1), art. 31 alin. (1) şi (2), art. 32, art. 33 alin. (1) şi (2) şi la cele ale art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 28 aprilie 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu ...
Monitorul Oficial 263 din 20 Aprilie 2015 (M. Of. 263/2015)
DECIZIE nr. 86 din 26 februarie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 263 din 20 aprilie 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu daniel arcer.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a ...
Monitorul Oficial 261 din 20 Aprilie 2015 (M. Of. 261/2015)
DECIZIE nr. 73 din 26 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 1 alin. (2), art. 16, art. 21 alin. (6) şi ale art. 24 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 20 aprilie 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4 şi art. ...
Monitorul Oficial 252 din 15 Aprilie 2015 (M. Of. 252/2015)
HOTĂRÂRE din 16 septembrie 2014 în Cauza Rozalia Avram împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 15 aprilie 2015
strasbourg(cererea nr. 19.037/07) (fond) definitivĂ 16 decembrie 2014hotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza rozalia avram împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, dragoljub popovic, luis lopez guerra, johannes silvis, valeriu griţco, iulia antoanella motoc, judecători, şi fatoş araci, grefieră adjunctă de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 26 august 2014,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 19.037/07 îndreptată împotriva româniei prin care o resortisantă a acestui ...
Monitorul Oficial 174 din 13 Martie 2015 (M. Of. 174/2015)
DECIZIE nr. 76 din 26 februarie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza a doua din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 13 martie 2015
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza a doua din codul de procedură penală, excepţie ridicată de reprezentantul ministerului public în dosarul nr. 23.361/3/2013* al tribunalului bucureşti - secţia i penală şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 641d/2014.2. la apelul nominal se prezintă personal partea adrian mîndroiu, precum şi reprezentantul legal al acesteia, doamna avocat anca vlase, din cadrul baroului bucureşti, cu delegaţie la dosar. lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. cauza fiind în stare de ...
Monitorul Oficial 162 din 09 Martie 2015 (M. Of. 162/2015)
PROIECT DE LEGE nr. 164 din 24 februarie 2015 privind revizuirea Constituţiei României EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 9 martie 2015
expunere de motive la proiectul de lege privind revizuirea constituţiei româniei - iniţiativă legislativă cetăţenească, 24 ianuarie 2015 -constituţia româniei, adoptată prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991, revizuită prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, s-a dovedit total necorespunzătoare pentru aspiraţiile şi năzuinţele poporului român, greu încercat în ultimii 70 de ani ai istoriei sale, începând cu punerea în practică a pactului ribbentrop-molotov, continuând cu lovitura de stat din 23 august 1944, prin care a fost instalat regimul comunist în românia, cu lovitura de stat din 22 decembrie 1989, prin care a fost instalat regimul oligarhic actual, cu cei 23 de ...