Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 129 din 31 mai 2017
Monitorul Oficial 554 bis din 13 Iulie 2017 (M. Of. 554 bis/2017)
REGULAMENT din 7 iunie 2017 de organizare şi funcţionare a Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna EMITENT: Ministerul Justiţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 554 bis din 13 iulie 2017
Titlul idispoziţii generaleart. 1(1) Şcoala naţională de pregătire a agenţilor de penitenciare târgu ocna este instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea administraţiei naţionale a penitenciarelor şi face parte din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale statului, cu sediul în oraşul târgu ocna, strada tiseşti, nr. 137, judeţul bacău, şi are ca obiect de activitate:a) şcolarizarea elevilor, în vederea obţinerii calificării "agent de penitenciare" şi numirii acestora ca funcţionari publici cu statut special;b) desfăşurarea programelor de pregătire profesională şi perfecţionare a personalului din unităţile sistemului penitenciar;c) executarea pedepselor privative de libertate, în condiţii ...
Monitorul Oficial 582 din 20 Iulie 2017 (M. Of. 582/2017)
DECIZIA nr. 369 din 30 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017
┌───────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător ...
Monitorul Oficial 560 din 14 Iulie 2017 (M. Of. 560/2017)
DECIZIA nr. 40 din 29 mai 2017 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 560 din 14 iulie 2017
Dosar nr. 80/1/2017 ┌──────────┬───────────────────────────┐│iulia │- preşedintele Înaltei ││cristina │curţi de casaţie şi ││tarcea │justiţie - preşedintele ││ │completului │├──────────┼───────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat al ││curelea │secţiei i civile │├──────────┼───────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a ...
Monitorul Oficial 552 din 12 Iulie 2017 (M. Of. 552/2017)
DECIZIA nr. 201 din 30 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza a cincea din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi ale art. 483 alin. (2) şi art. 493 din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 552 din 12 iulie 2017
┌───────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mona maria pivniceru │- judecător ...
Monitorul Oficial 541 din 10 Iulie 2017 (M. Of. 541/2017)
DECIZIA nr. 154 din 14 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 541 din 10 iulie 2017
┌─────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...
Monitorul Oficial 3 din 07 Iulie 2017 (M. Of. 3/2017)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 503 din 21 iunie 2017 la Nivel de Grup de Unităţi din Sectorul de Activitate "Învăţământ Superior" EMITENT: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 3 din 7 iulie 2017
Înregistrat la m.c.p.d.s. - d.d.s. sub nr. 503 din data de 21.06.2017 În temeiul drepturilor garantate de constituţia româniei, a dispoziţiilor art. 128, 132, 137, 138 şi art. 141 din legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al pct. 26 din anexa la h.g. nr. 1260/2011 privind sectoarele de activitate stabilite conform legii dialogului social nr. 62/2011, a intervenit următorul contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din sectorul de activitate "Învăţământ superior" între:1. ministerul educaţiei naţionale şi2. federaţia naţională sindicală "alma mater", numită în continuare f.n.s. alma mater. cap. ...
Monitorul Oficial 532 din 07 Iulie 2017 (M. Of. 532/2017)
DECIZIA nr. 100 din 7 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 532 din 7 iulie 2017
┌─────────────────────┬─────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼─────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼─────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼─────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼─────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├─────────────────────┼─────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător ...
Monitorul Oficial 529 din 06 Iulie 2017 (M. Of. 529/2017)
DECIZIA nr. 244 din 6 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 529 din 6 iulie 2017
┌──────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├──────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│daniel-marius morar │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├──────────────────────┼────────────────────┤│livia ...
Monitorul Oficial 525 din 06 Iulie 2017 (M. Of. 525/2017)
DECIZIA nr. 167 din 16 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 prin raportare la art. 194-197 din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 525 din 6 iulie 2017
┌─────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│simona-maya teodoroiu│- judecător ...
Monitorul Oficial 515 din 04 Iulie 2017 (M. Of. 515/2017)
DECIZIA nr. 156 din 14 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 515 din 4 iulie 2017
┌─────────────────────┬─────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼─────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼─────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼─────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼─────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├─────────────────────┼─────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător ...








