Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 132 din 26 aprilie 2013
Monitorul Oficial 366 din 19 Mai 2014 (M. Of. 366/2014)
CONTRACT-CADRU din 13 mai 2014 care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 366 din 19 mai 2014
Cap. i asistenţa medicală primarăsecŢiunea 1condiţii de eligibilitateart. 1 (1) În vederea intrării în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:a) să fie autorizaţi conform prevederilor legale în vigoare;b) să fie evaluaţi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;c) să depună, în vederea încheierii contractului, toate documentele necesare în termenele stabilite pentru contractare.(2) asistenţa medicală primară se asigură de către medicii care au dreptul să desfăşoare activitate ca medici de familie potrivit legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, în cabinete medicale organizate conform prevederilor legale ...
HOTĂRÂRE nr. 400 din 13 mai 2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 366 din 19 mai 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 210 alin. (1) lit. c) şi d) şi al art. 217 alin. (2) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 (1) se aprobă pachetele de servicii medicale, respectiv pachetul minimal de servicii şi pachetul de servicii de bază, acordate pentru perioada 2014-2015, prevăzute în anexa nr. 1.(2) se aprobă contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, prevăzut în anexa nr. 2.art. 2 (1) ...
Monitorul Oficial 327 din 06 Mai 2014 (M. Of. 327/2014)
ORDIN nr. 465 din 26 martie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Comercială "Unitatea de Execuţie Foraje Motru" - S.A. EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 6 mai 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 429/2013 privind organizarea şi funcţionarea departamentului pentru energie, cu modificările ulterioare, ale art. 15 alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată ...
ORDIN nr. 602 din 22 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Comercială "Unitatea de Execuţie Foraje Motru" - S.A. EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 6 mai 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 429/2013 privind organizarea şi funcţionarea departamentului pentru energie, cu modificările ulterioare, ale art. 15 alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată ...
ORDIN nr. 242 din 25 martie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Comercială "Unitatea de Execuţie Foraje Motru" - S.A. EMITENT: DEPARTAMENTUL PENTRU ENERGIE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 6 mai 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 429/2013 privind organizarea şi funcţionarea departamentului pentru energie, cu modificările ulterioare, ale art. 15 alin. (3^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată ...
Monitorul Oficial 274 din 15 Aprilie 2014 (M. Of. 274/2014)
HOTĂRÂRE nr. 279 din 9 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 15 aprilie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al companiei naţionale de transport al energiei electrice "transelectrica" - s.a., prevăzut în anexa ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru victor-viorel ponta contrasemnează: --------------- secretarul general al guvernului, ion moraruŞeful cancelariei primului-ministru, vlad Ştefan stoica p. ministrul finanţelor ...
Monitorul Oficial 261 din 10 Aprilie 2014 (M. Of. 261/2014)
LEGE nr. 132 din 15 iulie 1997 (*republicată*) privind rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 10 aprilie 2014
________*) republicată în temeiul art. 248 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind codul penal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 117 din 1 martie 2013, cu modificările ulterioare, dânduse textelor o nouă numerotare.legea nr. 132/1997 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 161 din 18 iulie 1997 şi a mai fost modificată şi completată prin legea nr. 410/2004 pentru modificarea şi completarea legii nr. 132/1997 privind rechiziţiile de bunuri şi prestările de ...
Monitorul Oficial 260 din 09 Aprilie 2014 (M. Of. 260/2014)
DECIZIE nr. 82 din 18 februarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6, art. 9, art. 14, art. 23, art. 25-28^1, art. 30, art. 65, art. 68^1, art. 69-74, art. 136-138, art. 143-152, art. 160-160^b, art. 161-170, art. 200-264, art. 270, art. 274, art. 287, art. 385^9 alin. 1 pct. 10 din Codul de procedură penală din 1968 şi, în special, ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968 şi ale art. 5, art. 18^1 alin. (1) şi art. 18^2 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 9 aprilie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6, art. 9, art. 14, art. 23, art. ...
Monitorul Oficial 246 din 07 Aprilie 2014 (M. Of. 246/2014)
DECIZIE nr. 80 din 16 februarie 2014 asupra propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei României EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 246 din 7 aprilie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader ...
Monitorul Oficial 223 din 28 Martie 2014 (M. Of. 223/2014)
LEGE nr. 101 din 15 iunie 2011 (*republicată*) pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind degradarea mediului*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 223 din 28 martie 2014
-------------*) republicată în temeiul art. 248 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind codul penal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 101/2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind degradarea mediului a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 449 din 28 iunie 2011.art. 1 prezenta lege stabileşte măsuri de natură penală pentru a asigura o protecţie eficace a mediului.art. 2 În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) încălcarea dispoziţiilor legale ...