Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 259 din 4 noiembrie 2008
Monitorul Oficial 919 din 29 Decembrie 2009 (M. Of. 919/2009)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 114 din 23 decembrie 2009 privind unele măsuri financiar-bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 919 din 29 decembrie 2009
Avându-se în vedere evoluţia crizei economice în anul 2009, precum şi extinderea acesteia în cursul anului 2010, se impune luarea de urgenţă a unor măsuri pentru a se putea asigura respectarea angajamentelor asumate de românia prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaţionale, acorduri absolut necesare pentru stabilitatea economică a româniei, pentru atingerea ţintelor de deficit ale bugetului general consolidat în anul 2010.luându-se în considerare faptul că diminuarea dezechilibrelor existente şi menţinerea deficitului bugetar în limite sustenabile creează premisele relansării economice, se impune adoptarea în regim de urgenţă a unor măsuri cu caracter excepţional, prin care să se continue ...
Monitorul Oficial 902 din 23 Decembrie 2009 (M. Of. 902/2009)
DECIZIE nr. 1.605 din 26 noiembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 158 alin. 3 teza intai din Codul de procedura civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 23 decembrie 2009
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor tudorel toader ...
Monitorul Oficial 887 din 18 Decembrie 2009 (M. Of. 887/2009)
DECIZIE nr. 1.481 din 10 noiembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 2 si 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant si a celor ale art. 2 si 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 887 din 18 decembrie 2009
Acsinte gaspar - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor puskas valentin zoltan ...
Monitorul Oficial 883 din 17 Decembrie 2009 (M. Of. 883/2009)
DECIZIE nr. 1.368 din 27 octombrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 2 si 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant si a celor ale art. 2 si art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 883 din 17 decembrie 2009
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel ...
Monitorul Oficial 879 din 16 Decembrie 2009 (M. Of. 879/2009)
DECIZIE nr. 1.506 din 12 noiembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 2 si 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant si ale art. 2 si art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 879 din 16 decembrie 2009
Augustin zegrean - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor tudorel toader - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor simona ricu ...
Monitorul Oficial 855 din 09 Decembrie 2009 (M. Of. 855/2009)
DECIZIE nr. 1.413 din 3 noiembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 2 si 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 855 din 9 decembrie 2009
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor augustin zegrean - judecãtor cãtãlina-carmen gliga - procuror ...
Monitorul Oficial 844 din 07 Decembrie 2009 (M. Of. 844/2009)
DECIZIE nr. 1.382 din 27 octombrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 2 si 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant si a celor ale art. 2 si art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 7 decembrie 2009
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel ...
Monitorul Oficial 832 din 03 Decembrie 2009 (M. Of. 832/2009)
DECIZIE nr. 1.256 din 6 octombrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 2 si 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant si ale art. 2 si art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 832 din 3 decembrie 2009
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor tudorel toader ...
Monitorul Oficial 819 din 27 Noiembrie 2009 (M. Of. 819/2009)
NORME PROPRII din 29 septembrie 2009 de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2009, adaptate la specificul organizarii asistentei medicale in reteaua sanitara a ministerelor si institutiilor din domeniul apararii, ordinii publice, sigurantei nationale si autoritatii judecatoresti, aplicabile in relatiile contractuale dintre Casa Asigurarilor de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autoritatii Judecatoresti si furnizorii de servicii medicale si medicamente care apartin acestei retele EMITENT: SERVICIUL ROMAN DE INFORMATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 27 noiembrie 2009
Norme proprii din 29 septembrie 2009 de aplicare a contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate pentru anul 2009, adaptate la specificul organizãrii asistenţei medicale în reţeaua sanitarã a ministerelor şi instituţiilor din domeniul apãrãrii, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autoritãţii judecãtoreşti, aplicabile în relaţiile contractuale dintre casa asigurãrilor de sãnãtate a apãrãrii, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autoritãţii judecãtoreşti şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente care aparţin acestei reţele emitent: ministerul sÃnÃtÃŢii ...
ORDIN nr. 13.144 din 29 septembrie 2009 pentru aprobarea Normelor proprii de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2009, adaptate la specificul organizarii asistentei medicale in reteaua sanitara a ministerelor si institutiilor din domeniul apararii, ordinii publice, sigurantei nationale si autoritatii judecatoresti, aplicabile in relatiile contractuale dintre Casa Asigurarilor de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autoritatii Judecatoresti si furnizorii de servicii medicale si medicamente care apartin acestei retele EMITENT: SERVICIUL ROMAN DE INFORMATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 27 noiembrie 2009
Ordin nr. 13.144 din 29 septembrie 2009 pentru aprobarea normelor proprii de aplicare a contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate pentru anul 2009, adaptate la specificul organizãrii asistenţei medicale în reţeaua sanitarã a ministerelor şi instituţiilor din domeniul apãrãrii, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autoritãţii judecãtoreşti, aplicabile în relaţiile contractuale dintre casa asigurãrilor de sãnãtate a apãrãrii, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autoritãţii judecãtoreşti şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente care aparţin acestei reţele emitent: ministerul sÃnÃtÃŢii ...